Ieremia 50 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Iată cuvântul Domnului,

Asupra Babilonului

Și-asupra țării cea pe care

Neamul Haldeilor o are,

Cuvânt care a fost rostit

Prin Ieremie, negreșit:

2„De știre, printre neamuri, dați

Și-apoi un steag să înălțați!

Vestiți dar, ceea ce vă zic!

Nimeni să n-ascundă nimic!

Ziceți așa, neîncetat:

„Tot Babilonul e luat,

Iar Belul este-acoperit

De-o grea rușine și zdrobit

E Meradocul! Rușinați

Sunt ai lui idoli și sfărmați!

3Un neam, din miazănoapte, vine

Și împotriva lui se ține.

El are să îi pustiască

Țara și-o să i-o nimicească,

Încât – în urmă – nimenea

N-o să mai poată sta în ea:

Nici oameni nu au să mai fie,

Nici dobitoace n-au să vie,

Căci va fugi orice suflare

Din țară, căutând scăpare.”

4„Când vremea ‘ceea se arată,

Când vin acele zile, iată

Că ai lui Israel copii –

Precum și ai lui Iuda fii –

Se vor întoarce, căci se-adună

Plângând, să meargă împreună,

Să-L caute pe Domnul lor,

Pe Dumnezeul tuturor.

5Vor întreba de drumul care

Duce-n Sion și fiecare,

Spre el, apoi, o să privească

Și-n acest fel au să vorbească:

„Veniți, ca să ne alipim

De Domnul și ai Lui să fim!

Un legământ să facem noi,

Ce va fi veșnic, mai apoi,

Și-n felu-acesta, niciodat’,

El nu mai poate-a fi uitat!”

6„Poporul Meu ajuns-a-n urmă,

Să fie precum e o turmă

De oi pierdute, rătăcit

De cei care l-au păstorit.

Aceia cari îl păstoreau,

Pe munți și dealuri îl purtau

Și mult ei l-au îndepărtat,

Încât staulul l-au uitat.

7Mâncat a fost poporul Meu,

De cei ce-l întâlneau, mereu.

Dușmanii lui au zis apoi:

„Nevinovați, ne aflăm noi,

Ci vinovați sunt – negreșit –

Doar ei, căci au păcătuit

Mereu, în contra Domnului

Și-a sfântului Locaș al Lui,

Acela cari, pe-ntinsul firii,

Lăcaș e al neprihănirii.

Păcatele poporului

Sunt împotriva Domnului

Care-i Nădejdea ce-o aveau

Părinții lui, pe când trăiau.”

8„Grabnic, din Babilon, fugiți!

De la Haldei, iute, ieșiți!

Ca niște țapi, vă așezați

În fruntea turmei și, plecați!

9Din țara care e aflată

În miazănoapte, curând – iată –

Am să ridic și-aduce-voi

Mulțimi de neamuri, mai apoi,

Asupra Babilonului.

Când vor veni-mpotriva lui,

Oameni-aceia au să fie

Înșiruiți de bătălie.

Au să-l lovească și astfel

Vor stăpâni ei, peste el.

Din felu-n care slobozesc

Săgețile, se dovedesc

Că sunt războinici iscusiți

Care nu sunt obișnuiți

A se întoarce înapoi,

Cu brațul gol, de la război.

10Atâta timp va fi lăsată

Haldeea de a fi prădată,

Încât cei ce-au s-o jefuiască

Ajunge-vor să obosească.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

11„Pentru că voi vă veseleați

Necontenit, când jefuiați

Tot ceea ce se dovedea

Că este moștenirea Mea!

Ca o juncană, voi săreați,

Mereu, în iarbă! Nechezați

Asemeni unor armăsari

Ce se vădeau focoși și tari!”

12„A voastră mamă-i îngrozită

Că-i de rușine-acoperită.

Aceea care v-a născut,

De-o grea rușine s-a umplut.

Ea este coada tuturor,

A tuturor neamurilor.

Ajuns-a un pământ uscat,

Din care apa a secat!

13Din pricina mâniei Lui

Și a urgiei Domnului,

Ea o să fie pustiită

Și nu va mai fi locuită.

În urmă, toți aceia care

Vor trece, ca din întâmplare

Pe lângă Babilon, mirați,

Se vor uita și-nspăimântați

Vor fluiera, când vor vedea

Rănile ce le va avea.

14La Babilon vă adunați

Și-n linie vă înșirați,

Pentru bătaie pregătiți

Voi, toți arcașii cei vestiți.

La Babilon vă adunați

Și arcurile vă-ncordați!

