Deuteronomul 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Aducerea aminte de minunile făcute de Dumnezeu cu poporul Său

1„Pe al tău Domn și Dumnezeu,

Trebuie să-L iubești, mereu.

Păzește-I legea, ne-ncetat,

Poruncile ce ți le-a dat

Și ține rânduiala Lui

Și-nvățătura Domnului.

2Să recunoști – ce n-au putut

Ai tăi copii, căci n-au văzut –

Pedepsele lui Dumnezeu,

Mărimea mâinii Lui, mereu,

Și brațul Său întins și tare,

3Semnele Lui, faptele care

Le-a săvârșit, neîncetat –

Când, în Egipt, rob te-ai aflat –

În contra Faraonului

Și împotriva țării lui.

4Să recunoști – căci ai văzut –

Ceea ce Domnul le-a făcut

Oștirilor Egiptului,

Ce le-a făcut cailor lui

Și carelor ce le-a avut –

Când, peste toate, a trecut

Apele mării Roșii care

Au înghițit orice suflare –

5Și-ntreaga oaste a pierit

Doar pentru că te-a urmărit.

6Să v-amintiți cu toți, mereu,

De tot ceea ce Dumnezeu,

În fața voastră, a făcut,

Când prin pustie ați trecut.

Voi, de Datan, să v-amintiți

Și de-Abiram – pe care-i știți

Că fii lui Eliab îi sânt,

Din Ruben – care, de pământ

Fură-nghițiți – cum ați văzut –

Cu case, cu tot ce-au avut

Și au pierit în acest fel,

Din mijlocul lui Israel.

7Cu ochii voștri, ați văzut,

Ce lucruri mari, Domnu-a făcut.

8Poruncile ce le primiți

Azi, ne-ncetat să le păziți,

Ca să luați în stăpânire

Țara – a voastră moștenire –

9Și zile multe să primiți,

Trăind în pace, fericiți.

Domnu-a jurat părinților

Acestui neam, să le dea lor

Și-urmașilor ce au să-i nască,

Țara, ca să o stăpânească.

Țara va fi a lor avere,

Căci în ea curg lapte și miere.

10Țara pe care o primiți

Nu e la fel precum o știți

Că este-a Egiptenilor.

Știți bine că, în țara lor,

Atuncea când voi semănați,

Semințele le aruncați

Peste ogor și-apoi, udate,

Doar cu piciorul, erau toate.

Ca-ntr-o grădină, s-a lucrat,

Cari este pentru zarzavat.

11Țara pe care o primiți –

Pe care o s-o stăpâniți –

Este o țară minunată –

Cu munți și văi – cari adăpată

Este, de ploaia cerului.

12Ea e în grija Domnului,

Căci peste ea și-a ațintit

Privirile, necontenit,

De la-nceputul anului

Și până la sfârșitul lui.

13De ascultați necontenit

De ceea ce v-am poruncit,

Dacă o să-L iubiți mereu

Și-o să-L slujiți pe Dumnezeu,

Din toată inima apoi –

Din suflet – Domnul, pentru voi,

14În țara voastră, o să cheme –

Neîncetat – ploaia, la vreme.

Vă va da ploaia timpurie,

Precum și ploaia cea târzie.

Grâu, veți putea a strânge voi

Și must și untdelemn apoi.

15Cu iarbă bună pentru vite,

Vor fi câmpiile-nvelite.

Roade vor fi, îmbelșugate,

Și veți mânca pe săturate.

16Când toate o să le primiți,

Vegheați să nu fiți amăgiți!

Să nu cumva, voi să uitați

De Dumnezeu și să urmați

Alți dumnezeii, ca să-i slujiți

Și lor să vă-nchinați! Să știți

17Că de cumva, așa veți face,

Nu mai aveți parte de pace,

Căci peste voi are să vie –

Atunci – a Domnului mânie.

Cerul va fi închis apoi,

Și nu au să mai cadă ploi.

