Numeri 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Focul Domnului

1În gura mare, a cârtit

Poporul și L-a-nvinuit

Pe Domnul, că îi mergea rău.

Când auzit-a glasul său,

De furie, a fost cuprins

Domnul și-ndată, S-a aprins,

În mijlocul poporului.

O parte din oamenii lui –

Din margini – fost-au pedepsiți,

Fiind, de flăcări, mistuiți.

2La Moise-atuncea, a strigat

Poporul, iar el s-a rugat

Lui Dumnezeu și-astfel, s-a stins

Focul care fusese-aprins.

3„Tabera”, locu-a fost numit –

Prin „Ardere”, e tălmăcit –

Căci Dumnezeu, în locu-acel,

Foc a aprins, în Israel.

Prepelițele

4O poftă mare i-a-ncercat,

Pe toți cei care s-au aflat

Străini, atunci, în Israel.

Ba au poftit cu ei la fel,

Mulți de-ai lui Israel feciori,

Și-au plâns vorbind ne-ncrezători:

„Noi, de la cine, căpătăm

Carne, aici, ca să mâncăm?

5Iată că noi ne-am amintit

De felu-n care ne-am hrănit

Când încă, în Egipt, eram.

Mulți pești, atuncea, noi mâncam,

Care nimic nu ne-au costat;

Și castraveți, noi am mâncat,

Și pepeni câți am vrut; apoi,

Ceapă și praz și usturoi.

6Aici, acum, ni s-a uscat

Și sufletul. Ne-am săturat,

Căci ochii noștri când privesc,

Doar astă mană, o zăresc.”

7Ca și grăunțele pe care

Doar coriandrul le mai are,

Era mana, din cer venită;

Iar la vedere-asemuită

Ca și bedeliumul, ea,

Găsită-a fi, se mai putea.

8În fiecare dimineață,

De peste a câmpiei față,

Poporul, mană, aduna.

Cu râșnița o măcina –

Ba chiar putea a fi pisată

Și într-o piuă. Frământată

Fiind, în oală se fierbea

Și turte se făceau, din ea.

Mana, în acest fel gătită,

La gust era asemuită

Cu turta care se făcea

Cu untdelemn. Deci când cădea

9Roua, după ce s-a-nnoptat,

Cădea și mana, imediat,

Acoperind tabăra lor.

10Atunci, acel întreg popor,

De Moise fost-a auzit,

Plângându-se, nemulțumit,

Ba pe la ușa cortului,

Ba fiecare printre-ai lui.

Domnul, mânia, Și-a aprins

Și cu tărie, ea s-a-ntins.

Moise, adânc, s-a întristat,

Văzând aceasta, și-a-ntrebat

11Apoi, pe Dumnezeul său:

„De ce mâhnești, pe robul Tău?

Și pentru ce n-am căpătat

Trecere-n față-Ți, și-ai lăsat

Sarcina ăstui neam întreg,

Doar peste mine? Nu-nțeleg!

12Dar oare, eu am zămislit

Acest popor? Ai socotit

Că eu sunt cel ce l-a născut

Și de aceea, ai putut

Să-mi zici „Să-l poți la sânul tău, Cum poartă doica, pruncul său”,

Până în țara cea de vis,

Pe care, Domnul a promis,

Părinților ăstui popor,

Și ai jurat că le-o dai lor?

13De unde, carne, eu să iau,

Poporului, ca să îi dau?

Căci iată, fiecare vine –

Acum – plângându-se, la mine

Și-mi spune: „Carne, să ne dai,

Ca să mâncăm, acum”. Dar vai,

14Eu Doamne, singur, nu mai pot

Să port poporu-acesta tot,

Pentru că tare greu îmi vine.

15Nu Te purta așa cu mine,

Ci mai degrabă, Te rog eu –

Dacă mai am, la Dumnezeu,

Vreo trecere și vrednic sânt –

Ca să mă iei de pe pământ.

Omoară-mă, și-am mulțumirea

Că nu-mi mai văd nenorocirea.”

16Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Adă la Mine – negreșit –

Pe șaptezeci dintre bărbați.

Aceștia trebuie luați

Dintre bătrânii cei pe care

Poporul Israel îi are.

Să îi alegi, atunci când vii,

Doar pe acei pe care-i știi

Că au putere în popor,

Că ascultat e glasul lor.

La cortul întâlnirii, voi

Trebuie să veniți apoi.

17Acolo, am să Mă pogor

Și-ți voi vorbi, în fața lor.

Atunci când vei veni la Mine,

Din duhul care-i peste tine,

Îți iau o parte, după care,

Voi pune peste fiecare,

Din acel duh, și vor purta

Cu toți-apoi, sarcina ta.

18Să spui poporului apoi:

„Să vă sfințiți, pe mâine, voi,

Căci carne o să căpătați,

Precum ați vrut, ca să mâncați.

Iată că Domnu-a auzit

Cum plâns-ați și cum ați vorbit

Atuncea când ați întrebat:

„De unde vom fi căpătat

Carne – aicea – în pustie?

