Ezechiel 46 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Să știți că poarta cea pe care

Curtea din interior o are –

Și e aflată-n răsărit –

Va fi închisă, negreșit,

În șase zile numărate

Care de lucru sunt lăsate.

Dar s-o deschideți de îndat’,

Când vine ziua de Sabat.

Aveți s-o mai deschideți voi

Și-n zilele lunilor noi.

2Acela care o să fie

Drept domnitor, are să vie

Pe drumul tinzii cea pe care

Poarta de dinafar’ o are.

Lângă ușorii porții, el

Poate să se așeze-astfel.

Apoi, preoții o să ia

Jertfele ce o să le dea:

Jertfele care se socot

A fi drept ardere de tot,

Precum și cele cu menire

De jertfe pentru mulțumire.

În pragul porții stând, astfel,

Trebuie să se-nchine el,

Și va ieși apoi, afară,

Iar poarta se va-nchide iară,

Până când o să se-nsereze.

3Poporul țări-o să urmeze

Să se închine Domnului,

În zilele Sabatului

Și de asemenea, apoi,

În zilele lunilor noi,

Căci merge-va, pentru-nchinare,

În fața porții la intrare.

4Jertfele care se socot

A fi drept ardere de tot,

Care de domnitor sunt date –

Întotdeauna, în Sabate –

Sunt un berbec și șase miei.

Fără cusur să fie ei.

5În urmă, daru-acela care

O să îl dea pentru mâncare,

O efă trebuie-a avea

Și pentru un berbec să-l dea.

Un dar de bună voie, el

Va da, de fiecare miel,

Iar la o efă, va avea,

Un hin de untdelemn să dea.

6Iată ce o să dea apoi,

Când va fi ziua lunii noi:

Să dăruiască un vițel –

Fără cusur să fie el –

Cu un berbec și șase miei;

Fără cusur să fie ei.

7În urmă, daru-acele care

O să îl dea pentru mâncare,

De-o efă e, la un vițel.

La un berbec, este la fel;

Pentru un miel, să dăruiască

Atâta cât o să voiască,

Iar la o efă va avea

Un hin de untdelemn să dea.

8Acela care o să fie

Drept domnitor, are să vie

Pe drumul tinzii cea pe care

Poarta de dinafar’ o are.

Tot pe același drum apoi,

Se va întoarce înapoi.

9Când oamenii poporului

Au să se-nchine Domnului,

La sărbători, cel care vine

Ca Domnului să se închine,

Intrând prin poarta așezată

Spre miazănoapte îndreptată,

După ce-o să se-nchine el,

Când va pleca omul acel

Are-a ieși pe poarta care

Partea de miazăzi o are.

Însă acela care vine

Și Domnului o să se-nchine,

Intrând prin poarta așezată

Ce e spre miazăzi-ndreptată,

După ce-o să se-nchine el,

Când va pleca omul acel

Are-a ieși prin poarta care

Partea de miazănoapte-o are,

Pentru că nu trebuie-apoi,

Să se întoarcă înapoi

Prin poarta ce o folosise

Când, să se-nchine, el venise,

Ci înainte se va duce,

Spre altă poartă să apuce.

10Cel care este domnitor

Să intre cu al său popor

Și-apoi, când va ieși, la fel,

Să iasă-alăturea de el.

11Când sărbătorile-au să vie

Și praznice când au să fie,

Iată cum fi-va darul care

Trebuie dat pentru mâncare:

O efă e, la un vițel;

La un berbec, este la fel;

Pentru un miel, să dăruiți

Atâta cât o să voiți,

Iar la o efă să luați

Un hin de untdelemn să dați.

12Când domnitorul o să vrea,

O ardere de tot, să dea,

De bună voie, Domnului –

Spre slava și spre cinstea Lui –

Sau dă o jertfă cu menire

De jertfă pentru mulțumire,

Să se deschidă, negreșit,

Poarta de către răsărit,

Iar el să-și ducă, de îndat’,

Jertfa, ca-n ziua de Sabat.

După ce va ieși afară,

Poarta se va închide iară.

13O ardere de tot, apoi,

O să Îi dați Domnului voi,

În fiecare zi. Astfel,

Îi veți aduce câteun miel

De-un an, când zorii au să vie.