Roade, din câmp, nu mai primiți

Și-astfel, curând, o să pieriți

Cu toți, din acea țară bună,

În care Domnu-acum v-adună.”

Îndemn la păzirea poruncilor

18„Cuvintele ce le voi spune,

În suflet, vreau ca să le-adune

Azi, fiecare dintre voi.

În inimi, le purtați apoi;

Să le aveți, mereu, ‘nainte,

Ca semn de-aducere aminte,

Pe mâini și-n fața ochilor,

19Și să le dați urmașilor.

Copiilor, să le vorbiți

De ele-atunci când o să fiți

Acasă, ca ei să le știe.

Când mergeți în călătorie,

Când vă culcați, când vă treziți,

De-asemenea, să le vorbiți.

20Vă poruncesc dar, tuturor,

Ca pe ușiorii caselor,

Cuvintele să le-nsemnați.

De-asemenea, să le-ncrustați

Pe porți, să le vedeți mereu,

Să nu uitați de Dumnezeu.

21Atuncea, voi o să primiți

Zile, în țară, să trăiți,

Atât cât cerurile sânt

Întinse peste-acest pământ.

22Iar dacă voi o să păziți

Poruncile și le-mpliniți,

Dacă-L iubiți pe Dumnezeu

Și țineți calea Lui mereu,

Dacă, de El, v-ați alipit,

23Atunci El va fi izgonit

Pe toate neamurile cari

În țară sunt și-s mult mai tari

Decât sunteți, acuma, voi.

24Oriunde veți păși apoi,

Locul acela o să fie

Al vostru dar. De la pustie,

Pân’ la Liban și, socotit

Apoi din Eufrat pornit,

Până la marea de apus,

Va fi hotarul vostru pus.

25Nimeni atunci, nu va putea

Ca împotrivă să vă stea,

Căci Domnul o să răspândească

Frica și au să se-ngrozească

Cu toți, în țara voastră-apoi,

Doar când vor auzi, de voi.”

Binecuvântarea și blestemul

26„Prezentă-i toată adunarea:

Eu – azi – pun binecuvântarea,

În fața voastră. Lângă ea,

Blestemul, voi îl veți avea.

27Atent, asculte fiecare:

Parte de binecuvântare,

Aveți, de ascultați mereu,

Poruncile lui Dumnezeu,

Pe care azi, eu vi le-am dat.

28Dar dacă le veți fi-ncălcat

Și nu păziți ce-a poruncit –

Legile care le-ați primit –

Dacă, de El, vă depărtați,

Alți dumnezei ca să urmați,

De-acest blestem, voiesc să știți

Că, negreșit, veți fi loviți.

29Când veți lua în stăpânire

Țara pe care, moștenire,

Domnul vi-o dă, pe-al ei pământ,

Să știți că două locuri sânt:

Locul dintâi, cu toți îl știm –

E muntele zis Garizim.

Acolo, binecuvântarea,

Să o rostească adunarea.

Al doilea loc, este știut

Și el; Vă este cunoscut

Drept muntele Ebal. În el –

Pe vârful muntelui acel –

Blestemul, trebuie să știți

Ca, doar acolo, să-l rostiți.

30Dincolo de Iordan, sunt ei –

Acolo sunt munții acei,

În spatele drumului care,

Spre-ale Canaanului hotare,

Se-ndreaptă, după cum se știe –

Înspre apus – către câmpie,

Având Ghilgalu-n fața lor,

Alăturați stejarilor

Cari ai lui More sunt. Apoi,

31Peste Iordan veți trece voi,

În stăpânire să luați

Țara pe care-o căpătați –

De la al vostru Dumnezeu –

Ca să ședeți în ea, mereu.

32În țara ‘ceea, voi – atunci –

Aceste legi și-aste porunci,

Ce vi le dau, să le păziți

Și ne-ncetat, să le-mpliniți.”