Isaia 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Prăbușirea Siriei și a lui Israel

1Domnul mi-a zis: „Du-te și ia

O tablă, ca să scrii pe ea,

Să poată toți ca să o vadă:

„Grăbește-te și sari pe pradă!”

2Eu, niște martori, am luat –

Cu mine – cari s-au arătat

Vrednici de-a li se da crezare:

Pe Urie – pe-acela care

E preot – și pe Zaharia,

Cari fiu îi e, lui Berechia.

3La prorociță am intrat;

De ea, eu m-am apropiat

Și-n urmă ea s-a pomenit

Cum că un fiu a zămislit.

Domnul – apoi – a cuvântat:

„Copilul trebuie chemat

Maher-Șalal-Haș-Baz.” (Tradus,

Numele care a fost pus,

Înseamnă tocmai ce mi-a zis

Domnul, atuncea când am scris

Pe tablă, toți ca să îl vadă:

„Grăbește-te și sari pe pradă”)

4Mai înainte ca să poată

Spune copilul „mamă!”, „Tată!”,

Are să piardă-acela care

Peste Asiria-i mai mare,

Averile Damascului,

Precum și toată prada lui

Cari din Samaria venise.”

5În urmă, Dumnezeu îmi zise:

6„Poporul a disprețuit

Apele care au ieșit

De la Siloe, curgând lin,

Căci i-a plăcut – mai mult – Rețin,

Acela care se vădea

Fecior al lui Remalia

7De-aceea, peste-acest popor,

Va fi trimis al apelor

Șuvoi, din Râul Eufrat –

Adică pe-acel împărat

Cari în Asiria domnește.

Peste popor, el năvălește

Cu-ntreaga oaste ce o are

Și cu puterea lui cea mare.

El va ieși din albia

În cari de obicei curgea

Și pretutindenea, pe cale,

Trece de malurile sale.

8În Iuda va pătrunde el

Și se va revărsa. Astfel,

Va năvăli crescând încât

Are-a ajunge pân’ la gât.

Emanuele, pe-a sa cale,

Întreg pământul țării tale,

Oștirea lui o să-l cuprindă,

Când aripa o să și-o-ntindă!”

9Strigați popoare, cât puteți,

Căci e zadarnic! Dacă vreți,

Să scoateți strigăt de război,

Căci tot veți fi zdrobite-apoi!

Mereu, aminte să luați

Voi cei care departe stați!

De luptă, să vă pregătiți

Cu toți, căci tot veți fi zdrobiți!

10Faceți dar planuri câte vreți,

Pentru că nu o să puteți

Nicicând ca să le împliniți,

Iar hotărâri – câte doriți –

Luați, că după cum se știe,

Fără urmări ele-au să fie!

Căci Dumnezeu este Acel

Care-i cu noi (Emanuel).

11În acest fel a cuvântat

Domnul, atunci când m-a-nștiințat

Să nu urmez calea pe care,

Al meu popor, acum, o are:

12„Să nu numiți drept uneltire,

Lucrul de care avem știre

Cum că poporul se vădește

Că „uneltire” îl numește!

Să nu vă temeți dar, defel,

De ceea ce se teme el!

Nu vă speriați voi, niciodat’,

De ceea ce el e speriat!

13Să Îl sfințiți însă, mereu,

Pe al oștirii Dumnezeu!

Numai de El să vă speriați,

Mereu, și să vă-nfricoșați!”

14Atuncea, pe acest pământ,

El vă va fi un locaș sfânt,

Dar și piatră de poticnire

Și stâncă de păcătuire

A caselor cele pe care

Neamul lui Israel le are!

Un laț, astfel, El o să fie

Și-asemenea o cursă vie,

Pentru cei care se vădesc

Că în Ierusalim sosesc!

15Mulți se vor poticni de Ea;

Se vor sfărma, când vor cădea

Și-apoi în laț, toți acei inși

Ajunge-vor să fie prinși.”

16„Acum, această mărturie,

Vreau – întărită – ca să fie!

Pecetluiește-o între cei

Care sunt ucenici ai Mei!”

17Nădejdea mea este mereu,

În al meu Domn și Dumnezeu,

Care – văzută – nu Își lasă

Fața, de a lui Iacov casă.

În El îmi pun încrederea,

Căci El este nădejdea mea.

18Eu și copiii mei, la fel,

Semne suntem, în Israel,

Din partea Celui cari mereu

E al oștirii Dumnezeu,

Avându-Și locuința Lui,

În muntele Sionului.

19Atunci când întâmpla-se-va

Ca să vă spună cineva:

„Să-i întrebați – de bună seamă –

Pe-aceia cari, pe morți, îi cheamă,

Pe-aceia care pot să știe

Ce are-n viitor să fie,

Sau pe acei care șoptesc

Ori pe cei cari bolborosesc”,

Voi să răspundeți, mustrător:

„Nu va-ntreba oare-un popor,

Aceste lucruri, tot mereu,

Pe Cel care-i e Dumnezeu?

Despre cei vii, poporul are,

Pe morți, să îi întrebe, oare?

20La lege și la mărturie!”

Ascultați! Bine să se știe

Că de nu veți răspunde-astfel,

Zorii, peste poporu-acel,

Nicicând nu au să mai răsară!

21Atunci va rătăci prin țară,

Flămând fiind și apăsat,

Hulindu-L pe-al său Împărat

Și Dumnezeu. De-o să privească

În sus, sau o să scormonească

22Cu-a lui privire în pământ,

El va vedea precum că sânt

Necazuri doar, în jurul său,

Grele nevoi, neguri și rău.

Poporul fi-va părăsit,

Fiind – în beznă – izgonit.