Ezechiel 38 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Prorocie împotriva lui Gog

1Apoi, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Întoarce-ți fața către Gog –

Aflat în țara lui Magog –

Apoi spre domnul Roșului,

Meșecului, Tubalului!

Întoarce-te și prorocește

Și împotrivă-le vorbește!

3Să zici: „Acela cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

Spusese: „Gog, ia seama bine!

Mare necaz am Eu pe tine,

Pe tine domn al Roșului,

Meșecului, Tubalului!

4De-aceea, Eu voi tăbărî

Asupră-ți și te voi târî.

Ce am de gând, iată, îți spun:

Cârlig în fălci, Eu am să-ți pun

Și-am să te scot, cu oastea-ți mare –

Cu cai cu călăreți, cu care –

Cu tot acel întreg popor

Înveșmântat strălucitor,

Cari poartă pavăză și scut

Și-n mână săbii au ținut,

Pentru că pricepuți erau

Când sabia o mânuiau.

5Am să mai scot apoi, cu ei,

Pe cei cari sunt ai Persiei,

Pe cei din Etiopia,

Pe cei din Put de-asemenea,

Și toți, pe ei vor fi avut

Peste veșminte, coif și scut:

6Gomerul cu oastea pe care,

Mereu, în slujba lui o are,

Țara Togarmei, cea aflată

În miazănoapte așezată,

Cu oștile ce le adună

Și cu popoarele-mpreună

7Cu tine! Să te pregătești

Și gata tu să te vădești,

Cu-a ta mulțime adunată,

În jurul tău stând așezată!

Să fii dar, capul tuturor!

Fii căpetenie a lor!

8Apoi, din ale vremii file,

Smulse vor fi mai multe zile

Și ai să fii în fruntea lor.

Vei merge cu al tău popor,

Asupra țării, peste cei

Cari sunt locuitori ai ei,

Care de sabie-s scăpați

Și dintre neamuri sunt luați,

Șezând pe munții cei pe care

Țara lui Israel îi are.

Munții aceștia, precum știi,

Mai multă vreme-au fost pustii.

Însă atunci, pe culmea lor,

Are să șeadă-acel popor

Cari dintre neamuri e luat,

Spre-a fi acolo, așezat.

El, locuință, va avea

Și-n liniște are să stea.

9Tu ai să mergi, cum se adună

Norii cei negri de furtună,

S-acoperi cu oștile tale

Întreg cuprinsul țării sale.

Popoare multe au să vie,

De tine-alăturea să fie.”

10„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„La multe ai să te gândești

În acea zi, și-ai să urzești

Planuri în minte, însă ele

Se vor vădi doar planuri rele.

11Vei zice: „Am să mă pornesc,

Pentru că vreau să cuceresc

Țara aceasta ce se-arată

Deschisă. Năvălesc de-ndată,

Peste cei care-o locuiesc

Și cari în liniște trăiesc

În locuințe nepăzite

De porți sau ziduri întărite!

12Am să mă duc să jefuiesc

Țara și am să stăpânesc

Peste ruinele-nvechite

Care sunt iarăși locuite,

Precum și peste-al ei popor

Strâns din mijlocul tuturor

Popoarelor cari astăzi sânt

Pe fața-ntregului pământ.

Acest popor are moșii,

Turme și multe bogății

Și locuiește-n țara lui,

În mijlocul pământului.”

13Seba, având alăturea

Dedanul și de-asemenea

Toți negustorii cei pe care

Ținutul Tarsului îi are,

Precum și ai lor pui de lei

Au să îți zică: „Pradă vrei?

Cu cei cu care te-nsoțești,

Pornit-ai ca să jefuiești?

Argint și aur, ai să iei?

Sau poate, turmele, le vrei?

Voiești întreaga avuție?

Vrei – mare – prada ca să fie?”

14Tu, fiu al omului, vorbește

Și-n acest fel îi prorocește,

Lui Gog: „Acela cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A zis așa: „Atuncea când,

Pe-al Meu popor ai să-l vezi stând

În liniște, în țara lui,

Pe munții Israelului,

Din țara ta tu ai să vii –

15Din miazănoapte – și-ai să fii

De multe neamuri însoțit,

Care, călări, vor fi venit,

Alcătuind o oaste tare,

Precum și o mulțime mare!

16Către al Meu popor, apoi,

Spre Israel, veți merge voi,

Ca și un nor ce se lățește

Și țara o învăluiește.

Iată, în zilele acele,

Te-aduc asupra țării Mele,

Pe tine, Gog! Mă fac știut

De neamuri. Fi-voi cunoscut

De către toți, căci – negreșit –

Sub ochii lor, voi fi sfințit!”

17Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Nu despre tine, bunăoară,

Eu am vorbit, odinioară,

Prin robii Mei care-au venit

Și-n Israel au prorocit,

Mulți ani, spunând oamenilor

Că te aduc în contra lor?

18Când ziua ‘ceea va veni –

Ziua în cari Gog va porni

Către pământul cel pe care

Țara lui Israel îl are –

În nări, aprinsă o să-Mi fie

Necruțătoarea Mea mânie” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

19„O spun, în a Mea gelozie

Și-n focu-aprins de-a Mea mânie:

În acea zi, în ceasu-acel,

Are să fie-n Israel

Mare cutremur. Dintr-odată,

Țara va fi cutremurată.

20Peștii care se află-n mare,

Popoarele de zburătoare,

Cu fiarele de pe pământ,

Cu târâtoarele ce sânt

Pe a lui față și la fel

Cu oamenii aflați pe el,

Vor tremura, mișcați de Mine.

Nici munții nu se vor mai ține

Pe temelie înălțați,

Pentru că fi-vor răsturnați.

De-acel cutremur, cădea-vor

Și toți pereții stâncilor,

Iar zidurile înălțate,

În acea zi vor fi surpate.

21Atunci, chem groaza peste el,

În ai Mei munți, în Israel” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu –

„Și fiecare, sabia,

Spre fratele ce-l va avea,

O va întoarce de îndat’.

22Atunci, el fi-va judecat

Prin ciumă, sânge, iar apoi

Și prin năpraznicele ploi

Prin care grindină trimit,

Cu care el va fi lovit.

Trimite-voi în acel loc,

Ploi de pucioasă și de foc,

Cu cari, pe el, am să-l lovesc

Și pe cei cari îl însoțesc.

23Atunci, cu toții vor vedea

Mărimea și sfințenia Mea.

Atuncea, Eu voi fi știut,

Căci Mă voi face cunoscut

Acolo-n fața tuturor

Popoarelor neamurilor.

Popoarele de pe pământ

Afla-vor că Eu, Domnul, sânt.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help