Osea 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Atunci când Efraim vorbea,

Groază în Israel stârnea.

Însă cum a păcătuit

Cu Bal, îndată a murit.

2Acuma, ei se dovedesc

Într-una că păcătuiesc.

Chipuri au ei, de ei lucrate,

Cari în argint au fost turnate.

Sunt născociți idoli-acei

Și sunt, de meșteri, făcuți ei.

Acestora, ei le vorbesc

Și jertfind oameni se vădesc.

În fața lor se-nchină ei

Și-apoi sărută-acei viței!

3De-aceea, fi-va a lor viață,

Ca norul cel de dimineață,

Ca roua care e zvântată,

Ca pleava cea de vânt purtată,

Ca fumul care a ieșit

Din horn și-apoi s-a risipit.

4Dar de la Egipteni, mereu,

Eu îți sunt Domn și Dumnezeu,

De-atunci de când, din a lor țară,

De Mine ai fost scos afară.

Nu este, în afara Mea,

Nimeni să poată ca să dea

Vreo mântuire, tuturor,

Căci Eu, doar, sunt Mântuitor.

5Pe tine, Eu te-am cunoscut

Când în pustie ai șezut.

Erai într-un pământ uscat.

6Dar de pășune când ai dat

Și când sătul tu te-ai simțit,

În inimă tu te-ai mândrit

Și-apoi de Mine ai uitat.

7Atunci, în leu M-am preschimbat.

Ca un pardos, Eu le pândesc

Pașii, pe drum când se găsesc.

8Ca o ursoaică necăjită,

Care de pui a fost lipsită,

Asupra lor cad, pe furiș,

Și-al inimilor înveliș

Îl sfâșii. Îi înghit de-ndat’,

Precum un leu înfuriat,

Iar fiarele din câmp i-atacă,

Până bucăți au să îi facă.

9Israele, tu să ai știre,

Precum că stă a ta pieire,

În faptul că te-ai arătat

În contra Mea, neîncetat.

Ești împotriva Celui care

Poate să-ți dea ajutorare.

10Unde e împăratul tău,

Să vină-n ceasu-acesta rău

Ca, în cetăți, să-ți dea scăpare?

Unde îți sunt aceia care,

Judecători i-ai rânduit

Și despre care ai vorbit:

„Un împărat și domn să-mi dai!”?

11Un împărat, iată că ai,

Căci ți l-a dat a Mea mânie,

Însă ți-l ia a Mea urgie!

12Strânsă-i nelegiuirea care

Neamul lui Efraim o are.

De-asemenea, al lui păcat

E strâns, acuma, și păstrat.

13Iată că-i vin dureri pe care

Doar ceasul nașterii le are.

E un copil cari – negreșit –

De-nțelepciune e lipsit,

Și se vădește-n acest fel,

Că nu poate să nască el

Așa precum e nimerit,

La timpu-anume sorocit.

14Din locuința morților,

Răscumpăr Eu, acest popor,

Căci de la moarte, Eu doresc,

În acest fel, să-l izbăvesc.

Moarte, unde se află, oare,

Ciuma acea necruțătoare

Ce-aduce spaima tuturor?

Tu, locuință-a morților,

Unde îți este nimicirea

Ce îngrozește toată firea?

Căința este nepătrunsă,

De ai Mei ochi fiind ascunsă!

15Oricât e Efraim de tare

Și-oricât de roditor el pare

În mijlocul fraților lui,

Tot vântul răsăritului,

Asupra sa, are să vie,

Căci stârnit fi-va din pustie,

De către Domnul. Acel vânt

Va trece peste-al său pământ.

Izvoarele, îi va usca;

Fântânile, îi va seca.

Apoi, vasele-acelea care

Sunt mai de preț și el le are

Ținute bine-n visterie,

De jaf ajunge-vor să fie.

16Samaria e pedepsită,

Pentru că fost-a răzvrătită

În contra Celui cari, mereu,

Fusese al ei Dumnezeu.

Pe cei care se află-n ea,

O să îi taie sabia.

Nici pruncii nu vor fi scutiți,

Ci ei, atunci, vor fi zdrobiți.

Femeile însărcinate,

Atuncea, nu vor fi cruțate,

Căci spintecat, pântecul lor

Va fi, de fierul armelor.”