Căci în Egipt, precum se știe,

Am dus-o bine, tot mereu”.

Iată că Domnul Dumnezeu,

Carne, vă dă, ca să mâncați

Cât vreți, și-o să vă săturați.

19Nu veți mânca o zi sau două,

Și nici cinci zile și nici nouă;

Nici zece și nici douăzeci,

20Ci chiar o lună-ntreagă. Deci,

Atâta carne-o să mâncați,

Până o să vă săturați,

Încât, pe nări, o să simțiți

Cum că vă iese și, scârbiți,

Aveți a fi de ea apoi,

Fiindcă n-ați ascultat voi,

De Dumnezeul vostru care

Șade-n a voastră adunare,

Și pentru că, neîncetat,

V-ați plâns și v-ați tot întrebat:

„Oare de ce, noi am ieșit?

De ce, Egiptu-am părăsit?”

21Moise a zis: „Doamne, dar știi

Că sunt cu sutele de mii –

Că șase sute-alcătuiesc

Poporu-n care mă găsesc –

Și Tu zici: „Carne, vor avea,

22O lună”. Oare, vom tăia,

Spre-a fi destul, atâtea oi?

Ori vom tăia atâția boi?

Sau prindem toți peștii, din mare,

S-ajungă pentru fiecare?”

23Domnu-a răspuns și-a întrebat:

„Doar nu cumva, s-o fi scurtat

Mâna lui Dumnezeu? Ce crezi?

Iată, acuma, ai să vezi

De se-mplinește ce ți-am spus.”

24Moise-a ieșit și-apoi s-a dus

De-a-mpărtășit, poporului –

De-ndată – vorba Domnului.

Pe șaptezeci dintre bărbați –

Dintre cei cari erau aflați

Între bătrânii cei pe care

Poporul Israel îi are –

După porunca Domnului,

I-a pus în jurul cortului.

25Domnul s-a pogorât în nor

Și-apoi, în fața tuturor,

Cu Moise, El de vorbă-a stat.

Din duhul, peste el aflat,

Luă o parte și a pus

Peste cei care i-a adus

Moise, acolo. Șaptezeci,

Au fost bătrâni-aceia. Deci,

După ce duhul i-a umplut,

Îndată ei au început

Să prorocească. La sfârșit,

Ei – însă – n-au mai prorocit.

26Doi oameni – unu-a fost Eldad,

Iar celălalt era Medad –

În tabără-au rămas, de-au stat.

Când acel duh s-a așezat

Și peste ei, căci erau prinși

Între cei șaptezeci de inși –

Chiar dacă nu i-au însoțit –

Au început și-au prorocit.

27Atunci, la Moise-a alergat

Un tânăr, și a cuvântat:

Iată, în tabără, Eldad –

Și-asemenea lui și Medad –

Au început de-au prorocit.”

28Printre cei care-au auzit

Acele vorbe ce se spun,

Fusese și fiul lui Nun

Cari, Iosua, a fost numit.

Pe Moise-acesta l-a slujit

Din tinerețe. El s-a dus

La Moise-ndată și i-a spus:

„Poruncă dă ca să-i oprești.”

29Moise-a răspuns: „Gelos, tu ești,

Cum văd acuma, pentru mine.

Dar eu îți spun că-i foarte bine

Că acești oameni prorocesc.

Să deie Domnul, îmi doresc,

Să fie-al Său popor format

Doar din proroci, neîncetat,

Și să-Și așeze Dumnezeu,

Al Său Duh, peste ei, mereu.”

30Moise și-ai săi bătrâni apoi,

Intrară-n tabără-napoi.

31Un vânt puternic a făcut

Domnul, să bată, ne-ntrerupt,

De peste mare. Vântul pus

Astfel să sufle, a adus

Cu el, atunci, un număr mare

De prepelițe-n zbor, pe care,

Cale de-o zi, le-a răspândit,

Încât ele-au acoperit,

Cu un strat gros ce s-a-nălțat

Doi coți, locul în care-a stat,

Atunci poporul Israel.

32Întreaga zi, poporu-acel

Doar prepelițe-a adunat;

Și noaptea, a continuat,

Păsări, să strângă, fiecare,

Precum și-n ziua următoare.

Cel care, mult, nu a putut

Să strângă, totuși, a avut

Zece omeri. Au așezat,

Tot ceea ce au adunat,

În jurul taberei și-apoi

Toți se întoarseră-napoi.

33Pe când le-a fost încă aflată

Carnea, în dinți – nemestecată –

Domnul, de furie cuprins,

Mânia-ndată Și-a aprins

Lovind întreaga adunare,

Cu o urgie foarte mare.

34Locul acela, l-au numit

„Chibrot-Hatava” – tălmăcit

„Mormintele de lăcomie” –

Fiindcă în acea pustie,

Atuncea, fost-au îngropați

Toți cei, de poftă, apucați.

35Poporu-apoi a părăsit

Chibrot-Hatava, și-a pornit

Spre-a Hațerotului ținut,

Unde, popas, el a făcut.