Amos 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Apoi, pe Domnul L-am văzut

Cum pe altar El a șezut

Și-aste cuvinte mi le-a spus:

„Lovește pragul cel de sus,

Al porții, zguduiți să fie

Ușorii ei, din temelie.

Sfărâmă, peste capul lor,

Acești ușori ai porților.

Pe cei care vor rămânea,

Am să-i ucid cu sabia.

Cu fuga, n-o să izbutească

Nimeni, scăpare, să găsească.

Nimeni nu va avea scăpare,

Căci n-o să fie îndurare.

2În locuința morților

De s-ar ascunde-acest popor,

Al Meu braț are să-l ajungă

Și-acolo, și are să-l smulgă.

În cer de-ar merge-acel popor,

Și de acolo îl pogor.

3Dacă pe vârful muntelui

Cari este al Carmelului,

Să se ascundă vor căta,

Și de acolo-i voi sălta.

Dacă ar vrea ca să pătrundă

Și-n fundul mării să se-ascundă,

De-a Mea privire n-au să scape

Nici în acel noian de ape,

Căci șarpelui îi poruncesc

Să-i muște și îi izgonesc.

4Dacă ajunge-vor să fie,

De-ai lor vrăjmași, duși în robie,

Scăpare tot nu vor avea,

Căci îi va pierde sabia.

Nu vor putea scăpa de Mine

Și le voi face rău, nu bine.”

5Iată că Domnul tuturor

Și Dumnezeu al oștilor

Vine și-atinge-acest pământ

Și-n jur, topite, toate sânt.

Locuitorii se-ngrozesc

Și plini de spaimă ei jelesc.

Precum Nilul Egiptului,

Saltă scoarța pământului.

Ea se ridică – bunăoară –

Și-apoi, de-ndată se pogoară.

6Cămară-n cer, El Și-a durat.

Peste pământ Și-a-ntemeiat

Bolta. Apoi – de bună seamă –

Apele mărilor, le cheamă.

Vin toate la al Său cuvânt,

Iar El le varsă pe pământ.

El este cunoscut în lume,

Căci „Domnul” este al Lui Nume!

7„Dar voi – copiii cei pe care

Neamul lui Israel îi are –

Nu-Mi sunteți Mie, cum sunt cei

Cari fii sunt, Etiopiei?” –

Întreabă Domnul Dumnezeu.

„Pe Israel, nu l-am scos Eu,

Din al Egiptului ținut,

La fel precum am mai făcut

Cu Filistenii din Caftor

Și cu al Siriei popor

Care fusese-n Chir aflat?”

8„Domnul privirea Și-a-ndreptat

Spre-mpărăția ce se-arată

Precum că este vinovată,

S-o spulbere de pe pământ,

Cu oamenii cari ai ei sânt.”

„Totuși, nu am să-i nimicesc

De tot, pe cei ce se vădesc

Că sunt din casa cea pe care

Iacov în astă lume-o are” –

A cuvântat Domnul. „Căci iată,

9Voi porunci și vânturată

Are să fie casa care

Neamul lui Israel o are,

Printre popoarele ce sânt

Pe fața-ntregului pământ.

Precum sunt grânele-așezate

În ciur, spre a fi vânturate

Ca nici un bob din câte sânt

Să nu ajungă pe pământ,

La fel, vântur casa pe care

Neamul lui Israel o are!

10Toți păcătoșii din popor,

De sabie uciși fi-vor,

Cu toate că aceștia zic:

„Nu avem teamă de nimic.

Nenorocirea, mai apoi,

Nu o să vină peste noi.”

11În vremea ‘ceea, așadar,

Cortul lui David îl salt iar.

Spărturile i le cârpesc,

Ruinele i le zidesc,

Căci îl voi face – bunăoară –

Precum era odinioară.

12Stăpân pe rămășița care

Neamul Edomului o are

Și peste cei care, mereu,

Este chemat Numele Meu,

Are ca să ajungă el,

Căci astfel a vorbit Acel

Care o să Se îngrijească,

Aceste lucruri să-mplinească.”

13Domnul a zis: „Vin zile-n cari

Acei ce se vădesc plugari

Au să-i ajungă pe acei

Ce sunt secerători, iar cei

Cari strugurii i-au adunat

Și-apoi în teascuri i-au călcat,

Au să-i ajungă pe cei care

Sămânță-mprăștie-n ogoare.

Mustul va picura din munți,

Pe ale dealurilor frunți,

Când vor veni zilele-acele.

14Eu, după planurile Mele,

Îi voi aduce înapoi

Pe cei ce sunt prinși de război

Din Israel, căci el, mereu,

S-a dovedit popor al Meu.

Cetățile ce-s pustiite,

Atunci vor fi din nou zidite.

Ei au să le zidească iară,

Și au să locuiască-n țară.

Vii vor sădi și vin vor bea,

Iar din grădini, rod vor avea.

15În țara lor am să-i sădesc

Și n-am să mai îngăduiesc

Să fie smulși din țara dată

În stăpânirea lor, odată.

Așa a zis Cel cari, mereu,

Îți este Domn și Dumnezeu!”