Exodul 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nașterea lui Moise

1Un om ce-a fost de neam Levit,

Cu o Levită s-a-nsoțit.

Un fiu, femeia a născut.

2Că e frumos, ea a văzut

Și l-a ascuns, ca nu cumva,

Să îl zărească cineva,

Trei luni. Apoi, n-a mai putut.

3Atunci, din papură-a făcut

Un sicriaș. L-a căptușit

Cu lut, cu smoală l-a smolit,

Iar pe copil l-a așezat

În el și-a mers de l-a lăsat

Pe malul râului, ascuns

Într-un hățiș de nepătruns,

4Format din trestii. Sora lui –

Adică a copilului –

De la distanță doar, pândea,

Voind să știe ce avea

Să i se-ntâmple fratelui.

5Dar fiica Faraonului,

În acea vreme, s-a-ndreptat

Spre râu, să meargă la scăldat.

Fetele care-o însoțeau,

Pe malul apei se plimbau.

Ea, între trestii, a zărit

Acel sicriu și-a poruncit,

Îndată, roabei, să se ducă

Și-apoi, la ea, să îl aducă.

6Primindu-l, fata s-a grăbit

Să îl deschidă și-a găsit

Un băiețel, în sicriaș.

Plângea sărmanul copilaș,

Iar ei, milă, i s-a făcut

Și-a zis atunci când l-a văzut:

„Priviți copilul, fetelor!

El este al Evreilor!”

7Atunci, sora băiatului,

La fata Faraonului,

S-a dus de s-a înfățișat

Și cu sfială a-ntrebat:

„Vrei, la Evrei, ca să mă duc,

Să-ncerc o doică să-ți aduc,

Ca să îl poată alăpta?”

8„Du-te degrabă! Nu mai sta!” –

A zis fiica-mpăratului.

Fata, pe a copilului

Mamă, s-a dus de a chemat-o,

Și-n grabă, a înfățișat-o.

9Fata lui Faraon a spus:

„Acest copil trebuie dus

La tine. Îl vei alăpta

Și plată, tu vei căpăta!”

Femeia, pruncul, și-a luat

Și astfel, ea l-a alăptat.

10Copilul a crescut și-apoi,

Mama îl duse înapoi,

La fata Faraonului,

Care i-a pus, feciorului,

Numele „Moise” – tălmăcit,

Înseamnă „Scos”; „căci L-am găsit

La râu” – a zis ea – „colo jos,

Și chiar din apă, eu l-am scos.”

Pe-acel copil ce l-a găsit,

Ea, al ei fiu, l-a socotit.

Fuga lui Moise în Madian

11La casa ei, Moise-a crescut

Și-atunci când mare s-a făcut,

Pe frații săi el a dorit

Să-i vadă. Astfel, a ieșit

Și-a priceput ce munci făceau,

Precum și ce viață duceau.

Un Egiptean, el a văzut

Pe-un frate-al său că l-a bătut.

12Atuncea, Moise s-a uitat

În jur, iar când a constatat

Că-i singur, el s-a repezit

La Egiptean și l-a lovit,

Furios, până când l-a răpus.

După aceea, el l-a dus

Și în nisip l-a îngropat.

Apoi, spre casă, a plecat.

13În ziua următoare-apoi,

El se întoarse înapoi.

Acolo, doi Evrei erau.

Furioși, aceștia se certau.

Moise a zis către cel care

N-avea dreptate: „De ce oare,

Pe al tău seamăn, îl lovești?”

14Omul i-a zis: „Tu cine ești?!

Ești pus, mai mare, peste noi?

Ne ești judecător? Și-apoi,

Voiești cumva, ca și pe mine

Să mă omori – de-ți vine bine –

Ca și pe Egipteanu-acel?”

Moise și-a zis, privind la el:

„Fără-ndoială, ce-am făcut,

De către toți este știut.”

Atuncea, frica l-a cuprins.

15Când Faraon de veste-a prins

Despre-a lui faptă, a voit

Să îl omoare. A fugit

Moise, atunci, din țara lui,

În țara Madianului.

La o fântână și-a găsit

Un loc, în care-a poposit.

16În Madian, pe-atunci, ședea

Un preot; șapte fete-avea,

Iar fiicele lui au venit,

Apă să ia, căci au voit

S-adape turma ce-o aveau.

17Însă păstorii cari erau

În locu-acela, le-au gonit.

Dar Moise a intervenit:

Apă a scos, le-a ajutat

De turmele și-au adăpat.

18Când fetele au revenit

La tatăl lor, cari s-a numit

Reuel, acesta le-a-ntrebat:

„Așa curând v-ați înturnat?”

19Ele au zis: „Ne-a sprijinit

Un Egiptean, cari a gonit

Păstorii ce ne-au atacat

Și-apoi, turma, ne-a adăpat.”

20„Unde-i acel om?” – a voit

Tatăl să știe, negreșit.

„Mergeți degrabă! Nu-l lăsați

Acolo, ci să îl chemați

Să stea la masă-aici, cu noi,

Ca să mănânce pâine-apoi!”

21Atuncea, Moise a venit

La acel om de-a locuit,

Iar el i-a dăruit, să-i fie,

O fiică de a lui, soție.

Fata, Sefora s-a numit;

22Iar când un fiu a zămislit,

Moise, „Gherșom”, nume, i-a pus –

Deci „Sunt străin aici”, tradus –

Căci zise: „Iată, sunt străin,

În astă țară și-acum vin –

Ca un străin ce mă găsesc –

Printre străini, să locuiesc.”

Dumnezeu aude strigătul israeliților

23După mult timp, s-a întâmplat

Că împăratu-atunci aflat

Peste Egipt, să fi murit.

Israelul era-nrobit

Încă-n Egipt, gemând din greu,

Sub al robiei jug, mereu.

În deznădejde, a strigat

Poporul, până s-a urcat

Țipătul său, la Dumnezeu.

24El l-a văzut că-i robit greu

Și-atunci Și-a amintit Cel Sfânt,

Că a făcut un legământ

Cu-Avram, Isac și Iacov. El,

25Apoi, spre ai lui Israel

Copii, ochii Și-a aplecat

Și cunoștință a luat

Atuncea, de acel popor,

Precum și de necazul lor.