Săgeți, nu economisiți,

Asupra lui, când le zvârliți,

Căci împotriva Domnului

E îndreptat păcatul lui!

15Din toate părțile apoi,

Scoateți un strigăt de război!

Ale lui brațe sunt întinse,

Iar temeliile-i, cuprinse

De-un tremur greu, s-au dărâmat.

Ale lui ziduri s-au surpat.

Căci răzbunarea Domnului

S-a prăvălit asupra lui.

Vă răzbunați! Faceți la fel

După cum a făcut și el!

16Din Babilon, să-i nimiciți

Pe cei ce seamănă! Loviți

Pe toți cei care se vădesc

Că secera o mânuiesc,

La vremea secerișului!

De a nimicitorului

Sabie-ntinsă, fiecare

Să fugă, căutând scăpare,

În țara-n care s-a născut,

La neamul pe cari l-a avut.

17Precum o oaie rătăcită

Care, de lei, a fost gonită,

E Israel. A fost mâncat –

Întâi – de cel înscăunat

Peste Asiria și iată

Că ultimul ce se arată

E Nebucadențar, cel care

În Babilon e cel mai mare.

El este cel care-a venit

Și-ale lui oase le-a zdrobit.”

18Din astă pricină, Acel

Ce-i Dumnezeu în Israel

Și Domn al oștii, a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Îl pedepsesc pe cel aflat

În Babilon drept împărat.

Țara am să i-o pedepsesc

Și pe cei care-o locuiesc,

La fel precum este știut

Că în Asiria-am făcut.

19Iată, pe Israel, apoi,

Îl voi aduce înapoi,

Pentru că pe a lui pășune,

După aceea, îl voi pune.

Va sta-n Basan și în Carmel,

În Efraim și-apoi, la fel,

În Galaad o să mai pască

Și foamea o să-și potolească.

20Vremea aceea când se-arată”–

Domnul a zis – „va fi cătată

Nelegiuirea cea pe care

Neamul lui Israel o are,

Dar nu va fi găsită ea.

Păcatul pe cari îl avea

Iuda nu va mai fi aflat,

Pentru că Eu voi fi iertat,

Atuncea, astă rămășiță,

Ce-i din a lui Israel viță.”

21„În contra țării – dovedită,

De două ori, drept răzvrătită –

Te suie și o pedepsește!

Fără zăbavă, urmărește

Pe toți, să îi măcelărești,

Ca astfel să îi nimicești!

Să împlinești dar, negreșit,

Tot ceea ce ți-am poruncit!

22În țară-i strigăt de război

Și mare e prăpădu-apoi.

23Vai, cum s-a rupt și s-a sfărmat

Ciocanul ce a măcinat

Întreg pământul! Negreșit,

E Babilonul nimicit,

În mijlocul neamurilor

Și-al tuturor popoarelor!

24O cursă-n cale ți-am întins

Și fără să te-aștepți, te-ai prins

Tu, Babilonule, în ea,

Căci ai căzut în cursa Mea!”

„Ai fost ajuns și apucat,

Pentru că tu ai cutezat

Ca împotriva Domnului

Să lupți, stârnind mânia Lui.

25Domnul deschis-a casa-n care

Armele-Și ține la păstrare,

Scoțând arma mâniei Lui.

Asta-i lucrarea Domnului,

A Celui ce-i stăpânitor

Și Dumnezeu al oștilor,

Lucrare care s-a făcut

În al Haldeilor ținut.”

26„Din toate părțile veniți

Și-n Babilon vă repeziți!

Deschideți ale lui grânare,

Mormane mari, să faceți, care

Vor fi ca snopii, iar apoi

Le nimiciți, pe toate, voi!

Să nimiciți dar, totul, până,

Nimic din el, n-o să rămână!

27Prindeți toți taurii aflați

În el și îi înjunghiați!

E vai de ei, căci – negreșit –

Vremea pedepsei a venit!

28Ascultați strigătele lor,

Cele ale fugarilor

Cari Babilonu-l părăsesc

Și care în Sion vestesc

O răzbunare-a Domnului,

Din pricina Templului Lui!

29Pe-arcași, degrabă, să-i chemați!

Veniți voi cei ce încordați

Arcul și stați în jurul lui –

În jurul Babilonului –

Să nu scape nimeni, din el!

Să-l răsplătiți și voi, la fel

Cu faptele ce le-a făcut!

Căci după cum este știut,

El, cutezanță, a vădit,

Astfel încât s-a semețit

Față de Domnul, de Acel

Cari Sfânt îi e, lui Israel!”

