Proverbe 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Copilul înțelept va sta

Supus și-atent va asculta

Învățătura tatălui;

Nu va primi mustrarea lui

Acel care batjocorește.

2Parte de bine, dobândește

Omul, prin rodul gurii sale;

Dar cei stricați, pe a lor cale,

Au parte doar de silnicie.

3Când gura să-și păzească știe

Omul, sufletul și-l păzește;

Dar cine nu și-o stăpânește,

Către pieire e pornit.

4Cel leneș multe și-a dorit

Și totuși, el nimic nu are;

Dar parte de îndestulare

Au harnicii, căci sunt sătui.

5Ura neprihănitului

Înspre minciună s-a-ndreptat;

Cel rău astfel s-a comportat,

Încât urât a devenit

Și de rușine-acoperit.

6Dreptatea sa l-a apărat

Pe cel ce e nevinovat;

Dar răutatea – ne-ndoios –

Pierzare celui păcătos

7Aduce-va. E unul care

Se dă bogat, deși nu are

Nimic, fiind sărac lipit;

Însă un altul s-a vădit

Că este plin de bogăție,

Deși sărac părea să fie.

8Omul, de-avere ajutat,

Chiar viața și-a răscumpărat;

Săracului nu i-a plăcut

Mustrarea, când i s-a făcut.

9Lumina omului cinstit –

A omului neprihănit –

Arde voios și bezna-nvinge;

Candela răilor se stinge.

10Mândria, certuri doar, stârnește;

Înțelepciunea se găsește

Cu cel care smerit a stat

Și sfaturile-a ascultat.

11Averea ce-a fost dobândită

Fără de trudă, e sortită

Ca tot mereu să se micească;

Dar ne-ncetat are să crească,

Dacă încet se dobândește.

12O inimă se-mbolnăvește,

Dacă mereu i-e amânată

Nădejdea care i-a fost dată;

Dar o dorință împlinită,

Drept pom de viață-i socotită.

13Cel care a nesocotit

Cuvântul ce a fost rostit

De Dumnezeu, piere devreme;

Însă acel care se teme

De ceea ce a poruncit

Domnul, acela-i răsplătit.

14A înțeleptului știință

Este de mare folosință,

Pentru că e izvor de viață,

Menit ca din a morții față –

Din cursele întinse lui –

S-abată pasul omului.

15Bunăvoință dobândește

Omul care se dovedește

Că are-o minte sănătoasă;

Însă cărarea e pietroasă

Pentru un om stricat și rău.

16Cel chibzuit, în lucrul său,

De cunoștință-i însoțit;

Dar cel nebun s-a străduit

Ca nebunia, la iveală

S-o scoată, fără de sfială.

17Un sol rău, în nenorocire,

Cădea-va; dar tămăduire,

Solul cel bun și credincios

O să aducă, ne-ndoios.

18Rușine doar și sărăcie,

Drept parte dată va să fie,

Celor ce leapădă certarea;

Cel care-n seamă ia mustrarea,

În cinste este așezat.

19Când o dorință s-a-ntrupat,

Sufletul este îndulcit;

Dar cel nebun, nesocotit,

Urăște, în cugetul său,

Gândul de-a renunța la rău.

20De cu-nțelepții te-nsoțesti,

Și tu ai să te-nțelepțești;

Dar cel care se însoțește

Doar cu nebunii, rău trăiește.

21Pe cei care păcătuiesc,

Nenorociri îi urmăresc;

Însă toți cei neprihăniți,

Cu fericire-s răsplătiți.

22Omul de bine va lăsa

Moștenitori în urma sa,

Pe fiii copiilor lui;

Averea păcătosului

Să fie dată-i rânduit,

Aceluia neprihănit.

23Ogorul ce-l desțelenește

Omul sărac, din plin rodește

Și hrană dă, îmbelșugată.

Pieirea, multora li-e plată,

Doar pentru nedreptatea lor.

24Acel ce se vrea iubitor,

Cruțând nuiaua, își urăște

Copilul; cine și-l iubește,

Nu pregetă să-l pedepsească

De câte ori o să greșească.

25Neprihănitul oricând are,

Pe săturate, de mâncare;

Cel rău degeaba s-a trudit,

Căci pântecu-i va fi lipsit.