2 Împărați 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Împărații lui Israel și Iuda uciși de Iehur

1La sine-atuncea, Elise

Chemă pe unul dintre cei

Care fiu de proroc fusese

Și-n felu-acesta îi spusese:

„Încinge-ți dar, mijlocul, bine,

Căci trebuie să pleci. Cu tine,

Și untdelemnul ai să-l duci.

Va trebui să o apuci

Către Ramotul cel pe care

Țara lui Galaad îl are.

2Când vei ajunge-n locu-acel,

Pe Iehu, ai să-l cauți. El

Fecior îi e, lui Iosafat.

Dintre-ai săi frați, să-l iei de-ndat’

Și du-l într-o odaie care

Se află mai la depărtare.

3Să faci așa cum te îndemn

Și-apoi să-l ungi cu untdelemn,

Pe cap, zicând: „Prin glasul meu,

Așa vorbește Dumnezeu:

„Astăzi, te ung, drept împărat,

Peste Israel așezat!”

Deschide ușa, când sfârșești,

Și fugi, fără să te oprești.”

4Tânăru-acela a făcut

Așa precum i s-a cerut:

Către Ramot el a plecat,

Care-i în Galaad aflat.

5Când a ajuns, aceia cari

Peste oștire sunt mai mari,

Jos, pe pământ, cu toți ședeau,

Strânși roată, și se sfătuiau.

Tânărul s-a apropiat

Și-n acest fel, a cuvântat:

„Hei, căpitane! Eu doresc,

O vorbă să-ți împărtășesc!”

Iehu l-a întrebat apoi:

„Spune dar, cărui dintre noi,

Vrei să-i vorbești?” Tânăru-a spus:

„Vești, pentru tine, am adus.”

6Iehu, atunci, s-a ridicat

Și împreună au intrat

În casă. Tânărul acel

Turnă, îndată, peste el,

Uleiul care l-a adus

Și-aste cuvinte i le-a spus:

„Ascultă dar: prin glasul meu,

Așa vorbește Dumnezeu:

„Astăzi, te ung, drept împărat,

În Israel încoronat!

Peste al Domnului popor,

Tu ai să fii stăpânitor.

7Să nimicești casa pe care,

Stăpânul tău, Ahab, o are.

Pe Izabela – vreau sa-ți spun –

Că trebuie să Mă răzbun.

Voi face ca asupra ei,

Tot sângele robilor Mei –

Și cel al slujitorilor,

Precum și al prorocilor –

Ce Mi-au slujit, să se abată.

8De moarte, nu va fi cruțată,

Nici casa lui Ahab. Lovită

Are-a fi ea și nimicită.

Am să zdrobesc pe orișicine

Care, de-al lui Ahab neam, ține,

Fie că-i liber omu-acel

Sau este rob, în Israel.

9Soarta pe care-o va avea

Ahab și-ai săi, e-asemenea

Cu-a lui Ieroboam, cel care –

Părinte – pe Nebat, îl are.

Ahab are-a păți la fel

Precum s-a-ntâmplat și cu cel

Care, Baeșa, e chemat

Și-i al lui Ahia băiat.

10Cât despre Izabela, iată,

Ajunge-va a fi mâncată

De către haita câinilor,

În al lui Izreel ogor.

Al ei trup nu va fi luat

De nimeni, spre a fi-ngropat.”

Tânărul, vorba, și-a sfârșit,

A deschis ușa și-a fugit.

11Când a ieșit Iehu afară,

În jurul său se adunară

Toți slujitorii cei pe care,

Stăpânul său, în slujbă-i are.

Curioși, cu toți l-au întrebat:

„Nebunul cari te-a căutat,

Ce-ți spuse? Ce-a vrut, de la tine?”

Iehu le-a zis: „Voi îl știți bine,

Pe omu-acela. Negreșit,

Cred că știți și ce a vorbit.”

12Oamenii au strigat: „Minciună!

Nu știm! Și vrem să ni se spună,

Ce a vorbit omul acel!”

„A zis că, peste Israel,

Eu voi domni ca împărat.

Ulei, pe cap, el mi-a turnat,

Spunându-mi că vorbirea lui

Vine din partea Domnului.”

13Când oamenii au auzit

Aceste lucruri, s-au grăbit

Să-și scoată straiele, pe care,

Le așezară – fiecare –

Pe trepte unde se găsea

Iehu, pe ele, ca să stea.

