2 Împărați 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Manase, împăratul lui Iuda

1Ani doisprezece a avut

Manase-atunci când s-a făcut,

În Iuda, mare împărat.

Cincizeci și cinci de ani a stat

În fruntea țării și-l găsim

Domnind de la Ierusalim.

Mama pe care o avea,

Hefțiba, drept nume, avea.

2El a făcut ce este rău

Față de Dumnezeul său,

Precum popoarele aflate

În țara lui și alungate

De către Domnu-atunci când El,

Țara, a dat, lui Israel.

3Ceea ce tatăl său surpase,

A ridicat, din nou, Manase.

Lui Bal, altare, i-a zidit

Și înălțimi a construit.

El, Astarteei, i-a făcut

Un idol nou, cum a avut

Pe vremea când Ahab ședea

În Israel și-mpărățea.

Apoi, în fața tuturor

Oștirilor cerurilor,

S-a închinat și le-a slujit.

4Astfel, altare a zidit

În Casa Domnului, măcar

Că Dumnezeu spusese clar:

„Vreau, în Ierusalim, mereu,

Să Îmi așez Numele Meu.”

5Apoi, a mai zidit altare

Oștirii cerului, pe care,

În jurul Casei Domnului,

Le-a înălțat, căci Casa Lui,

Avut-a două curți. În ele,

Erau altarele acele.

6Prin foc, pe-al său fiu, l-a trecut.

Vrăjitorii a mai făcut

Și de ghicit s-a ocupat.

În jurul său a adunat

Oameni cari spirite chemau

Și viitorul îl ghiceau.

El a făcut tot mai mult rău

Și-a mâniat pe Domnul său.

7Un idol, a mai înălțat,

Cari, Astarteei, l-a-nchinat.

Pe acel idol l-a adus

Iar casa-n care-apoi l-a pus

E tocmai cea de care zise

Domnul, atuncea când vorbise

Cu David și cu-al său fecior,

Cu Solomon. El le-a zis lor:

„În astă casă care – iată –

E la Ierusalim aflată,

Voiesc, de-acum, a fi mereu,

Un loc să-Mi pun, Numele Meu.

Din semințiile pe care

Neamul lui Israel le are,

Ierusalimul l-am cules,

Căci pentru Mine, l-am ales.

8Nicicând n-am să îl scot afară,

Pe Israel, din astă țară,

Pe care-am dat-o celor care,

Acest popor, părinți, îi are,

Dacă – mereu – veți avea voi,

Grijă, ca să păziți apoi,

Ceea ce Eu am poruncit,

Prin legea care v-a venit

Prin robul Meu, Moise chemat.”

9Ei, însă, nu au ascultat,

Iar cel ce-n rătăcire-i trase,

S-a dovedit a fi Manase,

Care mai mult rău a făcut

Decât cel care s-a văzut

Că neamurile îl făceau,

Pe când în țară locuiau.

De-aceea, Domnul – mâniat –

În țară, nu le-a mai lăsat

Și-n locul lor ajunse-astfel

Să stea poporul Israel.

10Domnul, în urmă, a trimis

Pe-ai Săi proroci, prin care-a zis:

11„Manase, precum am văzut

Acum, mai mult rău a făcut,

Decât făcea-ntregul popor –

Acel al Amoriților –

Care în țară-a locuit,

‘Nainte de a fi venit

Aici, neamul lui Israel.

Iată, Manase este cel

Care, la idoli, s-a-nchinat

Și-n felu-acesta s-a-ntâmplat

Ca ai lui Iuda fii să cadă,

Păcatului acesta, pradă.

12De-aceea, Domnul, Cel pe care

Poporul Israel Îl are,

În felu-acesta a vorbit:

„Iată că Eu am să trimit

Nenorociri. Ele sosesc

Și în Ierusalim lovesc,

Pe Iuda să îl pedepsească.

Când are să se povestească

De ele, iată, vor surzi

Toți cei ce le vor auzi.

13Peste Ierusalim, voiesc,

Frânghia să o azvârlesc,

Cum în Samaria-am făcut

Și de asemeni, s-a văzut

Că a pățit casa pe care,

Ahab – fostu-mpărat – o are.

Ierusalimul o să fie

La fel ca și o farfurie,

Cari după ce e curățată,

Cu gura-n jos e așezată.

14Iată că rămășița Mea –

Aceea care se vădea

Că moștenire Îmi e Mie –

De-acum, lăsată o să fie

În mâinile vrăjmașilor.

15Rele-a făcut al Meu popor,

De când Egiptu-a părăsit

Și până azi, necontenit.

De-aceea, Eu m-am mâniat!”

16Manase-n urmă a vărsat

Mult sânge care s-a vădit

Nevinovat, neprihănit.

Pe lângă tot ce a făcut,

Ierusalimul l-a umplut

De sângele ce l-a vărsat,

Trăgând pe Iuda în păcat.

17Dar toate câte le-a făcut

Manase-atunci, nu s-au trecut

În cărțile Cronicilor

Ce sunt ale-mpăraților

Care în Iuda au domnit?

Felul în care-a săvârșit

Păcatele ce le-a avut,

Nu tot acolo s-a trecut?

18Manase-apoi a adormit,

Fiind și el adăugit

Lângă ai săi părinți. Astfel,

Chiar în grădina casei, el

A fost atuncea, îngropat,

Cari „a lui Uza” s-a chemat.

Apoi, în locu-i, a venit

Și peste Iuda a domnit

Amon, care la tron urmase,

Căci era fiul lui Manase.

Amon, împăratul lui Iuda

19Ani douăzeci și doi făcea

Amon, atunci când ajungea

A fi în Iuda împărat.

El, la Ierusalim, a stat,

Doi ani apoi, și a domnit.

A sa măicuță s-a numit

Meșulemet. Din Iotba-i ea

Și pe Haruț, tată-l avea.

20Ca și Manase, tatăl său,

El a făcut ce este rău

Față de Domnul. A călcat

21Calea pe care a urmat

Al său părinte, negreșit.

La idolii ce i-a cioplit

Manase, s-a-nchinat mereu,

22Și a uitat de Dumnezeu,

De Cel pe care Îl aveau

Părinții săi, pe când trăiau.

23Slujbașii lui au uneltit

În contra sa și l-au lovit

Pe când, în casă, s-a aflat.

24El a fost, însă, răzbunat,

Căci tot poporu-a tăbărât

Pe cei care l-au omorât.

Poporu-apoi l-a îngropat

Pe-Amon, și l-a înscăunat

Pe Iosia, pe-acela care,

Părinte, pe Amon îl are.

25Dar toate câte le-a făcut

Amon atunci, nu s-au trecut

În cărțile Cronicilor

Ce sunt ale-mpăraților

Cari la domnie au venit

Și peste Iuda au domnit?

26Lângă ai săi părinți, și el

Ajunse a fi pus astfel,

Într-o grădină îngropat,

Cari, „a lui Uza”, s-a chemat.

Iosia a urcat pe tron,

După ce a murit Amon,

Căci Iosia era cel care,

Părinte, pe Amon, îl are.