Judecătorii 16 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Dalila

1Samson, în urmă, a venit

La Gaza, unde a găsit

O curvă care-n drum ședea

Și-ndată, a intrat la ea.

2„Samson e-aici” – s-a auzit,

Din om în om, apoi, șoptit.

S-au adunat, cu mic, cu mare,

Și-au stat la pândă-n așteptare,

Întreaga noapte, căci gândeau

Că doar atuncea când aveau

Să vină-ai zilei zori, din casă,

Va trebui Samson să iasă,

Și-au să-l omoare, de îndat’.

3Samson însă-a rămas culcat,

Până la mizul nopții, când

S-a îndreptat, tiptil mergând,

Spre porțile de la cetate.

A luat porțile în spate –

Precum și cei doi stâlpi ai lor

Și cu zăvorul porților –

Și-a mers pe vârful muntelui

Ce e-n fața Hebronului.

Pe toate-apoi, pe creastă, sus –

Pe vârful muntelui – le-a pus.

4El, o femeie, a aflat –

În valea care s-a chemat

Sorec – cu care s-a iubit,

Și cari, Dalila, s-a numit.

5Mai marii Filistenilor

Au mers, cu slujitorii lor,

Pân’ la Dalila, și i-au spus:

„Iată, argint mult, ți-am adus.

O mie-o sută sicli are

Ca să îți deie fiecare,

Dacă, să afli, reușești –

Și dacă ne dezvăluiești –

În ce poate Samson a-și ține

Puterea și de unde-i vine.

Căci vrem apoi, să îl slăbim,

Să îl legăm, să-l biruim.

Află ce-ți cerem, fă cum știi

Și răsplătită ai să fii!”

6Dalila, lui Samson, i-a spus:

„O întrebare, mi-am tot pus:

Spune-mi, te rog, de unde vine

Puterea ce o ai în tine?

Cum poți a fi înlănțuit,

Să fii, în urmă, biruit?”

7Samson a zis: „De-aș fi legat,

Cu frânghii ce nu s-au uscat –

Cu șapte frânghii ce sunt noi –

Să fii încredințată-apoi,

Că aș slăbi, fiind și eu,

Precum e orice om, mereu.”

8Mai marii Filistenilor,

Precum și slujitorii lor –

Când au aflat – grabnic s-au dus

Și șapte frânghii au adus,

Care, Dalilei, au fost date.

Toate-au fost noi și neuscate.

Dalila, iute, le-a luat

Și pe Samson, ea l-a legat.

9Într-o odaie – negreșit –

Oameni la pândă-a rânduit.

Către Samson, a zis apoi:

„Vin Filistenii, peste noi!

Scoală-te-ndată, nu mai sta,

Căci iată-i, sunt asupra ta!”

Samson s-a ridicat, de jos,

Și-a rupt frânghiile, furios –

Ca și pe-o ață ce-i făcută

Din câlți, prin flacără, trecută –

Și astfel, ei nu-au știut unde,

A lui putere se ascunde.

10Dalila-n urmă i-a vorbit:

„Vezi ce-ai făcut? M-ai păcălit!

Mereu, îți bați doar joc de mine,

Căci nu îmi spui, de unde vine

A ta putere, nicidecum.

Te rog să îmi areți acum,

În ce fel poți fi-nlănțuit,

Să nu mai fii nebiruit.”

11Samson a zis: „De-aș fi legat

Cu frânghii care, niciodat’,

N-au fost, de oameni, folosite –

Cu șapte frânghii împletite,

Cu șapte frânghii ce sunt noi –

Să fii încredințată-apoi,

Că aș slăbi, fiind și eu,

Ca orișicare om, mereu.”

12Dalila a luat apoi,

În grabă, șapte funii noi.

Într-o odaie-a rânduit

Oameni la pândă, și-a venit

Iar, la Samson, și l-a legat,

Așa precum a învățat.

În urmă, a strigat apoi:

„Vin Filistenii, peste noi!

Scoală-te-ndată, nu mai sta,

Căci iată-i, sunt asupra ta!”

Samson s-a ridicat, de jos,

Și-a rupt frânghiile, furios,

Când și-a-ncordat ale lui brațe,

Așa cum rupi doar niște ațe.

13Din nou, Dalila i-a vorbit:

„Ce mi-ai făcut? M-ai păcălit

Încă o dată și văd bine,

Că tu îți bați doar joc de mine!

Acuma, te mai rog o dat’,

Și spune-mi – cu adevărat –

Cum poți a fi înlănțuit,

Pentru-a putea fi biruit?”

El zise: „Ca să reușești,

Va trebui să-mi împletești

Șuvițele – fără-ndoială –

În țesătură, în urzeală.

Vezi că șuvițele acele,

Șapte, la număr, au fost ele.”

14Un cui, de lemn, ea a luat

Și,în pământ l-a împlântat.

Apoi, de cui, a pironit

Șuvițele ce le-a-mpletit

Și-n urmă, a strigat apoi:

„Vin Filistenii, peste noi!

Scoală-te-ndată, nu mai sta,

Căci iată-i, sunt asupra ta!”

Samson s-a ridicat de jos,

Îndată, și a smuls, furios,

Cuiul de lemn – fără-ndoială –

Precum și toată-a lui urzeală.

15„Cum poți a spune, „Te iubesc”–

A zis Dalila – „când simțesc

Că inima nu ți-e cu mine?

De trei ori, eu văzut-am bine,

Precum că joc, tu ți-ai bătut,

De mine, pentru că n-ai vrut

Să-mi spui de unde-ți vine oare,

Puterea ta, nespus de mare.”