30„De-aceea, tinerii lui, pradă,

Pe uliți, morții, au să-i cadă” –

Domnul a zis – „și pier apoi,

Toți oamenii lui de război,

Atunci când ziua ‘ceea vine.”

31„Iată că am necaz pe tine!” –

Zisese Domnul cari, mereu,

E al oștirii Dumnezeu.

„Iată că ziua a sosit,

În care fi-vei pedepsit!

32Acela care ne-ncetat

Se dovedise îngâmfat,

Iată-l dar că se poticnește

Și cade și nu se găsește

Nimeni să-l salte iar, la loc.

Cetăților lui, le pun foc,

Iar flăcările mistuiesc

Tot ce-mprejurul lui găsesc.”

33Al nostru Domn a zis astfel:

„Fiii ieșiți din Israel

Și cei din Iuda sunt luați

Și împreună-s apăsați.

Aceia cari îi înrobesc

I-au prins și nu-i mai slobozesc.

34Însă al lor Răzbunător –

Numit Domn al oștirilor –

Este puternic și-o să vină

Să apere a lor pricină.

El are să aducă iară,

Vremea odihnei, peste țară,

Iar cei în Babilon aflați

Vor tremura, înspăimântați.”

35Domnul a zis: „Pun sabia

Ca împotrivă să le stea

Haldeilor, sau celor cari

În Babilon sunt cei mai mari

Și celor care se vădesc

Cum că acolo locuiesc!

36Apoi, voi pune sabia

Ca împotrivă să le stea

Prorocilor ce se vădesc

Numai minciuni că prorocesc

Și-i fac, pentru-ale lor cuvinte,

Precum sunt cei lipsiți de minte!

Apoi, voi pune sabia

Ca împotrivă să le stea

Vitejilor cari sunt ai lui,

Și-ncremeni-vor locului!

37Apoi, voi pune sabia

Ca împotrivă să le stea

Și visteriilor menite

Ca să ajungă jefuite!

38Voi pune sabia să plece

Și-ale lui ape să le sece,

Căci e o țară-a tuturor,

A tuturor idolilor,

Iar oameni-au înnebunit,

Cu ai lor idoli, negreșit.

39Tocmai de-aceea, din pustie,

Șacali și fiare au să vie,

Acolo ca să locuiască.

Nimeni n-o să mai îndrăznească

Să vină-n acel loc să stea,

Pentru că el va rămânea

Un loc pustiu, pentru vecie.

40Locul acela o să fie:

Ca și Sodoma și – la fel –

Ca și Gomora va fi el

Și ca cetățile aflate

Chiar în a lui vecinătate,

Unde nu poate nimenea

Să vină ca apoi să stea.

41Iată că un popor apare

Din miazănoapte. Un neam mare,

Precum și niște împărați –

La margini de pământ aflați –

S-au ridicat și ei acum,

Și iată-i că pornesc la drum.

42Sulițe au oameni-acei

Și arcul îl mânuiesc ei.

Lipsiți de milă se vădesc

Și-asemenea mării mugesc.

Pe caii lor, ei vin grăbiți,

Gata de luptă pregătiți.

Iată dar, ceea ce te-așteaptă:

Ei, împotriva ta, se-ndreaptă,

Fiică a Babilonului!

Scăpare, pentru tine, nu-i!

43Cel care e încoronat

În Babilon drept împărat,

Aude vestea, se-ngrozește,

Vlaga din brațe-l părăsește

Și-l doare spaima ce îl paște,

Ca pe-o femeie care naște…

44De lângă malurile care

Străjuiesc, pline de-ngâmfare,

Iordanul, iată, a pornit

Vrăjmașul care s-a suit –

Precum un leu – și e pe cale,

Asupra locuinței tale,

Să năvălească de îndată.

Îi fac pe toți ca – dintr-odată –

Să fugă și-l așez pe cel

Ce l-am ales Eu, peste el.

Căci cine, oare, va putea,

Ca să Îmi fie-asemenea?

Cine e cel ce-o să-ndrăznească,

Mie să Mi se-mpotrivească?”

45Să ascultați dar, negreșit,

Ce hotărâre a rostit

Domnul și planurile Lui

În contra Babilonului,

Precum și a țării pe care

Neamul Haldeilor o are!

„Iată, îi voi târî apoi,

Asemeni unor slabe oi!

Cu-adevărat, îi pedepsesc

Și casele le pustiesc.

46De strigătul luării lui –

Luării Babilonului –

Pământul e cutremurat.

Un țipăt mare s-a iscat,

Plin de durerea tuturor,

În țările neamurilor.”