Geneza 28 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Fuga lui Iacov în Mesopotamia

1Isac, pe Iacov, l-a chemat,

La el, l-a binecuvântat

Ș-apoi astfel, i-a poruncit:

„Ascultă-mă! E de dorit –

Atunci când te căsătorești –

Nevastă, să nu îți găsești,

Din fetele lui Canaan.

2Scoală! Te du-n Padan-Aran

Și caută-l pe Betuel –

E tatăl mamei tale, el;

Laban i-e frate, mamei tale.

Alege, din fiicele sale,

Soție, ca să te urmeze.

3Deci să te binecuvânteze

Acela care e mereu

Atotputernic Dumnezeu!

Să facă, mare ca să crești

Și foarte mult să te-nmulțești,

Încât să vină ziua-n care,

Să fii o ceată de popoare!

4Ce, lui Avram, Domnul i-a dat –

Cu ce l-a binecuvântat –

A lui țară, să ți-o dea ție

Și-urmașilor ce au să-ți vie!

Acum, în țară, ești străin.

În vremurile care vin,

De la Avram, s-o moștenești

Și astfel, tu s-o stăpânești.”

5Iacov, de drum, s-a pregătit

Și-apoi, așa cum a dorit

Isac, plecă-n Padan-Aran,

La a sa rudă – la Laban;

Rebeca e soră cu el,

Iar tatăl lor e Betuel.

Doi fii, Rebeca-a dobândit:

Esau și Iacov s-au numit.

Esau mai ia o nevastă

6Esau văzu, pe tatăl lui,

Că-i dă povețe fratelui

Spunându-i „Nu cumva să-ți iei,

Drept soață, una din femei –

Din fetele lui Canaan –

Ci du-te în Padan-Aran.”

7Văzut-a că și-a ascultat

Iacov, părinții, și-a plecat,

Așa precum ei au dorit.

8Abia atunci, s-a dumirit

Că nu-i plăcea, tatălui lui,

De fetele Canaanului

9Și-a mers, grăbit, la Ismael,

Să-și ia nevastă, de la el.

Alese dar, pe Mahalat,

Cu care s-a și însurat.

Ea-i fiică a lui Ismael –

Al lui Avram fiu este el,

Iar Nabaiot, fratele lui –

Aceasta-i spița neamului.

Scara cerului

10Către Beer-Șeba se pornise

Iacov, și-nspre Haran cotise.

11Găsind un loc, pentru popas,

El, peste noapte, a rămas,

Căci soarele a asfințit.

Drept căpătâi, și-a potrivit

O piatră și-apoi s-a culcat.

12A adormit și a visat

O scară mare – rezemată

Jos, pe pământ – și înălțată,

Cu vârful, pân’ la cer. Erau

Mulți îngeri, care se urcau

13Pe scara ‘ceea. Sus ședea

Domnul, care îi priveghea.

Atuncea, zise Dumnezeu:

„Sunt Domnul, tatălui tău, Eu –

Al lui Avram și-al lui Isac –

Și iată ce-am de gând să fac:

Pământul, unde ești culcat,

Să știi că ție-ți va fi dat.

Va fi al seminției tale,

14Căci iată, am găsit cu cale,

Să-ți înmulțesc sămânța. Ea

Va fi precum e pulberea.

Te vei întinde-n asfințit,

La fel de mult și-n răsărit;

Și-n miazăzi asemenea,

Și-n miazănoapte. Vor avea,

În tine, binecuvântare,

Ale pământului popoare.

15Privește! Eu, cu tine, sânt:

Te voi conduce, pe pământ,

Încât, oriunde-ai să te-așezi,

Voi fi cu tine. Ai să vezi!

Te voi aduce înapoi,

Căci nu te las, și face-voi

Totul, așa cum am promis!”

16Când Iacov s-a trezit, a zis:

„Cu-adevărat, eu L-am văzut,

Aici, pe Domnul! N-am știut!”

El, tare, s-a înspăimântat

17Și-a spus: „E-un loc înfricoșat!

Aici e Casa Domnului,

De-asemeni, poarta cerului!”

18În zori de zi, când s-a sculat,

Piatra pe care s-a culcat,

A ridicat-o stâlp – în semn

De amintire. Untdelemn,

Pe vârful ei, el a turnat,

19Iar locului, nume i-a dat

„Betel” – ce-nseamnă-n graiul lui,

Că este „Casa Domnului”.

‘Nainte ca nume să-i dea,

Cetatea, Luz, se mai numea.

20Iacov făcu o juruință:

„De voi avea eu biruință,

De Domnul dacă-s însoțit –

Oriunde mă voi fi găsit –

Cât sunt în pribegia mea,

Și dacă pâine voi avea

Și haine, ca să mă îmbrac

21Și mă va ajuta să fac –

Cu bine – drumul înapoi,

La tatăl meu, atuncea voi

Statornici un legământ,

Iar Dumnezeu, pe-acest pământ,

Are să-mi fie Domn, mereu!

22Stâlpul acest – pe care eu,

Astăzi, aici l-am ridicat,

Spre-a-mi aminti ce am visat –

Va fi casa lui Dumnezeu.

Plăti-voi zeciuială eu,

Din tot ceea ce voi avea –

Din ce va fi averea mea.