1Ioas, pe tron, când s-a suit,
Doar șapte ani a împlinit.
După ce-ajunse împărat,
El, patruzeci de ani, a stat
În fruntea țării și-l găsim
Domnind de la Ierusalim.
E din Beer-Șeba, a sa mamă –
De loc – și, Țibia, se cheamă.
2Ioas acesta a făcut
Doar lucruri care I-au plăcut
Lui Dumnezeu, cât a urmat
Povețele ce i s-au dat
De către Iehoiada, care
Era, atunci, preotul mare.
3Două neveste a avut,
Cari, fii și fiice, i-au născut.
Soțiile ce le avuse,
Chiar Iehoiada i le-aduse.
4Ioas avea un gând al lui:
Să dreagă Casa Domnului.
5Astfel, pe preoți, i-a chemat
La sine și a cuvântat:
„Mergeți prin țară și cătați,
Bani de la oameni s-adunați,
Să dregem Casa cea pe care
Al nostru Dumnezeu o are.
Cu lucru-acesta, vreau să știți,
Că trebuie să vă grăbiți.”
Însă Leviții n-au făcut
Așa precum li s-a cerut,
Pentru că ei nu s-au grăbit,
Porunca, de-a o fi-mplinit.
6Ioas, atunci când a văzut
Cum că Leviții n-au făcut
Lucrul acesta, l-a chemat
Pe Iehoiada și-a-ntrebat:
„Să-mi spui, de ce n-ați împlinit
Ceea ce eu v-am poruncit?
De ce, Leviții n-au plecat,
În țară, spre a strânge-ndat’,
Darea ce fost-a poruncită
Și care este rânduită
De Moise, robul Domnului,
Spre folosința cortului
Lui Dumnezeu, cort ce se știe
Că este pentru mărturie?
7Știi bine că Atalia,
Nelegiuită, se vădea.
Cu ai săi fii, a pustiit
Averea care s-a găsit
Aflată-n Casa Domnului,
Iar ceea ce era al Lui,
În urmă, a-ntrebuințat,
Lui Bal, spre a-i fi închinat.”
8Ioas, apoi, a poruncit
Să fie-adusă, negreșit,
O ladă care trebuia
La poarta Casei ca să stea.
9După ce lucrul s-a făcut
Așa după cum a cerut,
Ioas – apoi – a poruncit
Celor ce-n Iuda s-au găsit –
Și la Ierusalim – să dea
Darea, așa cum se cerea.
Peste întreaga adunare,
Moise pusese astă dare,
Când în pustie a fost el,
Cu tot poporul Israel.
10Astă poruncă ce s-a dat,
Întreg poporu-a bucurat,
Precum și pe aceia cari
S-au dovedit a fi mai mari.
În urmă, oameni-au venit
S-aducă ce-aveau de plătit,
Iar tot ceea ce-au datorat,
În ladă, ei au aruncat.
11Zilnic, Leviții cântăreau
Argintul, iar apoi chemau
Pe dregători, ca să le dea
Ceea ce-n ladă se găsea.
Atunci, la Casa Domnului,
Venea omu-mpăratului,
Cari logofăt se dovedea.
Slujbașul care-l însoțea
Era în slujba celui care,
Pe-atunci, fusese preot mare.
Aceștia, lada, o goleau
Și-apoi la loc o așezau.
În felu-acesta, negreșit
Că mult argint s-a dobândit.
12Argintu-acesta a fost dat –
De Iehoiada și-mpărat –
La oamenii ce îi tocmeau
Pe meșterii care lucrau
La Casa Domnului, căci ei
Plăteau pe meșterii acei
Pe care-i aduceau: tâmplari,
Sau cioplitori de piatră cari
Se pricepeau la zidărit,
Oameni care s-au dovedit
Că știu lucra, de bună seamă,
În fier, precum și în aramă.
13Cu râvnă, meșteri-au muncit
Și-n aceste fel au reușit
Să dreagă Casa Domnului,
Și s-o redea poporului,
În stare bună, primenită,
Precum și bine întărită.
14Apoi, când lucrul l-au sfârșit,
Argintul ce a prisosit
De către meșteri, s-a adus
La Iehoiada și-a fost pus
În fața împăratului.
Din el, la Casa Domnului,
Uneltele s-au făurit,
Care la slujbă-au folosit,
La jertfele ce se socot
A fi drept ardere de tot.
Pahare multe s-au făcut
Și scule care s-au văzut
Că din argint au fost lucrate
Sau că din aur sunt turnate.
