Iov 8 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Cuvântarea lui Bildad

1Bildad, din Șuah, a luat

Cuvântul: „Noi te-am ascultat!

2Dar până când ai să vorbești,

Astfel? Oare, nu te gândești

Că vorbele-ți rostite sânt

Precum e un puternic vânt?

3Pe cel drept îl răstoarnă, oare,

Domnul? Sau El o să doboare

4Dreptatea? De-au păcătuit

Ai tăi copii, i-a pedepsit

Dându-i pe a păcatului

Mână, dacă-mpotriva Lui

Greșit-au. Iată sfatul meu:

5Dacă alergi la Dumnezeu –

Fiind curat, neprihănit –

Și-L rogi, atuncea, negreșit,

6El va veghea asupra ta,

Și iarăși îți vei căpăta

A locuinței fericire.

7Astfel, vechea ta propășire,

Cu mult mai mică va să fie,

Decât acea care-o să vie.”

8„Știți ce anume au făcut

Acei din neamul ce-a trecut:

Privește a părinților

Pățanii! Din greșeala lor,

Să învățăm, să nu greșim

9Și noi, căci prea puține știm!

De ieri, ne-aflăm pe-acest pământ,

Iar ale noastre zile sânt

10O umbră. Ei au să te-nvețe –

Din inimă-ți vor da povețe –

11Spunând așa: „Papura, oare,

Va crește, dacă baltă n-are?

Trestia iese la iveală,

Dacă nu are umezeală?

12Verde fiind și netăiată,

Mai repede va fi uscată

Decât cum alte ierburi sânt.

13La fel, cu cei de pe pământ –

Care, de Domnul, au uitat –

Se-ntâmplă, cum s-a întâmplat

Cu iarba. Cel nelegiuit,

De Dumnezeu, e pedepsit.

Nădejdea îi e nimicită.

14Încrederea îi e zdrobită

Și-o pânză de păianjen are,

Drept sprijin. El nu este tare:

15Pe casa lui e bizuit,

Dar adăpost nu a găsit

În ea, căci de necazul vine,

‘Geaba de-ai ei pereți, se ține!

16Când soarele îi dăruiește

A sa lumină, înverzește

Și ramurile și le-ntinde

Ca astfel să poată cuprinde,

Cu umbra-i, toată-a sa grădină.

17Își vâră a lui rădăcină,

Prin pietre și-adânc se afundă,

Până la ziduri să pătrundă.

18Dar rădăcinile lui, lungi,

Nu îl ajută: dacă-l smulgi

Din locu-n care a crescut,

„Nu știu să te fi cunoscut” –

Va zice locu-acel – „vreodat’!”

Și-astfel, de el, s-a lepădat.

19Așa-s și desfătările

Ieșite din cărările

Zilelor lui. El a pierit,

Iar din pământ au răsărit,

În urmă, alții, după el.

20Dar Dumnezeu este Acel

Care, pe cel neprihănit,

Nu l-a lăsat neocrotit,

Iar pe cei răi i-a lepădat.

21Ba mai mult! Bucurii i-a dat

Neprihănitului; se știe

Că strigăte de veselie,

În gura lui, apoi, a pus.

22Aminte ia, la ce ți-am spus!

Vrăjmașii tăi vor fi stârpiți

Și de rușine-acoperiți!

Ale lor corturi au să piară

Și-ai lor urmași au să dispară!”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help