Apoi, din trâmbiți au sunat,

Strigând: „Iehu e împărat!”

14Iehu a uneltit, astfel,

În contra lui Ioram, când el,

Cu al lui Israel popor,

Oștirii Sirienilor,

Să-i țină piept, a încercat –

În Galaad – și-a apărat

Ramotul. Iehu e cel care,

Pe Nimși, drept părinte-l are

Și-asemeni și pe Iosafat.

15Apoi, Ioram s-a înturnat –

Rănit fiind de Hazael –

Spre-a se reface-n Izreel.

Iehu a zis: „Să căutați,

Pe nimenea să nu lăsați,

Cetatea, să o părăsească

Și vestea să o răspândească,

În preajma împăratului.”

16El s-a suit în carul lui

Și a plecat la Izreel.

Ioram era în locu-acel –

Zăcând bolnav – să se-ntremeze.

La el a mers, să-l viziteze,

Ahazia, cel așezat

În Iuda ca și împărat.

17Cel cari, de strajă, se găsea

Și-n turn la Izreel ședea,

De la distanță l-a zărit,

Pe Iehu, și a glăsuit:

„Iată că văd, în depărtare,

Venind spre noi, o ceată mare!”

„Un călăreț, trimite-ndată,

Să vadă, dacă cei din ceată,

Cu gând de pace vin la noi,

Sau dacă vin pentru război!” –

Zise Ioram, străjerului.

18Atuncea, la porunca lui,

Un călăreț a alergat

Și către Iehu-a cuvântat:

„De împărat am fost trimis,

Care, în acest fel, a zis:

„Ce vânt te-aduce pe la noi?

Veniți cu pace, sau război?”

Iehu a spus: „Ce-ți pasă ție,

Dacă acum, pace-o să fie?

Treci înapoia mea, de-ndat’!”

Straja, din turn, de veste-a dat:

„Solul pe care l-am trimis –

Precum măria ta a zis –

Nu se întoarce înapoi.”

19Ioram a poruncit apoi,

Ca să trimită, de îndată,

Alt călăreț, la cei din ceată.

Omul acela a plecat,

La Iehu, și a cuvântat:

„De împărat am fost trimis,

Care, în acest fel, a zis:

„Ce vânt te-aduce pe la noi?

Veniți cu pace, sau război?”

Iehu a spus: „Ce-ți pasă ție,

Dacă acum, pace-o să fie?

Treci înapoia mea, de-ndat’!”

20Straja, din turn, de veste-a dat:

„Solul pe care l-am trimis –

Precum măria ta a zis –

Nu se întoarce înapoi.

Ceata ce vine către noi,

E a lui Iehu – pot să spun –

Căci el mână ca un nebun.”

21Ioram, atunci, a poruncit:

„Înhamă!” Sluga s-a grăbit

Să facă precum i s-a spus.

Caii, la care, el i-a pus

Și-astfel, Ioram și-Ahazia –

Cel care-n Iuda-mpărățea –

În carul lui, stând fiecare,

Lui Iehu, în întâmpinare,

În mare grabă i-au ieșit,

În câmpul care s-a numit

„Al lui Nabot”. Ogoru-acel

Era, chiar lângă Izreel.

22De Iehu, când cu ochi-a dat,

Ioram, îndată, a-ntrebat:

„Cu pace, oare, ai venit?”

„Ce pace” – a-ntrebat, răstit,

Iehu – „când peste tot zăresc

Doar vrăjitori care-o slujesc

Pe Izabela, mama ta,

Și când – oriunde te-ai uita –

Doar ale ei curvii zărești?

Ce fel de pace, mai dorești?”

23Ioram, să fugă, a voit

Și-atunci, de frâie, a sucit,

Strigându-i lui Ahazia,

Care – aproape – se ținea:

„Vânzare! Fugi! Am fost vândut!”

Apoi, să fugă, el a vrut,

24Dar Iehu, arcul, și-a luat,

Iar după ce l-a încordat,

Cu o săgeată l-a ajuns.

Acea săgeată i-a străpuns

Inima-ndată și-a pierit,

Căci între umeri l-a lovit.

Ioram, frâiele, a scăpat,

Din mâini și-n car, el a picat.

25Către Bidcar, acela care,

Drept căpetenie, îl are,

Iehu a dat aste porunci:

„Ia-l pe Ioram și să-l arunci

Pe-al lui Nabot ogor, de-ndată!

