Apocalipsa 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Descoperirea lui Iisus,

Pe cari i-a dat-o Cel de Sus,

Să poată arăta, prin ea,

Robilor Săi, ce va avea

Să se întâmple în curând.

Ei au primit-o atunci când

Îngerul lui Hristos Iisus,

La robul Său – Ioan – s-a dus,

2Și-acesta a mărturisit,

Despre cuvântul auzit,

Cari este al lui Dumnezeu,

Și a vorbit apoi, mereu –

Ca și un martor credincios –

De mărturia lui Hristos,

Făcând astfel, de cunoscut,

Ce-a auzit și ce-a văzut.

3Ferice de aceia care

Citesc și-ascultă, dând crezare,

Cuvintelor din prorocie,

Iar după-aceea, au să știe,

Ca lucrurile auzite,

Să le păzească, neclintite!

Căci vremurile s-au scurtat,

Iar timpul s-a apropiat!

4Către Bisericile care,

Pământul Asiei le are –

Biserici care șapte sânt –

Ioan trimite-acest cuvânt:

Pace și har, să vină peste

Acestea, de la Cel ce este,

Cel ce era și Cel ce vine –

Cari prin puterea Lui le ține –

Și de la duhurile-aflate

Șapte la număr, așezate,

În fața scaunului care,

Pentru domnie, El îl are,

5Și-apoi de la Iisus Hristos –

Cel care-i martor credincios,

Cel care e întâi născut

Din morți, Cel care e știut

Că este Domnul tuturor,

Adică a-mpăraților

Care, în astă lume, sânt

Și stăpânesc peste pământ!

A Lui – Celui cari se vădește,

Necontenit, că ne iubește,

Celui cari, de al nost’ păcat,

Cu al Său sânge, ne-a spălat,

6Celui care-a făcut, din noi,

O-mpărăție mai apoi,

Și ne-a făcut preoți, mereu,

Pentru-al Său Tată, Dumnezeu –

Să fie slava și, din plin,

Toată puterea-n veci! Amin.

7Iată că în curând, El vine

Și, pe aripi de vânt, se ține;

Oricare ochi Îl va vedea.

Va fi văzut – de-asemenea –

Și de acei cari L-au străpuns.

Atuncea, când va fi ajuns,

Toată sămânța omenească

Are să-nceapă să bocească.

În timpurile care vin,

Așa se va-ntâmpla – Amin –

Când se-mplinește-acest cuvânt.

8„Eu, Alfa și Omega, sânt.

Eu, Începutul, sunt numit

Și tot Eu sunt chemat Sfârșit”,

Ne spune Domnul Dumnezeu –

Acela cari este mereu,

Cel ce era, Cel care vine

Și care prin puterea-I ține,

Toate-n picioare, ne-ncetat,

Și-Atotputernic, e chemat.

9Iată că eu, Ioan – cel care,

Frate, vă sunt, la fiecare,

Părtaș sunt la necaz cu voi,

Părtaș la-mpărăție-apoi,

Și la răbdarea lui Iisus –

Într-un ostrov, am fost adus,

Din pricina Cuvântului

Cari este-al Dumnezeului

Cel viu în veci și credincios,

Și-a mărturiei lui Hristos.

Ostrovu-n care m-am aflat

Atuncea, Patmos e chemat.

10Pe-acel ostrov, eu mă aflam

Și-n ziua Domnului eram

În Duhul, când am auzit,

‘Napoia mea, cum a vorbit

Un glas puternic, răspicat,

Ce poate fi asemănat

Cu sunetul puternic, tare,

Pe cari doar trâmbița îl are.

11Glasul pe cari l-am auzit,

În felu-acesta, mi-a vorbit:

„Sunt Alfa și Omega, Eu;

Eu sunt întâiul, tot mereu,

Precum – de-asemeni – negreșit,

Tot Eu sunt Cel de la sfârșit.

Ce vei vedea, minte să ții

Și într-o carte, tot, să scrii.

Apoi, Bisericilor care,

Pământul Asiei le are –

Biserici care șapte sânt –

Trimite-le al Meu cuvânt.

Vei scrie, astfel, la Efes,

Smirna, Pergam; bine-nțeles,

La Tiatira vei mai scrie;

În Sardes, vreau să se mai știe,

În Filadelfia și-apoi,

În Laodiceea.” ‘Napoi,

12Eu m-am întors și am privit,

Să-L văd pe Cel ce mi-a vorbit.

Plin de uimire, mă uitam,

Căci șapte sfeșnice vedeam –

Lucrate-n aur fiecare –

Alcătuind o roată mare.

13În cercul astfel întocmit

De sfeșnice, eu am zărit,

Pe cineva. La-nfățișare,

Ca Fiul omului, apare.

O haină lungă-L învelea,

Ce, pân’ la tălpi, Îi ajungea.

Cu-n brâu de aur, bine-ntins,

Straiul, la piept, Îi era prins.

14Capul și părul Îi erau

Albe, ca lâna, și luceau

Ca și zăpada. Ochii Lui

Erau ca para focului.

15Picioarele-I păreau să fie

Ca și arama ruginie,

Aprinsă, arsă în cuptor.

Avea un glas răsunător,

Asemeni unor ape mari,

Curgând năvalnice și tari.

16În mâna dreaptă, se vedea

Că, șapte stele, El avea.

Din gura Lui era ieșită

O sabie, ce, ascuțită,

Pe două părți, se dovedea,

Două tăișuri având ea.

Ca strălucirea soarelui,

Părea să fie fața Lui.

17Speriat, atunci când L-am văzut,

Ca mort, îndată, am căzut.

El, mâna dreaptă, Și-a întins,

Zicând, după ce m-a atins:

„Să nu te temi, pentru că Eu

Sunt Cel dintâi, precum – mereu –

Sunt Cel din urmă, negreșit;

18Eu sunt Cel viu; Eu am murit,

Dar iată că am înviat

Și viu sunt, cu adevărat,

În vecii vecilor. Doar Eu

Țin ale morții chei, mereu,

Și-a Locuinței morților.

19Scrie, spre știrea tuturor,

Tot ce ți-a fost arătat ție,

Ce este-acum și ce-o să fie –

Deci despre lucrurile care,

În viitor doar, vor apare.

20Iată ce taină-ascund în ele

Grupul acel de șapte stele,

Pe cari – așa cum ai văzut –

În mâna dreaptă, le-am ținut,

Și sfeșnicele arătate –

Șapte la număr – și lucrate

În aur: cele șapte stele

Sunt șapte îngeri, pentru cele

Șapte Biserici care sânt,

Azi, pe al Asiei pământ;

Iar sfeșnicele s-au vădit,

Șapte Biserici, negreșit.”