Faptele apostolilor 16 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Timotei – Vedenia lui Pavel

1În urmă, Pavel a plecat,

La Derbe, și-apoi a intrat

Și în cetatea Listra. El

A cunoscut, în locu-acel,

Un om pe care l-a-ndrăgit,

Cari, Timotei, era numit.

Mamă iudeică, el avea,

Iar tată, grec. Iaconia

2Și Listra, când îl pomeneau,

Numai de bine, îl vorbeau.

3Pavel, de-ndat’ ce l-a văzut,

Să-l ia, însoțitor, a vrut.

Astfel, tăiatu-l-a-mprejur,

Din pricina celor din jur,

Căci în acel ținut, erau,

Atunci, Iudei mulți, și știau

Că grec fusese al său tată.

Apoi, la drum, porniră-ndată.

4Pavel, învățături, a dat,

La frați, pe unde a umblat,

Spunând că „ceea ce primim –

Porunci – de la Ierusalim,

Cari de apostoli au fost date,

Sau de prezbiteri sunt lăsate,

Mereu trebuie-a fi păzite.”

5Bisericile, întărite,

Erau, în acest fel; creștea

Credința lor și le sporea

Și numărul, necontenit.

6Fiindcă Duhul i-a oprit

Ca să vestească-n Asia

Cuvântul, ei, în Frigia

Și-n al Galatiei ținut,

În mare grabă, au trecut.

7Când au ajuns la Misia,

Să intre în Bitinia,

Ca să vorbească, au voit,

Dar și atuncea, i-a oprit,

Duhul Cel Sfânt, al lui Iisus.

8Trecând prin Misia, s-au dus

La Troa, unde-au poposit.

9Pavel, pe când a adormit,

O viziune a avut.

Astfel, un om, el a văzut,

Din Macedonia, om care

Stătea în față-i, în picioare,

Rugându-l: „Vino pe la noi,

În Macedonia.” Apoi,

10Înțelegând că ne-a chemat

Domnul, prilej am căutat,

De-a merge-n Macedonia,

Să ducem Evanghelia.

Pavel la Filipi – Lidia

11Din Troa, cu corabia,

Ne-am dus în Samotracia

Și-adoua zi, am poposit,

La Neapolis. Iar am pornit

12Și, la Filipi, am mers – cetate

Care-i mai mare între toate

Cetățile, cum am văzut,

Aflate în acel ținut

Macedonean; de-asemenea,

Și colonie este ea,

A Romei. În Filipi, am stat

13Câteva zile. La Sabat,

Noi, din cetate, am ieșit

Lângă un râu, unde-am găsit

Un loc, pe care l-am crezut,

De rugăciune. Am șezut

Jos, pe pământ, și am vorbit

Femeilor ce le-am găsit

Strânse acolo. Între ele –

14Între femeile acele –

Fusese una, anumită.

Ea, Lidia, a fost numită –

Din Tiatira se trăgea.

Femeia se-ndeletnicea

Doar cu a purpurei vânzare.

Era foarte ascultătoare

Și teamă a avut, mereu,

Față de Domnul Dumnezeu.

Inima, Domnul i-a deschis,

Să ia aminte la ce-a zis

Pavel, femeilor. Îndată,

15Lidia fost-a botezată,

Cu toată casa ei. Apoi,

Ea ne-a rugat, pe amândoi:

„De mă găsiți că-s credincioasă

Lui Dumnezeu, în a mea casă,

Cu drag, vă rog ca să intrați,

Căci vreau, la mine, ca să stați.”

Noi, ruga ei, am ascultat-o

Și-apoi, acasă, am urmat-o.

O slujnică ghicitoare – Temnicerul din Filipi

16Iată dar, că pe când mergeam,

Spre locu-n care ne rugam,

O roabă, cu-n duh de ghicit,

În calea noastră, a ieșit.

„Duhul lui Platon”, se numește

Duhul acela, în grecește.

17Roaba aceea s-a luat

Pe urma noastră și-a strigat:

„Oameni-aceștia, vă spun eu,

Că sunt robi ai lui Dumnezeu

Cel Prea Înalt, și aduc știre,

De calea către mântuire.”

18Mai multe zile, a strigat

Ea astfel, până, supărat,

Pavel s-a-ntors și i-a vorbit

Duhului ei, pentru ghicit:

„Eu, în al lui Hristos Iisus

Nume, îți poruncesc” – i-a spus,

Duhului, Pavel – „negreșit,

Să ieși, din ea!” El a ieșit

În ceasu-n care-a cuvântat.

19Când au văzut ce s-a-ntâmplat,

Stăpânii roabei au știut,

Că un câștig le-a dispărut.

De-aceea, ei au alergat,

Pe Pavel, de l-au înhățat –

Și-apoi, pe Sila – și i-au dus

Până-n piață, și i-au pus,

În mâinile fruntașilor.

