Cântarea cântărilor 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Când vălul nopții a căzut,

Am căutat în așternut,

Pe cel care îmi e iubit,

Dar iată că nu l-am găsit…

2Atunci, în grabă m-am sculat

Și prin cetate-am alergat.

Piețele le-am străbătut,

Dar nicăieri nu l-am văzut.

Pe ulițe am rătăcit

Făr’ al afla pe-al meu iubit!

3M-am dus, atuncea, să-i găsesc

Pe oamenii care păzesc

Cetatea și i-am întrebat:

„Nu știți, cumva, ce s-a-ntâmplat?

Pe-al meu iubit, nu l-ați văzut?”

4Apoi – de ei, când am trecut –

Cu bucurie, l-am găsit,

Pe-al inimii mele iubit.

Îndată, strâns, l-am apucat

De mâini și nu l-am mai lăsat,

Până intrat-am amândoi,

În casa mamei mele-apoi

Și în odaie am pășit,

În care ea m-a zămislit.”

5„Vouă vă jur – fiice pe care,

Ierusalimul meu le are –

Pe căprioarele zglobii

Și pe cerboaice din câmpii:

Să nu cumva, voi să stârniți

Iubirea, și să n-o treziți

Din somn – luați dar, seama bine –

Până când, singură, ea vine!”

6„Dar ce se vede? Ce să fie

Ceea ce urcă din pustie,

Asemeni unor stâlpi de fum

Și se îndreaptă-ncoace acum,

Având aburi de mir în jur

Și de tămâie împrejur,

De toate-aromele-nțesat

Și de miresme-nconjurat

Asemenea celor pe care

Doar cel ce vinde mir le are?”

7Se vede o trăsură. Iată

Că ea este înconjurată

De șaizeci de viteji cari sânt

Cei mai viteji de pe pământ,

Și merg cu Solomon. Cu el,

Cei mai viteji din Israel

8Se află. Toți sunt înarmați,

Și toți cu lupta-s învățați.

Săbii, la coapsă, și-au ținut

Și de nimic nu s-au temut

În timpul nopții, niciodată.

9Astă trăsură e lucrată –

Cum Solomon avuse-n plan –

Din lemn adus chiar din Liban.

10Toți stâlpii, din argint îi are.

La spate sunt rezemătoare

Care, din aur, s-au făcut.

Scaun, din purpură țesut,

Are caleașca, negreșit.

Apoi, a fost împodobit –

Tot mijlocul de la trăsură –

Cu o aleasă țesătură,

De către fiicele pe care

Ierusalimul meu le are.

11Ieșiți voi, fete din Sion,

Ca pe-mpăratul Solomon

Să îl vedeți încoronat

În ziua când s-a cununat.

Acea cunună minunată,

De mama sa-i fusese dată,

Când inima-i – la cununie –

Plină-i era, de veselie.”