1Doamne, ești Stânca mea mereu
Și către Tine doar, strig eu!
La al meu strigăt, surd, nu sta,
Căci dacă Te vei depărta
Făr’ să-mi răspunzi, eu bunăoară,
Asemeni celor ce pogoară
În groapa morții, am să fiu.
2Doamne, eu către Tine viu:
Ascultă-mi rugile-nălțate
Când mâinile-mi sunt ridicate
Către locașul Tău cel Sfânt.
3Nu mă lua de pe pământ
Ca oamenii cei răi vădiți
Și ca acei nelegiuiți
Cari despre pace doar vorbesc
Atuncea când îl întâlnesc
Pe-al lor aproape, făr’ s-arate
Că-n inimi au doar răutate.
4Dă-le răsplată ne-ncetat,
Așa precum ei au lucrat,
După lucrarea mâinilor
Și după răutatea lor!
Să le dai plata meritată
Așa cum se cuvine dată!
5Ei, la lucrarea Domnului –
La tot ce face mâna Lui –
Nu vor, deloc, să ia aminte,
Ci își duc viața înainte.
Domnul să îi doboare dar,
Să nu se mai ridice iar!
6Să fie binecuvântat
Domnul, căci El – neîncetat –
Ascultă ruga ce-o fac eu.
7Tărie-mi e și scut al meu,
Iar inima-mi a căpătat
Credință, căci m-a ajutat;
De-aceea doar, de veselie,
Plină de-acuma o să-mi fie,
Iar prin cântarea mea, mereu,
Pe Domnul am să-L laud eu.
8El e putere în popor,
E Stâncă și izbăvitor
Pentru cel ce a fost adus
Și drept al Său uns a fost pus.
9Doamne, pe-ntreg poporul Tău,
Îl mântuie de orice rău!
La moștenirea Ta, veghează
Mereu, și-o binecuvintează!
În veci să fii al lor păstor,
Precum și-al lor sprijinitor.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