20Apoi, dați, dregătorilor,

Au fost, și-n acest fel, le-au spus:

„Iată-i, pe cei ce i-am adus,

Cari stârnesc zarvă, în cetate.

Din veștile, de noi, aflate,

Știm că-s Iudei și că vorbesc

21De datini, ce nu trebuiesc,

Ca noi – romani – să le aflăm

Și, nicidecum, să le urmăm.”

22Întreg norodu-nfuriat,

În contra lor, s-a ridicat

Și-atuncea, dregători-acei

Au poruncit ca, de pe ei,

Să smulgă hainele, de-ndată,

Și, cu nuiele, să îi bată.

23Bătuți fiind, au fost luați

Și-apoi, în temniță, băgați,

Iar temnicerului, i-au dat –

Atunci când i-au întemnițat –

Aspre porunci, atent să fie,

Spre a-i păzi, cu strășnicie.

24Acesta, când a auzit,

Ceea ce i s-a poruncit,

Îi duse de i-a încuiat,

În beciul care s-a aflat

Mai înlăuntru – cum i-au spus –

Și, în butuci, apoi, le-a pus

Picioarele. Când a sfârșit,

Plecă acasă, liniștit.

25Pavel și Sila se rugau,

La miezul nopții, și-nălțau

Cântări de slavă, tot mereu,

Spre lauda lui Dumnezeu.

Cei care-nchiși, cu ei, erau,

În liniște, îi ascultau.

26De-odată, ca stârnit de vânt,

Mare cutremur de pământ

Pornitu-s-a, de s-a simțit

Cum temnița s-a zguduit,

Din temelie, dezlegați

Fiind toți cei întemnițați.

27Când temnicerul s-a sculat

Și a văzut ce s-a-ntâmplat –

Cum lanțurile-au căzut jos,

Cum s-au deschis uși – iute-a scos,

Sabia, de la cingătoare,

Căci a voit să se omoare,

Crezând că prinșii au fugit.

28Atuncea, Pavel i-a vorbit:

„Să nu îți faci, cumva, vreun rău,

Ci sabia, la locul său,

Așeaz-o! Nimeni n-a fugit!”

29Când temniceru-a auzit

Aceste vorbe, a cerut

O lumânare și-a văzut

Că totu-i precum i s-a spus.

Speriat, atuncea, el s-a dus,

La Pavel și Sila. Apoi,

Îndată-n fața celor doi,

Jos, la pământ, s-a aruncat;

30I-a scos afar’ și i-a-ntrebat:

„Ce pot să fac? Ce-am de-mplinit,

Ca și eu să fiu mântuit?”

31Atunci, Pavel și Sila-au spus:

„Să crezi doar, în Domnul Iisus,

Și mântuire-i căpăta

Tu, și cu toată casa ta.”

32Astfel, Cuvântul, i-au vestit,

Cuvânt care a fost primit

Și de toți cei din casa lui.

33La casa temnicerului,

Ei merseră, în acel ceas

De noapte, unde-au și rămas.

Chiar temnicerul a spălat

Ale lor răni, și, botezat,

A fost și el, și-ntreaga-i casă.

34I-a așezat, apoi, la masă,

Și, bucurie, au avut,

Pentru că-n Domnul, au crezut.

Pavel și Sila slobozi

35Când au venit ai zilei zori,

Trimis-au – marii dregători –

Pe-ai lor slujbași, care purtau

Nuiele și cari se chemau

„Lictori”, grecește. Ei s-au dus

Și, temnicerului, i-au spus:

„Lasă-i, pe oamenii acei,

Să plece!” El s-a dus la ei,

36Și-a zis, lui Pavel, imediat,

Ce ordine, a căpătat:

„Iată că liberi, voi sunteți!

Plecați în pace, unde vreți,

Căci dregătorii v-au iertat

Și, libertatea, v-au redat.”

37„Deci, după ce, bătuți, am fost”–

Le zise Pavel – „fără rost

Și fără să fim judecați,

În temniță, am fost băgați,

Acuma, iată, am ajuns

Să ne dea drumul, pe ascuns!

Dar noi suntem romani, măi frate,

Și-n felu-acesta, nu se poate!

Să vină dregători-acei,

Și-afară, să ne scoată ei!”

38Cei ce purtau nuiele-au dus,

Aceste vorbe, și le-au spus,

Îndată, dregătorilor.

Când auziră spusa lor,

Aceștia s-au înspăimântat

Aflând că au întemnițat

39Niște romani. Deci, au venit,

Și, cu blândețe, au vorbit,

Să-i potolească, pe cei doi.

I-au scos afară, iar apoi,

Să părăsească, i-au rugat,

40Cetatea lor. Ei au intrat –

Din temniță când au ieșit –

La Lidia, unde-au vorbit

Cu frații și i-au mângâiat,

Și-abia în urmă, au plecat.