Proverbe 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1E inima-mpăratului

Un râu, în mâna Domnului,

Pe care El îl va lăsa

Să curgă, după voia Sa.

2Omul, mereu, se socotește

Fără prihană că pășește;

Dar inima o cercetează

Domnul, căci El poate s-o vază.

3Dreptate dacă s-a făcut

În judecată, mai plăcut

E lucru-acesta Domnului,

Decât jertfele omului.

4Priviri trufașe aruncate

Și inimile îngâmfate

E candela ce li s-a dat

Răilor, plină cu păcat.

5Când omul harnic plănuiește,

Numai belșug el dobândește;

Dar cel ce-n grabă doar lucrează,

Mereu în lipsuri se-nglodează.

6Comorile ce-au să se-adune

Doar cu minciuni, deșertăciune

Sunt ele și pieire dau

Acelora care le au.

7Sunt măturați de silnicie

Cei răi, căci după cum se știe,

Lor nici dreptatea nu le place,

Nici lucru drept nu vor a face.

8Pe strâmbe căi, cel vinovat

Va merge; cel nevinovat,

Doar calea dreaptă, o va ține,

Făcând mereu ce este bine.

9Mai bine e să locuiești

Pe casă, decât să trăiești

În ea – oricât ar fi de mare –

C-o soață rea, gâlcevitoare.

10Sufletul celui rău dorește

Doar răul și nu prețuiește

Nimeni, nimic, în ochii lui.

11Când batjocoritorului,

Pedeapsa binemeritată

Are să-i fie aplicată,

Prostul devine om deștept;

Iar când omului înțelept,

Învățături au să se dea,

Știință prostul o să ia.

12Omul neprihănit privește

Spre casa-n care locuiește

Cel rău, văzând cum toți cei răi

Sunt aruncați – sub ochii săi –

În valul de nenorocire

Care îi poartă spre pieire.

13Acela care își înfundă

Urechile, să nu pătrundă

Glasul săracului la el,

Să știe că-n același fel,

Alții, cu el, se vor purta:

Răspunsuri, nu va căpăta

Când, încolțit de disperare,

O să cerșească-ajutorare.

14Un dar ce-n taină e făcut,

Să potolească, a putut,

Mânia cea învolburată;

Iar mita ce-n ascuns e dată,

Înghite valul de furie.

15Este o mare bucurie

Pentru un om neprihănit,

Când binele l-a-nfăptuit;

Dar pentru cei ce-n rău lucrează,

Să facă bine, e o groază.

16Acel care va părăsi

Înțelepciunea, va găsi

Un loc de-odihnă și-alinare,

Chiar în a morții adunare.

17Cine, petrecerea, iubește,

Lipsit e; nu se-mbogățește

Nici cel ce este iubitor

De-aromele dresurilor

Și este băutor de vin

Sorbind al viței rod, din plin.

18Cel rău, preț de răscumpărare,

Îi va slujii acelui care

Neprihănit s-a arătat.

La fel va fi cu cel stricat,

Slujind neprihăniților,

Preț al răscumpărării lor.

19Într-un pustiu de locuiești,

Mai bine-i decât să trăiești

Cu o nevastă îmbufnată,

Gâlcevitoare și-ncruntată.

20Comori de preț în casă are

Cel înțelept; dar omul care

Lipsit de minte s-a vădit,

Averile și-a risipit.

21Acela care va dori

Doar bine și va urmări

Neprihănirea, va avea

Viață și slavă-asemenea.

22A celor mai viteji cetate,

Cel înțelept – dacă vrea – poate

S-o cucerească și doboară

Puterea ce o înconjoară.

23Cel care gura își păzește,

De mari necazuri își scutește

Sufletul, pentru viitor.

24Se cheamă batjocoritor,

Cel mândru și trufaș și rău:

El va trudi, în lucrul său,

Aprins de a lui îngâmfare.

25Pe leneș au să îl omoare

Poftele lui, pentru că el

Nu va munci, în nici un fel.

26În timp ce el mereu poftește,

Neprihănitul dăruiește,

Cu dragoste, ceea ce are.

27Sunt toate jertfele pe care

Cel rău le-aduce Domnului,

O scârbă înaintea Lui,

Știind că ele-s însoțite

De gânduri ce-s nelegiuite.

28Un martor mincinos pieri-va;

Dar cel care s-asculte ști-va,

Întotdeauna când vorbește

Numai izbândă dobândește.

29Omul cel rău într-una are

Nerușinată-nfățișare;

Dar omul cel neprihănit,

Cărarea și-a-mbunătățit.

30Pricepere, înțelepciune,

Sfaturi – oricât ar fi de bune –

‘Geaba sunt date omului –

N-ajută-n fața Domnului.

31‘Geaba, în zi de bătălie,

Calul gătit are să fie,

Căci biruința, tot mereu,

Se află doar la Dumnezeu.