Geneza 49 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Binecuvântarea dată de Iacov fiilor săi

1Iacov, fiii, și-a adunat,

Și-a zis: „Iată că v-am chemat,

Ca să vă spun ce o să fie,

În vremea care o să vie.

2Vă strângeți și atenți să stați

Fii ai lui Iacov, și-ascultați

Pe tatăl vostru, Israel:

Astăzi, proroc vă va fi el!

3Ruben, pe care l-am avut

Întâiul – primul meu născut,

Puterea și a mea tărie,

Primul din toți în vrednicie,

Mare întâi, puternic, falnic,

4La fel ca apa de năvalnic –

Pentru ceea ce a făcut,

Întâietatea și-a pierdut.

În patul meu, el s-a urcat:

Suindu-te, mi l-ai spurcat!

5Levi și Simeon sunt frați,

Iar săbiile lor – aflați –

Unelte sunt, de silnicie.

6Nu vreau, sufletul meu să vie,

Să stea la sfaturile lor.

Nu vreau, în adunarea lor,

Ca duhul să-mi fie vârât,

Pentru că ei au omorât

Mulți oameni, când s-au mâniat

Și tot atuncea au tăiat

Și vinele taurilor,

Împinși de răutatea lor.

7Mânia lor deci, blestemată

Să fie, căci e prea turbată!

Furia lor, de-asemenea –

E prea sălbatică, și ea.

În Iacov fi-vor împărțiți,

Și în Israel risipiți.

8Iudo, tu laude primești,

De la ai tăi frați. Vrednic ești.

Când brațul ți-l vei înălța,

De ceafă îl vei înhăța,

Pe-al tău dușman, iar fiii mei

Ți se vor închina, și ei!

9Acum, ascultă fiul meu:

Tu – Iuda – ești un pui de leu!

Tu te-ai întors de la măcel!

Ca și un leu se culcă el –

Ca o leoaică e culcat –

De cine fi-va el, sculat?

10În vremea care o să vie,

Nicicând, toiagul de domnie,

Nu se va-ndepărta de el.

La fel va fi și cu acel

Toiag de cârmuire, care,

El îl va ține la picioare,

Până când Șilo se ivește” –

Numele Lui se tălmăcește

„Mesia”. „De cuvântul Lui,

Popoarele pământului –

În vremile ce au să vie –

Vor asculta, în veșnicie.

11Își va lega, de vrejul viței,

Măgarul. Mânzul măgăriței,

De cel mai bun butuc aflat

În sânul viei, e legat;

Hainele-n vin – fără-doială –

Întotdeauna, și le spală.

În sângele de struguri dat,

Mantaua își va fi spălat.

12Roșii de vin, sunt ochii lui,

Iar dinți-au albul laptelui.

13De-a lungul țărmului de mare –

Unde corabia își are

Liman – ședea-va Zabulon.

Hotarul său, înspre Sidon,

Se va întinde. Isahar

14Este osos, ca un măgar,

Care în grajduri e culcat.

15Locul în care-i așezat,

Îi e plăcut, și e măreț –

Ținutul lui fiind de preț.

Întotdeauna – când e greu –

El este, învățat mereu,

A-și apleca umărul lui,

Și-a se supune birului.

16Dan judecă pe-al său popor;

E-n rândul semințiilor,

Care se află-n Israel.

17Ca și un șarpe va fi el.

Ca o năpârcă, pe cărare,

Făcând pe cel ce e călare –

Când calul său va fi mușcat –

Să cadă, neîntârziat.

18În sprijinul lui Dumnezeu,

Are nădejde duhul meu.

19Iar peste Gad, sunt așteptate,

În iureș, cete înarmate.

Însă și Gad o să-i lovească

Și-n iureș o să-i urmărească.

20Așer dă hrană minunată,

Făcându-le masa bogată,

La împărați – căci lor le-o dă.

21Ca o cerboaică slobodă,

Este Neftali. Când vorbește,

Cuvintele – frumos – rostește.

22Vlăstar crescut lângă izvor,

Al pomului cel roditor,

E Iosif. Ramurile lui

Trec peste coama zidului.

23Niște arcași l-au ațâțat

Și cu săgeți au aruncat

Asupra lui. L-au urmărit

Cu ură, dar n-au izbutit

Să-i calce-n urmă, pe-al lui pas,

24Căci arcul, tare, i-a rămas

Și brațul i-a fost întărit

De Cel care l-a sprijinit

Pe Iacov – ajungând astfel,

Păstor, stânca lui Israel.

25Aceasta e lucrarea Lui,

Lucrarea Dumnezeului

În care crede tatăl tău.

Tu vei avea sprijinul Său.

Cu tine, Dumnezeu va sta.

El te va binecuvânta,

Din necuprinsele Lui zări,

Cu multe binecuvântări.

Are să-ți dea – neîndoios –

Și binecuvântări de jos,

Și binecuvântările

Din pântec și din țâțele

Femeilor, de pe pământ,

Care-n al tău neam, mame sânt.

26Astfel, acuma, fiul meu,

Față de ce am primit eu –

De binecuvântări vorbesc –

Cu mult mai mult, a tale cresc.

Cât dealurile veșnice

Sunt ele și sunt strașnice –

Tu ești deasupra tuturor,

Căci tu ești domn al fraților,

Și binecuvântări îți vin

Peste-al tău creștet. Beniamin

27E ca un lup ce bântuie,

Mâncând în zori, ce sfâșie,

Iar seara, fi-va împărțită

Prada ce-n zori a fost răpită.”

28Ăștia-s cei doisprezece frați,

De Iacov binecuvântați.

Din fiecare, în ăst fel,

O seminție-n Israel,

A apărut. Când i-a chemat

Iacov, la el, au căpătat –

Pe rând – atuncea, fiecare,

Câte o binecuvântare.

Ele au fost deosebite –

Două la fel, n-au fost rostite.

Moartea lui Iacov

29Iacov i-a binecuvântat

Și-apoi, poruncă le-a lăsat:

„Eu mor. Când mă înmormântați,

Mă duceți și mă așezați

Alături de părinții mei.

În peștera aceea-s ei,

Ce e-n al lui Efron ogor;

Acolo e mormântul lor.

30Locul de veci, doresc să-l am,

În peștera lui Avraam,

Din Canaan, zisă Macpela.

Stăpân i-a fost Hetit-acela –

Efron – care ogor își are,

Față în față, chiar cu Mamre.

31Acolo-i îngropat Avram;

De-asemenea, acolo am –

Și eu – pe Lea, îngropată.

Ea-i, lângă Sara, așezată,

Lângă Rebeca și Isac.

Să faceți după al meu plac:

Trupul, de-aici, să mi-l luați,

Și-acolo să mi-l îngropați.

32Câmpul acela-i cumpărat,

Drept loc pentru înmormântat –

Cu peșteră și cu pomet,

Cu tot ce are – de la Het.”

33Astfel, Iacov a isprăvit,

Fiilor săi, de poruncit.

Și-a tras picioarele în pat

Și sufletul, apoi, și-a dat,

Fiind și el – la rândul lui –

Adăugat poporului,

Din care, parte a făcut,

Și la ai săi părinți, trecut.