Ezechiel 2 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Ascultă, fiu al omului” –

Îmi zise-atuncea glasul Lui.

„Ridică-te, căci Eu voiesc,

Îndată, ca să îți vorbesc!”

2Când aste vorbe le-a rostit,

În mine duhul a venit

Și în picioare m-a săltat.

În urmă, eu am ascultat

Glasul care de sus venea,

Al Celui care îmi vorbea.

3„Te voi trimite”– mi-a zis El –

„La toți fiii lui Israel,

Care se află azi sub soare,

La „îndărătnice popoare”

Cari împotrivă-Mi s-au unit

Și-n acest fel s-au răzvrătit.

Tu, fiu al omului, ești cel

Care vei merge-n Israel.

Iată, întreg acel popor –

Și-asemenea părinții lor –

Din vremea veche, negreșit,

În contră-Mi au păcătuit

Și până azi se dovedesc

Precum că tot păcătuiesc.

4Acești copii, la care Eu

Te voi trimite, tot mereu,

Nerușinați s-au dovedit,

Căci inima și-au împietrit.

Când vei ajunge, să le spui:

„Ascultați vorba Domnului,

Pe care v-am adus-o eu!

Așa vorbește Dumnezeu!”

5Fie că ei vor asculta,

Fie că nu, vorbirea ta –

Căci sunt o casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită –

Vor ști cu toți că-n acel loc,

De-acum, se află un proroc.

6Tu, fiu al omului, n-ai teamă!

Nu le lua vorbele-n seamă

Și nici să nu te înspăimânte,

Atuncea, ale lor cuvânt,

Chiar dacă ei sunt mărăcini

Sau sunt ca tufele de spini

Pe lângă tine, și chiar dacă

Sunt niște scorpii ce te-atacă.

Totuși, tu nu-i lua în seamă!

De-ale lor vorbe, să n-ai teamă!

De-asemenea, de fața lor,

Să nu te-areți tu, temător,

Căci sunt o casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită.

7Tu pune-le aste cuvinte,

Ce-s ale Mele, înainte,

Fie că ei vor asculta,

Fie că nu, vorbirea ta,

Căci sunt o casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită!

8Tu, însă, fiu al omului,

Ascultă vorba Domnului!

Ascultă ce-ți spun și să știi

Ca îndărătnic să nu fii,

Precum e casa răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită!

Deschide-ți gura, să primești

Ce îți voi da să înghițești!”

9Apoi, atent eu am șezut

Și-o mână-ntinsă am văzut,

Cum se îndreaptă către mine

Și-o carte-n chip de sul, ea ține.

10După ce-ntâi mi-a arătat-o,

În față-mi a desfășurat-o.

Scrisă era, pe dinafară

Și înăuntru scrisă iară.

În ea sunt scrise bocete,

Cu plângeri mari și gemete.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help