Mica 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Tu, ceată a Sionului

Te strânge, în cetatea lui!

Strângeți dar, rândul, v-adunați,

Căci noi suntem împresurați!

Lovit în față e acel

Ce-l judecă pe Israel!

Cu o nuia, s-a pomenit,

Peste obraz, că e lovit!

2Și tu, Efrata – Betleeme –

Află că n-ai de ce te teme,

Deși e mică-a ta cetate,

Printre cetățile aflate

În a lui Iuda țară, cari

Se dovedesc cu mult mai mari,

Iar pe al lui Iuda pământ,

De frunte, toate-acestea sânt!

Din tine, va ieși Acel

Care, stăpân, în Israel,

Se va vădi. Obârșia,

În vremi străvechi, și-o va avea,

Urcând până în veșnicie.

3Lăsați – de-aceea – au să fie,

Până când naște-va cea care

Va naște ce, de născut, are.

Cei cari vor fi o rămășiță,

Fiind din ai Săi frați – de viță –

Se vor întoarce-n acest fel,

La fiii cei din Israel.

4Puterea cârmuirii Lui

Va fi puterea Domnului,

Puterea Celui cari, mereu,

Îi este Domn și Dumnezeu.

În liniște-au să locuiască,

Căci El o să Se proslăvească

Până la marginile care

Acest pământ întins le are.

5În vremile ce au să vie,

El, pacea noastră, o să fie.

Atunci când în a noastră țară,

Asirianul vine iară

Înaintând pân’ la palate,

În contră-i fi-vor ridicate

Opt căpetenii din cei cari,

Peste popor sunt cei mai mari,

Alături de șapte păstori.

6Ei au să fie luptători.

Vor pustii cu sabia,

Asiria – și-asemenea –

A lui Nimrod țară. Pe noi,

Ei ne vor izbăvi apoi,

De-Asirian, atunci când iară

Va năvăli la noi în țară

Și-atunci când fi-vor atacate

Mărețele noastre palate.

7În urmă, acea rămășiță

Care-i din a lui Iacov viță,

Drept rouă binefăcătoare

Va fi pentru multe popoare,

Din partea Domnului venită,

Precum e ploaia rânduită

A uda iarba câmpului.

Nu stă-n voința omului

Această ploaie, căci pe ea

N-o rânduiește nimenea

Dintre cei care aflați sânt

Pe fața-ntregului pământ.

8De-asemeni, acea rămășiță

Care-i din a lui Iacov viță,

Precum e leul printre fiare

Se va vădi printre popoare,

Sau ca un pui de leu apoi,

Aflat în turmele de oi,

Cari sfâșie fără cruțare

Și calcă totul în picioare,

Încât nimeni nu va putea,

La altul, ajutor, să-i dea.

9Mâna ta fi-va ridicată

Peste dușmanii tăi și iată

Că nimiciți toți au să fie!

10„Când acea zi are să vie” –

Domnul a zis – „îți nimicesc

Caii și carele-ți zdrobesc.

11Toate cetățile, aflate

În țară, fi-vor dărâmate.

Și cetățuile, voiesc –

Atunci – să ți le nimicesc.

12Îi nimicesc pe vrăjitori.

Descântece, descântători

N-au să mai fie, peste fire.

13Voi șterge, cu desăvârșire,

Și idoli și stâlpi idolești,

Să nu mai ai cui să slujești,

Iar la lucrarea mâinilor,

Să nu se-nchine-al tău popor.

14Toți idolii ți-i nimicesc.

De-asemenea am să-ți zdrobesc

Și Astarteele la care

Le aduceai tu, închinare.

Pe toate, la pământ, le pun.

15Atuncea, am să Mă răzbun,

Căci slobozesc a Mea mânie

Și las să curgă-a Mea urgie

Asupra neamurilor care

N-au vrut să-Mi deie ascultare.”