Isaia 29 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1O, vai este de Ariel!

(Leul lui Dumnezeu e el.)

Cetatea-n care s-a oprit

David, atunci când a trăit!

„An după an adăugați,

Iar sărbătorilor le dați

Putință-n cursul vremilor

Să-și facă dar, ocolul lor.

2Apoi, cetatea cea chemată

Drept Ariel, împresurată

Are să fie. Vor răzbate

Plânset și geamăt, din cetate,

Iar pentru Mine-n timpu-acel,

Ea fi-va ca un Ariel.

3Cetate, vei fi-mpresurată

Din toate părțile, deodată,

Căci Eu am să te înconjor

Cu cetele străjerilor

Și șanțuri de-apărare-apoi,

În contra ta, ridica-voi.

4Atunci ai să te pomenești

Că din țărână-ai să vorbești.

Cuvintele-ți, cu greu șoptite,

Abia de fi-vor auzite,

Căci din pământ, în acel ceas,

Are să iasă al tău glas,

Fiind ca al nălucilor;

Iar murmurul cuvintelor

Ce din țărână sunt șoptite,

Abia de fi-vor auzite.

5Vrăjmașii care te înfruntă,

Vor fi ca pulberea măruntă.

Asupritorii au să-ți fie,

Precum e pleava pe câmpie,

Purtată-n zbor peste pământ,

De adierea unui vânt.”

6De la Cel care, tot mereu,

E al oștirii Dumnezeu,

Cruntă pedeapsă o să vie,

Cu tunete, cu vijelie,

Cu pocnete asurzitoare,

Cu flăcări mari, mistuitoare

Și cu furtună și cu vânt

Și cu cutremur de pământ.

7Ca o vedenie de noapte,

Ca și un vis, ca niște șoapte,

Așa are a fi de mare

Numărul neamurilor care

Se vor lupta cu Ariel.

Așa va fi dușmanul cel

Care-mpotriva lui se suie,

Îl înconjoară-n cetățuie,

Ca să pornească un război,

Strângându-l de aproape-apoi.

8După cum cel flămând visează

Cum că din plin se ospătează,

Dar cu stomacul gol se scoală

Și după cum – fără-ndoială –

Visează cel ce-i însetat

Că din belșug s-a adăpat,

Însă atunci când se trezește,

Stors de puteri se pomenește,

La fel atunci are să fie

Cu toți cei care au să vie

Să lupte-n contra muntelui

Cari este al Sionului.

9„Rămâneți dar, încremeniți!

Închideți ochii și orbiți!”

„Sunt beți, încât abia se țin,

Dar nu s-au îmbătat de vin.

Se clatină – cum am văzut –

Dar nu pentru că au băut –

Acum – vreo băutură tare.

Se clatină fără-ncetare,

10Pentru că Domnul a turnat

Un duh care s-a arătat

A fi un duh de adormire.

Duhul venit-a peste fire

Și-a-nchis ochii prorocilor,

Precum și-ai văzătorilor.

11Descoperirea cea cerească –

Adică cea dumnezeiască –

De-aceea a ajuns apoi,

Necunoscută pentru voi.

E ca o carte necitită,

Pentru că e pecetluită.

Dacă vrei să o dai, cumva,

Să o citească cineva

Și îi vei spune: „Ia, citește!”,

El – după ce la ea privește –

O să ți-o dea-napoi, de-ndată,

Și îți va spune: „Nu pot! Iată,

Cartea nu poate fi citită,

Pentru că e pecetluită!”;

12Sau dacă vrei s-o dai, cumva,

Să o citească cineva –

Care în ea o să privească,

Însă nu știe să citească –

Și îi vei spune: „Ia, citește!”,

El – după ce o răsfoiește –

Va zice: „N-am să reușesc

Pentru că nu știu să citesc!”.

13Domnul a zis: „Eu văd prea bine,

Când se apropie de Mine

Poporu-acesta se vădește

Că doar cu gura Mă cinstește.

Inima, însă, el și-o ține,

Mereu, departe-a fi de Mine,

Iar teama ce-o împărtășește

Față de Mine, se vădește

Că este numai o măsură

De omenească-nvățătură,

Ținând de datina pe care

Poporu-acesta doar, o are.

14De-aceea, iată că voiesc,

Pe-acest popor, să îl lovesc

Din nou, cu semne minunate

Și cu minuni adevărate

Cum n-au mai fost nicicând și cari

Vor fi din ce în ce mai mari,

Astfel încât priceperea –

Și-nțelepciunea-asemenea –

Ale celor ce se vădeau

Precum că înțelepți erau

Și pricepuți, în a lui țară,

Nu vor mai fi, căci au să piară.

Ele, atunci, vor fi pierdute

Și se vor face nevăzute.”

15Vai de cei care-și vor ascunde

Planul, crezând că nu pătrunde

Domnul, în înțelesul său!

Vai de acei care fac rău

Și cred că faptele făcute

În întuneric nu-s știute,

Zicând: „Ne vede cineva?”,

Sau „Știe cineva, ceva?”.

16Stricați ce sunteți! Credeți voi

Că trebuie privit apoi,

Olarul, ca pe lutul care

El îl lucrează, cu răbdare?

Lucrarea unui lucrător,

Va zice despre făcător,

„Nu-i el cel care m-a făcut!”?

Sau oare, vasul cel de lut,

Despre al său olar, va-ncepe

A spune că „Nu se pricepe!”?

17Curând, Libanul o să fie

Acoperit de pomărie.

Pometul fi-va socotit

Drept o pădure, negreșit!

18Surzii de-auz vor avea parte,

Pentru cuvintele din carte.

Orbii vor fi tămăduiți;

Din neguri, fi-vor izbăviți

Pentru că și ei vor putea,

În vremea ‘ceea, a vedea.

19Nenorociții au să vie,

Găsind – în Domnul – bucurie,

Iar cei săraci se îmbulzesc

Căci veselie ei găsesc –

Atunci – în Sfântul Cel pe care

Neamul lui Israel Îl are.

20Nu va mai fi asupritor;

Piere cel batjocoritor,

Pentru că este nimicit

Cel care e nelegiuit.

21Pieri-vor cei ce-i osândeau

Pe alții, cei cari întindeau

Curse celor ce-au cutezat –

Cumva – să îi fi înfruntat,

Și toți cei care s-au vădit

Precum că l-au năpăstuit

Pe cel ce e nevinovat.

22Domnul, cari l-a răscumpărat

Pe-Avram, a zis casei pe care

Iacov urmașă-n lume-o are:

„Iacov, în vremea care vine,

Nu va mai fi plin de rușine.

Obrazul n-o să-i mai roșească,

Fața n-o să-i îngălbenească,

Căci el nu va mai fi precum

Se dovedește-a fi acum.

23Când oamenii ăstui popor –

Cu fiii și fiicele lor –

În al lor mijloc vor putea

Să vadă – toți – lucrarea Mea,

Numele au să Mi-L sfințească,

Pentru că au să-L preamărească

Necontenit pe-Acel pe care,

Casa Lui Iacov, Sfânt, Îl are.

Ei se vor teme, tot mereu,

De-al lui Israel Dumnezeu.

24Toți cei cu duhul rătăcit,

Pricepere vor fi găsit,

Iar toți cei care se vădeau

Că de cârtit se ocupau,

Atuncea fi-vor în măsură

Să capete învățătură.”