Proverbe 30 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Aste cuvinte – pregătite

Anume – se vădesc rostite

De către-Agur, acela care,

Pe Iache, drept părinte-l are.

Ele-au fost spuse, în ăst fel,

Pentru Ucal și Itiel.

2„Eu însumi chiar știu despre mine

Că sunt mai prost decât oricine:

Pricepere n-am dobândit,

3Înțelepciune n-am primit;

Sunt doar un simplu muritor –

Nu am știința sfinților.

4Cine, în ceruri, s-a suit

Și înapoi a revenit?

Cine, suflarea vântului,

A adunat-o-n pumnii lui?

Și cine ape-a adunat?

Cine hotare-a așezat

Pământului? Ce nume are?

Dar fiul său? Cunoști tu, oare?

5Orice cuvânt al Domnului,

E încercat, în lucrul Lui.

El este scut, pentru acel

Care se va încrede-n El.

6Nimic, la ale Lui cuvinte,

Să nu adaugi – ia aminte –

De vrei a nu fi pedepsit

Și mincinos de-a fi găsit.

7Doar două lucruri, Îți mai cer,

Mai înainte ca să pier!

8Neadevărul, de la mine

Să-l depărtezi! Departe-l ține!

Să depărtezi – te rog frumos –

Mereu, cuvântul mincinos.

Să nu îmi dai nici sărăcie,

Dar nici prea multă bogăție.

Dă-mi pâinea care-mi trebuiește!

Atât doar, inima-mi dorește!

9Nu vreau, cumva, ajuns la bine

Și în belșug mare, de Tine,

Eu să mă leapăd, să-ndrăznesc,

„Cine e Domnul?”, să rostesc.

Sau, nu cumva, în sărăcie,

Strâns de nevoie, să îmi fie

Mâna împinsă spre furat;

Și nici nu vreau – descurajat

Fiind atunci – în deșert, eu

Să-L iau pe Dumnezeul meu.

10Pe-un slujitor, să nu-l bârfești

Stăpânului, căci te trezești

Că ești, de slugă, blestemat

Și te vei face vinovat.

11Sunt oameni care își blesteamă

Părinții, fără să se teamă.

12Sunt alții cari se cred curați,

Și totuși, ei nu sunt spălați

De-ntinăciune. Pe pământ,

13Însă, și cei trufași mai sânt:

Ei își țin ochii ridicați.

14Sunt oameni care-au fost lăsați

Să-nghită pe nenorocit:

În loc de dinți, ei au primit

Săbii puternic ascuțite,

Iar drept măsele, au cuțite.

15Se știe că, o lipitoare,

Acasă, două fete are:

„Dă!”, poartă nume prima fată,

Și-adoua tot „Dă!” e chemată.

Trei lucruri nesătule sânt –

Ba îs chiar patru pe pământ,

Ce nu vor spune niciodat’,

„Gata! Destul! M-am săturat!”

16Pentru știința tuturor,

Le număr: Casa morților,

Femeia stearpă, pământ care –

Veșnic – de apă lipsă are,

Focul ce n-a spus niciodată

„Destul! Mi-e para săturată!”

17Ochiul ce își batjocorește

Tatăl și cari nesocotește

Cuvântul spus de a lui mamă –

Căci sfatul ei nu-l i-a în seamă –

Ajunge-va într-un târziu

Scobit de corbii de la râu

Și vulturi el o să hrănească.

18Trei lucruri pot să depășească

Tăria mea – ba patru-s cele

Care întrec a minții mele

Putere de-a le înțelege

Și-ale lor roade de-a culege.

19Acestea sunt: urma pe care

O lasă vulturul în zare;

Pe stâncă, urma șarpelui;

La fată, urma omului;

Și-urma corăbiei, pe mare.

20La fel e-a curvelor cărare.

Ele mănâncă și-apoi, zic:

„Noi – rău – nu am făcut, nimic!”

21Trei lucruri fac ca să apară,

Multe răscoale, într-o țară –

Ba patru sunt, nesuferite.

Iată-le-acum, înșiruite:

22Un rob care o să dorească

Și-ncepe să împărățească,

Nebunul ce-n belșug de pâine

Așteaptă ziua cea de mâine,

23Femeile disprețuite

Care ajung să se mărite,

Și roaba care-a moștenit

Ce-al ei stăpân a dobândit.

24Sunt azi patru viețuitoare

Ce au o-nțelepciune mare,

Chiar dacă sunt cele mai mici.

25Iată: poporul de furnici

N-are putere, dar muncește

Și vara hrana-și pregătește;

26Urmează șoarecii de munte:

Putere n-au să ne înfrunte,

Însă în munți ei locuiesc

Și printre stânci se-adăpostesc;

27Lăcustele n-au împărat;

Totuși, în cete s-au grupat;

28Păianjenul: poți chiar al prinde,

Și totuși, plasa și-o întinde

În casele împărătești,

Unde tu n-ai să locuiești.

29Sunt trei ființe mlădioase –

Ținutele lor sunt frumoase –

Ba patru sunt de mare preț,

Ce se mândresc cu-n mers măreț:

30Leul, viteaz între-animale,

Pășește curajos pe cale

Și nicicând nu va da ‘napoi;

31Calul, gata pentru război;

Țapul, și cel încoronat

Peste popor ca împărat.

32Dacă cumva, a ta mânie

Te-mpinge către nebunie,

Și dacă gânduri rele ai,

Astupă-ți gura și-apoi stai;

33Căci dacă laptele bătut

Smântână, se va fi făcut,

Nasul ce-i scărpinat, dă sânge;

Multă mânie când se strânge,

De-i stoarsă, o să răbufnească

Și ceartă-n valuri o să nască.”