Mielul, fără cusur, să fie.

14La el, va fi adăugat

Și darul de mâncare dat.

A șasea parte să se ia,

Din efă, când o să se dea

Darul ce este rânduit.

Cu untdelemn va fi-nsoțit,

Căci dintr-un hin o să se ia

A treia parte, să se dea,

Spre-a se stropi, în acest fel,

Floarea făini-apoi, cu el.

Acesta este darul care

Trebuie dat pentru mâncare

Și e o lege, să se știe,

Care va ține pe vecie,

Privind darul ce e adus

Și-n fața Domnului e pus!

15În fiecare dimineață

Venită peste-a lumii față,

Veți da un miel și darul care

Este menit pentru mâncare,

La care trebuie, apoi,

Și untdelemn să puneți voi.

O ardere de tot să fie

Toate acestea, pe vecie.”

16Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Dacă cel care-i domnitor

Va da un dar, feciorilor,

Pe care el are să-l ia

Din moștenirea ce-o avea,

Darul acela o să fie

Al fiilor săi, pe vecie,

Ca o moșie căpătată,

Prin drept de moștenire dată.

17Dar dacă el are să ia

Din moștenirea lui, să dea

Un dar, aceluia pe care,

Drept slujitor al său îl are,

Slujbașul – darul – îl va ține

Până la vremea-n care vine

Anul cel slobod, iar apoi,

Darul se-ntoarce înapoi,

La domnitor. Doar fiii lui,

Din moștenirea tatălui,

Putea-vor ca să stăpânească

Ceea ce au să dobândească.

18Cel care este domnitor

Nu va lua de la popor,

Nimic din ce se dovedește

Cum că poporul stăpânește.

Nu-i va lua poporului,

Nimica, din moșia lui,

Ci tot ceea ce o să dea

Fiilor săi, are să ia

Numai din partea cea pe care

În stăpânire el o are,

Pentru ca nimeni, niciodat’,

Să nu fie îndepărtat

Din moștenirea lui. Mereu,

Rămâne-va poporul Meu,

Stăpân, astfel, pe-a lui moșie

Și-nlăturat nu o să fie!”

19M-a dus către intrarea-aflată

Chiar lângă poartă așezată,

Și-n sfintele odăi apoi

În acest fel ajuns-am noi.

Aste odăi ce-au fost sfințite

Sunt, preoților, rânduite.

Odăile le foloseau

Cei cari în miazănoapte atau.

Un loc, văzut-am, când m-am dus,

Acolo-n spate, spre apus.

20Atuncea, el a glăsuit:

„Locul pe care l-ai zărit

E locul dat preoților,

Spre-a fierbe carnea jertfelor

Ce au să aibă drept menire

De vină și de ispășire.

Și darurile de mâncare

Ce le aduce fiecare,

În acel loc, coapte-au să fie.

În acest fel, n-au să mai vie

În curtea cea de dinafară,

Ca să sfințească apoi, iară,

Întreg poporul adunat,

Prin darurile ce s-au dat.”

21În urmă, el m-a luat iară

Și-n curtea cea de dinafară,

După aceea, am fost dus

Și ca să trec, eu am fost pus,

Pe lângă colțurile care –

Patru la număr – ea le are.

În felu-acesta, am văzut

Precum că curtea a avut

Încă o curte așezată,

La fiecare colț aflată.

22În cele patru colțuri care

Le avusese curtea mare,

Sunt alte curți înșiruite,

Curți care fost-au despărțite.

Treizeci de coți aveau, lățime

Și patruzeci de coți, lungime.

Toate doar o măsură-aveau

Și-a fi în colțuri se vădeau.

23Curțile-acelea, negreșit,

Tot câte patru s-au brodit

De câte-un zid înconjurate.

Mai multe vetre-au fost aflate

Chiar la piciorul zidului –

Pentru gătit – în jurul lui.

24El mi-a vorbit apoi: „Să știi

Că astea sunt bucătării.

Aici, cei care se vădesc

În slujba casei, trebuiesc

Să fiarbă carnea jertfelor

Aduse de către popor.”