Adu-ți aminte, căci odată,

Când împreună ne aflam

Călări, pe când îl însoțeam

Noi, pe Ahab – pe-acela care,

Pe-acest Ioram, drept fiu, îl are –

Cuvântul Domnului venit

Din ceruri, astfel, a vorbit:

26„În acest loc, ieri, am văzut

Ce faptă rea s-a petrecut:

Sângele cel nevinovat –

Al lui Nabot – a fost vărsat,

Precum și al fiilor lui.

De-aceea, împăratului,

Am să îi fac – și Eu – la fel!”

Du-te și ia trupul acel

Și du-l pe-al lui Nabot pământ,

După al Domnului cuvânt.”

27Ahazia – care, aflat

Era, în Iuda, împărat –

S-a-nspăimântat când a văzut

Tot ceea ce s-a petrecut.

Atunci, să fugă, a voit.

Pe drumul care, șerpuit,

Spre casa din grădină duce,

A încercat să o apuce.

Iehu a mers pe urma lui,

Și-i zise slujitorului

Ce îl avea: „Lovește-l dar,

Acuma, cât se află-n car!”

Sluga a mers și l-a lovit,

Chiar la suișul Gur numit,

Care-i lângă Ibleam aflat.

Ahazia a alergat

Pân’ la Meghido, grav rănit,

Unde – în urmă – a murit.

28Slujbașii săi, în car, l-au pus

Și la Ierusalim l-au dus.

Într-un mormânt l-au așezat,

Lângă ai săi părinți, culcat,

Chiar în cetatea cea pe care,

David, în stăpânire-o are.

29De unsprezece ani ședea,

În Israel, și-mpărățea

Ioram, atunci când a venit

Ahazia și a domnit

Peste-a lui Iuda țară. El –

Ioram adică – e acel

Cari la domnie i-a urmat

Tatălui său, Ahab chemat.

Izabela aruncată de pe fereastră

30Iehu intră în Izreel,

Cu-ntreaga ceată după el.

Când Izabela-a auzit

Lucrul acesta, s-a grăbit,

Sprâncenele să își boiască

Și capul să-și împodobească.

În urmă, când a isprăvit,

Ea la fereastră a ieșit

Și zâmbitoare l-a-ntrebat

31Pe Iehu, care a intrat,

Pe poartă: „Pace, ne-ai adus,

Noule Zimri? Ce-ai de spus

Tu, cari stăpânul, ți-ai ucis?”

32Iehu, privind în sus, a zis:

„Spuneți-mi dar acuma, cine –

Din cei de sus – e pentru mine?”

Cu Izabela se aflau

Mulți dregători ce-o însoțeau.

Curioși, atuncea, dintre ei,

Se-apropiară doi sau trei

Și pe fereastră au privit;

33Iar Iehu, astfel, a vorbit:

„Pe Izabela s-o luați

Și jos, voiesc s-o aruncați!”

Oameni-aceia au făcut

Așa precum li s-a cerut:

Pe Izabela au luat-o

Și pe fereastră-au aruncat-o.

Sângele-ndată i-a țâșnit

Și cai și ziduri a stropit.

Iehu s-a repezit, călare,

Și a călcat-o în picioare.

34Apoi, în casă, a intrat,

Unde-a băut și a mâncat.

În urmă, când și-a amintit

De Izabela, a grăit,

Către slujbașii săi: „Plecați,

Degrabă dar, și-o îngropați

Pe-acea femeie blestemată,

Pentru că – totuși – este fată

De împărat.” Ei s-au grăbit

35Să facă precum a dorit

Iehu. Dar slujitori-acei

N-au mai găsit, din trupul ei,

Decât palmele mâinilor,

O parte a picioarelor,

Precum și țeasta capului.

36S-au dus și-au spus stăpânului,

Tot ceea ce s-a întâmplat,

Iar Iehu-atunci a cuvântat:

„Iată că totul s-a-mplinit

Așa precum Domnu-a vestit

Prin robul său, chemat Ilie,

Care-i Tișbit, precum se știe.

Domnul vorbit-a în ăst fel:

„Haita de câini, din Izreel,

Au să mănânce carnea ei;

37Iar hoitul acelei femei,

Va fi ca și gunoiul care

E aruncat peste ogoare,

Încât, lumea ce se adună,

Nu va putea ca să mai spună –

Atuncea când o vor vedea –

Că „Izabela este ea”.”