1Sprijin și adăpost, mereu,
Ne este-al nostru Dumnezeu,
Căci ajutor e pentru noi,
Ce nu lipsește în nevoi.
2De-aceea, noi – în orice vreme –
N-avem nimic de a ne teme,
Chiar dacă tot acest pământ
Se zguduie, sau dacă sânt
Clătinați munți-aceia care
Se află-n inimă de mare,
3Chiar dacă urlă marea toată
Și spumegă înfuriată
Venind, pământul, a-l mușca
Și munți-apoi de a-i mișca.
4Un râu cu apele bogate,
În a lui Dumnezeu cetate,
Pătrunde și înveselește
Locul în care locuiește
Cel Prea Înalt. El e, mereu,
Adevăratul Dumnezeu,
5În mijlocul cetății stând.
Ea nu se clatină, nicicând:
Din zori de zi, El o ajută
Și astfel tare e ținută.
6Iată că neamurile toate,
Necontenit, sunt frământate
Și-n urmă clătinate sânt
Domniile de pe pământ.
Dar iată, glasul Domnului
Răsună, iar de groaza Lui,
Întreg pământul se topește
Și totu-n jur se prăpădește.
7Domnul oștirii e cu noi,
Domnul lui Iacov e, apoi,
Un turn care ne ocrotește
Și – de scăpare – se vădește.
8Veniți ca să priviți mereu,
Lucrările lui Dumnezeu
Și pustiirile pe care
El le-a făcut, cu brațu-I tare;
9Războaiale, El le-a oprit,
Iar liniștea s-a-nstăpânit
Până la margini de pământ.
Arcuri și suliți – câte sânt –
Le-a sfărâmat și-a ars apoi,
Și carele pentru război.
10„Opriți-vă! Aflați că Eu –
Într-adevăr – sunt Dumnezeu:
Eu, peste neamuri, stăpânesc
Iar pe pământ, doar Eu domnesc.”
11Domnul oștirii e cu noi,
Domnul lui Iacov e, apoi,
Un turn care ne ocrotește
Și – de scăpare – Se vădește.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.