Cât Iehoiada a trăit,
Arderi de tot s-au dăruit.
Ele-au fost jertfe necurmate,
Cari Domnului sunt închinate.
15Preotu-n urmă a murit
Sătul de zile, fericit,
Căci anii cere i-a avut,
O sută treizeci, s-au făcut.
16Lângă-mpărați, l-a așezat
Poporul, când l-a îngropat,
Căci mult bine făcuse el,
Pentru întregul Israel
Și pentru Casa Domnului,
Păzind, mereu, porunca Lui.
Ioas și închinarea la idoli17Când Iehoiada a murit,
Grabnic, din Iuda, au venit
Toți căpitani-aceia cari,
Peste popor, erau mai mari;
Ei merseră la împărat,
Iar el, atunci, i-a ascultat
18Și-au părăsit Casa pe care
Al lui Israel Domn o are,
L-au părăsit pe Domnul lor,
Slujind doar Astarteelor
Și idolilor. Imediat,
Domnul, pe ei, S-a mâniat.
Ierusalimul, negreșit,
De-a Lui urgie-a fost lovit,
Căci vinovați – cum s-a văzut –
Față de El, ei s-au făcut.
19Ca să-i întoarcă înapoi,
Domnul, proroci, trimise-apoi,
Însă ei nu au ascultat
De înștiințarea ce s-a dat.
20Când Zaharia – acel care,
Pe Iehoiada, tată-l are –
A fost, cu Duhul, îmbrăcat,
Către popor a cuvântat:
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Oare de ce călcați, mereu,
Ceea ce Eu am poruncit?
În felu-acesta, negreșit,
Nu veți mai propăși apoi,
Căci Mă voi lepăda de voi.”
21Poporu-atunci a uneltit
Și-apoi, cu pietre, l-a lovit,
Pe Zaharia. În ăst fel,
Ucis a fost prorocu-acel,
În curtea Casei Domnului,
Din ordinu-mpăratului.
22Ioas, în urmă, a uitat
Ce bunătate-a arătat,
Pe vremuri, Iehoiada – care,
Pe Zaharia, fiu, îl are –
Față de el, și-a-ngăduit
Ca morții să fie sortit.
Pân’ Zaharia a căzut
Lovit de pietre, a putut
Ca să mai strige: „Dumnezeu
O să vă judece, mereu!
Domnul vă vede, negreșit,
Și judecă ce-ați făptuit!”
23După ce anul a trecut,
Oștenii Siriei au vrut,
În Iuda, ca să năvălească,
Ierusalimul să-l lovească.
Au omorât pe toți cei cari,
Peste popor, erau mai mari.
Întreaga țară au prădat,
Iar pe-mpărat, rob, l-au luat
Și la Damasc l-au dus apoi,
Cu toată prada de război.
24Oștirea cea din Siria,
Mică, în număr, se vădea;
Însă o oaste însemnată,
În mâna ei, a fost lăsată
De Domnul, când S-a lepădat
De cei care s-au depărtat
De El și astfel s-a vădit
Că pe Ioas l-a pedepsit,
Prin oastea Sirienilor,
Venită peste-al său popor.
25Slujbașii săi s-au depărtat
Și-n suferință l-au lăsat.
În contra lui au uneltit
Și-n al său pat ei l-au lovit,
Din pricina prorocului –
Adică din a sângelui
Lui Zaharia, acel care,
Pe Iehoiada, tată-l are –
Al cărui sânge l-a vărsat,
Când pe popor l-a ațâțat
Ca să ia pietre, să-l lovească
Și astfel să îl nimicească.
26În număr, doi, s-au dovedit
Aceia care-au uneltit
În contra împăratului.
Iată numele primului:
Zabad, acesta se numea;
Fiu al Șimeatei se vădea,
Care fusese Amonită.
De o femeie Moabită –
Care Șimrita s-a numit –
Al doilea este zămislit
Și, Iozabad, era chemat.
27Cât despre fiii de-mpărat,
Sau câte prorocii erau
Cari pe Ioas doar îl priveau,
Ori despre cum a adunat
Argint și cum a reparat
Casa lui Dumnezeu, se știe
Din ceea ce în carte scrie,
Căci cartea împăraților
Cuprinde și istoria lor.
După Ioas, cel ce-a venit
La tron și-n Iuda a domnit,
A fost feciorul ce-l avea;
El s-a chemat Amația.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
