Faptele apostolilor 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cei șapte diaconi

1Când ucenicii au sporit

În număr și s-au întărit,

Evrei-acei care vorbeau

Grecește, ne-ncetat cârteau,

Pe seama celorlalți Evrei,

Căci după cum văzură ei,

Când ajutoare se-mpărțeau,

Ale lor văduve erau

Uitate, și-astfel, fiecare

Avea motiv de supărare.

2Cei doisprezece-au adunat,

Pe ucenici, și-au cuvântat:

„Iată, cu cale am găsit,

Că, pentru noi, nu-i potrivit

Ca, pe la mese, să slujim

Și-n acest fel, să părăsim

Cuvântul Domnului. Dragi frați,

3Alegeți dar, șapte bărbați

Din rândul vost’ – bine văzuți

De toți – de Duhul Sfânt umpluți,

Precum și de înțelepciune,

Și pe aceștia îi veți pune

Să facă astă slujbă-apoi.

Așa e bine, pentru voi.

4Astfel, noi, timp, o să avem,

Și ne-ncetat o să putem,

În rugăciuni, să stăruim

Și-apoi să propovăduim

5Cuvântul.” Toți au ascultat

Și spusa le-a încuviințat,

Căci pentru-ntreaga adunare

Fusese astă cuvântare,

Foarte plăcută. Au ales,

După ce-ntâi s-au înțeles,

Șapte bărbați. Aceștia sânt:

Ștefan – om plin de Duhul Sfânt

Și de credință; alt bărbat,

Filip a fost; lui i-a urmat

Altul cari s-a numit Prihor.

Veni rândul lui Nicanor,

Timon, Parmena și-n sfârșit,

Și Nicolae – prozelit

Din Antiohia. Luați

6Au fost, apoi, și-nfățișați

Apostolilor, după care,

Aceștia, peste fiecare,

Mâinile, și le-au așezat

Și, rugăciuni, au înălțat.

Ștefan învinuit de hulă

7Mereu, mai mult se răspândea

Cuvântul Domnului. Sporea

Și rândul ucenicilor.

Intrară, în numărul lor,

Mulți oameni, din Ierusalim.

De asemeni, preoți mai găsim –

În acea vreme – că veneau

Și-astă credință-mpărtășeau.

8Ștefan, de har, fiind umplut

Și de putere, a făcut

Minuni și semne mari, în gloate.

9Văzând aceste lucruri toate,

Unii care aparțineau

De sinagogi – precum erau

Acea a Izbăviților,

Cea a Alexandriților,

A Cirinenilor – porniră,

După ce-ntâi se însoțiră

Și cu iudei din Asia,

Precum și din Cilicia,

O ceartă-aprinsă, cu Ștefan.

10Dar truda lor era în van,

Căci nu puteau ei a se pune,

Cu-a lui Ștefan înțelepciune,

Cu Duhul care-l însoțea

Întotdeauna, când vorbea.

11Ei, câțiva oameni, au tocmit

Să zică: „Noi l-am auzit,

Cum a vorbit, hulind, mereu,

Pe Moise și pe Dumnezeu.”

12Aceste vorbe au stârnit

Gloata, cu care s-au unit

Bătrâni și cărturari. Furioasă,

Ascultând vorba mincinoasă,

Mulțimea, pe Ștefan, a pus,

Mâna și, la Sobor, l-a dus.

13Pe dată, martori mincinoși

Au fost găsiți, și-n față scoși,

Ca să depună mărturie:

„Iată, așa precum se știe,

Oricând și-oriunde se găsește,

Doar hule, acest om rostește,

În contra locului cel sfânt,

14Și-a Legii. Prin al său cuvânt,

El a vestit cum că Iisus,

Nazarineanul, ar fi spus

Că are să dărâme, El,

Locașul sfânt. În acest fel,

Și obiceiurile date,

De Moise, ne vor fi schimbate.”

15Toți cei cari, în Sobor, ședeau,

La fața lui Ștefan, priveau

Atenți, iar ceea ce-au văzut,

Față de înger, le-a părut.