Coloseni 4 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Stăpânilor, ce datorați

Robilor voștri, să le dați;

Căci știți că un Stăpân apoi –

În ceruri, sus – aveți și voi.

2În rugăciune, stăruiți,

Vegheați în ea și mulțumiți.

3Rugați-vă, de-asemeni, voi –

Lui Dumnezeu – și pentru noi,

Ca să deschidă Tatăl Sfânt,

O ușă, pentru-al Său Cuvânt,

Și să vestim, la fiecare,

Taina pe cari Hristos o are

Și pentru cari m-am pomenit,

A fi, acum, înlănțuit.

4Vreau să fac taina, cunoscută,

Așa cum trebuie știută.

5Cu-nțelepciune, vă purtați,

Față de cei ce sunt aflați

Afară. Iată sfatul meu:

Răscumpărați vremea, mereu.

6Vorbirea voastră, așadar,

Să aibă, totdeauna, har;

Cu sare, ea să fie dreasă,

Să fie o vorbire-aleasă

Și-astfel, prin ea, să fiți în stare,

Răspuns să dați, la fiecare.

7Acum, doresc să mai știți voi,

Că despre mine, mai apoi,

Tihic are să vă vorbească,

Atunci când are să sosească.

El îmi e frate prea iubit

Și, credincios, s-a dovedit

În Domnul și, de-asemenea,

Tovarăș mi-e, în slujba mea.

Astfel, atunci când Tihic vine,

Va spune totul, despre mine.

8Eu, înadins, m-am străduit,

Mereu ‘nainte-mi, să-l trimit,

La voi, ca astfel, să aflați,

În ce stare suntem – dragi frați –

Iar prin vorbirea despre noi,

S-ajungeți mângâiați apoi.

9Cu el, la voi, acuma, vine

Și Onisim – îl știți prea bine,

Căci, dintre voi, el a ieșit.

Și el mi-e frate prea iubit.

Au să vă spună dar, cei doi,

Tot ceea ce este la noi.

10Al meu tovarăș, cari aflat

A fost și el, întemnițat –

Cel care Aristarh se cheamă

Și care e, de bună seamă,

Al nostru bun și iubit frate –

Vă spune multă sănătate.

La fel și Marcu – cel pe care,

Știți că Barnaba, văr, îl are

(Cel despre care ați primit

Porunci de-a fi bine-ngrijit) –

11Și cu Iisus, sau Iust chemat.

Aceștia – precum ați aflat –

Fac parte dintre acei frați

Cari, împrejur, au fost tăiați;

Sunt singurii care-au venit

Și, lângă mine, au trudit,

Pentru Împărăția care,

Al nostru Dumnezeu o are.

Astfel, sporit-am în putere,

Căci ei mi-au fost drept mângâiere.

12Epafra, cari e-al vostru frate,

Vă spune multă sănătate.

El, rob al lui Hristos apoi,

Mereu, se luptă pentru voi,

În rugăciune, ca să fiți,

În acest fel, desăvârșiți,

Făcând, cu-ncredere, mereu,

Doar voile lui Dumnezeu.

13Iată, mărturisesc că are,

O râvnă, negrăit de mare,

Pentru voi, cei ce vă aflați

În Laodiceea – dragi frați –

Și în Ierapole. Apoi,

14Tot sănătate, pentru voi,

Și Luca – doctorul iubit –

Precum și Dima, v-au dorit.

15Să spuneți voi, de-asemenea,

Celor din Laodiceea,

Tot sănătate. Iubiți frați,

Lui Nimfa să îi mai urați

Și-apoi Bisericii pe care

Acesta-n casa lui o are.

16După ce veți citi, la voi,

Astă epistolă, apoi,

Să faceți să ajungă ea,

La cei din Laodiceea,

Și-acolo spre a fi citită.

Scrisoarea ce va fi sosită,

În Laodiceea apoi

Luați-o s-o citiți și voi.

17Către Arhip – dragii mei frați –

În acest fel, să cuvântați:

„Ia seama, slujba dată ție,

Din partea Domnului, să fie

Bine-mplinită, negreșit,

În tot ceea ce ai primit!”

18Urările de sănătate,

Cu mâna mea, le-am scris, pe toate,

Eu, Pavel. Vă îndemn, mereu,

Să v-amintiți, de lanțul meu.

Harul, să îl aveți din plin,

Necontenit, cu voi! Amin.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help