16Fiindcă ea îl necăjea

Și zi de zi îl chinuia

Cu rugăminți, fără-ncetare,

El a simțit, atunci, o mare

Neliniște – ca și un rău

De moarte – în sufletul său.

17Inima-ndată și-a deschis,

În fața ei și-astfel, a zis:

„Peste-al meu cap, nu a trecut

Briciul, de când am fost născut,

Căci Domnului sunt închinat,

De când în pântec m-a purtat

Măicuța mea. De-aș fi fost ras,

Fără putere-aș fi rămas.

Atunci, la fel aș fi și eu,

Ca orișicare om, mereu.”

18Dalila-ndată a trimis –

La Filisteni – soli, și a zis:

„Suiți-vă la casa mea,

Căci știu ce taină ascundea

Samson! Azi, mi-a mărturisit

Și am aflat tot ce-am dorit.”

Mai marii Filistenilor,

Precum și slujitorii lor,

Veniră-ndată-n graba mare,

Având argint mult, fiecare.

19Ea, cu Samson, a tot vorbit,

Până când el a adormit

Șezând pe-ai ei genunchi, culcat.

Un om, atuncea, a chemat,

Să-i taie părul. Când l-a ras,

Fără putere a rămas,

Căci în șuvițele acele –

Cari șapte-n număr fost-au ele –

Era toată puterea lui,

Dată din partea Domnului.

20Dalila a strigat, apoi:

„Vin Filistenii, peste noi!

Scoală-te-ndată, nu mai sta,

Căci iată-i, sunt asupra ta!”

Samson, atuncea, s-a trezit

Din somn și astfel a vorbit:

„Voi face cum am mai făcut,

Și-am să mă scutur!” N-a știut,

Că Domnul S-a îndepărtat

De el și singur l-a lăsat.

21Când Filisteni-au năvălit,

L-au apucat și l-au trântit,

Iar când a fost întins pe jos,

S-au repezit toți și i-au scos,

Îndată, ochii, fără teamă

Și-apoi, cu lanțuri de aramă,

Strâns, peste brațe, l-au legat.

În urmă, l-au întemnițat,

Și-n temnița-n care l-au dus,

Să-nvârtă-o râșniță, l-au pus.

Răzbunarea și moartea lui Samson

22Timpul, încet, a tot trecut,

Și părul iarăși i-a crescut.

23Mai marii Flilistenilor

S-au strâns ca, pentru domnul lor,

Să țină-o mare sărbătoare

Și să-i dea jertfe fiecare.

Dagon era numele lui –

Numele dumnezeului

La care ei se închinau.

Toți Filisteni-l lăudau

Zicând: „Al nostru domn – Dagon –

În mâna noastră, pe Samson –

Vrăjmașul nostru – l-a lăsat.”

24Poporu-ntreg a lăudat

Puterea mare-a lui Dagon,

Când l-a văzut, prins, pe Samson:

„Iată-l pe cel ce pustia

Țara și care ne-nmulțea

Numărul morților! Acum,

Nare putere, nicidecum,

Căci domnul nostru ne-a scăpat

De el, și-n mâini ni l-a lăsat.

Domnul Dagon ne-a izbăvit,

De cel care ne-a prigonit.”

25În marea bucurie-a lor,

Gloatele-au zis, mai marilor:

„Chemați-l pe Samson apoi,

Ca să ne desfătăm și noi!”

Samson a fost atunci luat

Din temniță. El a jucat

În fața-ntregului popor,

Spre desfătarea tuturor.

Când a sfârșit, în lanțuri dus,

Între doi stâlpi, el a fost pus.

26Samson îi zise omului

Care ținea de lanțul lui:

„Mă lasă să mă sprijinesc,

De stâlpi, ca să mă odihnesc.”

27Casa în cari erau aflați,

Fusese plină de bărbați

Și de femei. Acel popor,

Cu capii Filistenilor,

În acea casă s-a aflat.

Mulțimile cari s-au urcat,

Pe-acoperiș, și au privit

Felul în care-a dănțuit

Samson, cam la trei mii erau

Și bucuroși, toți se vădeau.

28Samson, atuncea, a strigat

La Domnul și-astfel s-a rugat:

„O Doamne, Dumnezeul meu!

Adu-Ți aminte – Te rog eu –

De mine, și mă întărește!

Putere, Doamne-mi dăruiește

Acum, să pot fi în măsură

Ca numai cu o lovitură,

Să mă răzbun pe-acest popor,

Pentru lumina ochilor

Pe care mi-au răpit-o ei!

Răzbună Doamne, ochii mei!

29Samson a-mbrățișat apoi,

Stâlpii din mijloc, chiar cei doi

Între cari fost-a așezat.

Unul la dreapta s-a aflat,

Iar altu-n stânga se găsea.

Acoperișul tot ședea

Pe cei doi stâlpi ce-l susțineau

Și-n centrul casei se aflau.

30„Vreau, împreună, ca să mor,

Cu neamul Filistenilor!”–

A zis Samson și s-a-ncordat,

Până când stâlpi-a răsturnat.

Acoperișul a căzut,

Iar casa, țăndări, s-a făcut.

Cei care-atuncea au pierit,

Când și Samson s-a prăpădit,

Mai mulți au fost – precum s-a zis –

Decât toți cei ce i-a ucis

Pe vremea-n care el trăia

Și în putere se găsea.

31Frații și toată casa lui –

Adică cea a tatălui –

S-au pogorât și l-au luat

Și-n urmă, ei l-au îngropat

Într-un mormânt ce îl avea

Chiar Manoah, și se găsea

Pe drumul de la Țorea, care,

Spre Eștaol, se pierde-n zare.

Peste-al lui Israel popor,

Samson a fost judecător

Și douăzeci de ani a stat,

În fruntea lui, neîncetat.