Ieremia 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Ierusalimu-l cercetați:

Uitați-vă și căutați

Ca să aflați dacă, cumva,

Se mai găsește cineva

Cari binele să-l făptuiască

Și cari să se călăuzească

După ce e adevărat,

Și-atuncea, Eu voi fi cruțat

Ierusalimul, de îndată.

2Când zic: „Viu este Domnul!”, iată

Că și-atunci, strâmb jură cei răi.”

3„Doamne, dar nu văd ochii Tăi,

Care e adevărul, oare?

Tu îi lovești, fără-ncetare,

În timp ce ei – pot ca să zic –

Precum că n-au simțit nimic.

Tu-i nimicești, fără măsură,

Dar ei nu iau învățătură,

Ci capătă o-nfățișare

Cari, decât stânca, e mai tare

Și nu-nțeleg că e mai bine

Să se întoarcă iar, la Tine.”

4„În sinea mea, eu cugetam

Și-n felu-acesta îmi ziceam:

„Cei mici, doar, sunt așa, mereu:

Nu știu Legea lui Dumnezeu.

Nu pot, la ea, lua aminte

Și-astfel se-arată fără minte,

În tot ceea ce au făcut.”

5În felu-acesta am crezut

Și-am zis: „Voi merge la cei cari

Se dovedesc a fi mai mari,

Căci ei știu Legea Domnului

Și merg, mereu, pe calea Lui!”

Însă și ei s-au depărtat

Și jugu-apoi, l-au sfărâmat.

6De-aceea, leul îi omoară

Sau din pustie, bunăoară,

Asupră-le se repezește

Lupul furios și-i nimicește.

Lângă cetăți șade – la pândă –

Pardosul, gata să îi prindă.

Acei cari vor ieși afară

Dintr-o cetate, au să piară,

Căci vor fi sfâșiați, pe dată.

Fărădelegile lor – iată –

Sunt multe și s-au înmulțit

Relele ce le-au făptuit!”

7„Cum așteptai să te iert Eu?” –

Întreabă Domnul Dumnezeu.

„Copiii tăi M-au părăsit.

De cuviință au găsit,

Să jure pe alți dumnezei

Cu toate că idoli-acei

Nu au ființă și nici minte.

Făcutu-Mi-au ei jurăminte,

Dar s-au dedat la preacurvie

Și-au mers în casa de curvie!

8Ca niște caii bine hrăniți

Au nechezat, nestăpâniți,

După nevasta cea pe care

Cel ce le e aproape-o are.”

9„Atunci, să nu îi pedepsesc,

Când astfel ei păcătuiesc?

Sau oare, să nu Mă răzbun

Pe-acest popor ce nu e bun?”

10„Grabnic, pe ziduri vă urcați,

Dar nu de tot le dărâmați!

Luați acești butuci, de-ndată,

Căci nu ai Domnului se-arată!

11Casa lui Iuda și la fel,

Casa ce-o are Israel

Necredincioase s-au vădit

Față de Mine, negreșit.”

12„Pe Domnul Îl tăgăduiesc,

Pentru că-n acest fel vorbesc:

„Nu este El! Iar peste noi,

Nenorociri nu vin. Apoi,

Nici sabia n-o vom vedea.

Nu vom simți nici foametea.

13Prorocii Domnului nu sânt

Nimic afară decât vânt,

Căci nu El îi însuflețește.

Nu Dumnezeu, prin ei, vorbește.

Așa să li se facă lor!”

14„Cel care-i Domn al oștilor,

Atuncea când i-a auzit,

În felu-acesta a vorbit:

„De ce-ați zis acest lucru? Iată,

Cuvântul Meu îl fac – de-ndată –

În gura ta, foc arzător

Care va arde ăst popor!

15Aduce-voi din depărtare,

Un neam care e vechi și tare.

Lovită-i fi, de neamu-acel,

Tu, casă a lui Israel!

N-ai să-nțelegi limba pe care

Neamul acel străvechi o are

Și nici nu vei putea, aminte

Să iei, la ale lui cuvinte.

16Săgețile din tolbă-i sânt

Asemenea unui mormânt

Deschis, iar cei ce le zvârlesc,

Oameni viteji se dovedesc.

17Ei au să vină, pe furiș.

Mânca-vor al tău seceriș

Și pâinea ta și-ai tăi copii:

Îți vor mânca fiice și fii.

Au să-ți mănânce oi și boi,

Smochini și via ta. Apoi,

Prin ascuțișul sabiei,

Cetățile-ți vor trece ei,

Căci au să-ți fie nimicite

Cetățile cele-ntărite

De care mult te mai mândreai

Și-n care-ncredrea-ți puneai.

18Dar nici în zilele acele,

Când vă vor paște vremuri grele”–

Spusese Domnul – „Eu socot,

Să nu vă nimicesc de tot.

19Dacă atunci veți fi mirați

Și dacă o să întrebați:

„De ce ne face Dumnezeu,

Lucrul acesta, tot mereu?”,

Le voi răspunde: „Negreșit,

După cum voi M-ați părăsit –

Ca să slujiți alți dumnezei

Și să vă închinați la ei –

Am să vă las și Eu, să fiți,

În altă țară, înrobiți

Și să slujiți străinilor!”

20„Spuneți aceasta tuturor

Celor care în Iacov sânt

Și pe al lui Iuda pământ.

Mergeți la ei să îi vestiți

Și-n felu-acesta le vorbiți:

21„Ascultă dar, și ia aminte

Poporule, care n-ai minte

Și n-ai nici inimă, lipsit

De văz și-auz deși-i vădit

Că ai urechi, neîndoios,

Și ochi, dar nu-ți sunt de folos!

22Nu vreți, de Mine, a vă teme?

Nu tremurați, în orice vreme,

În fața Mea?” – Domnul a spus.

„Eu sunt Acel care a pus

Nisipul drept hotar la mare

Și să îl treacă, voie, n-are.

Ale ei valuri, fioroase,

Se-arată-a fi neputincioase.

Urlă, se-nfurie și pleacă,

Dar peste el nu pot să treacă.

23Poporu-acesta, negreșit,

Inimă dârză a vădit

Și răzvrătită. El se scoală,

Mereu, și-i gata de răscoală.

Pleacă, apoi, acest popor,

24Dar nu zic în inima lor:

„Cu toți trebuie a ne teme,

De Domnul care dă, la vreme,

Ploaia ce este timpurie,

Precum și ploaia cea târzie

Și-apoi, la vremea potrivită,

Glia-i de seceriș gătită.”

25„Din pricina nelegiuirii,

Nu vin, peste cuprinsul firii,

Orânduielile lăsate,

Iar ale voastre mari păcate,

Neîncetat vă fac să fiți,

De aste bunătăți, lipsiți;

26Pentru că în poporul Meu,

Se află oameni răi, mereu.

Asemeni păsărarului,

Întind ei, lațuri, omului.

27Precum se umple-o colivie

Cu păsări tot la fel se știe

Că-n ale lor case-i belșug

Ce-i adunat prin vicleșug.

Așa ajung ei îngâmfați,

Ajung puternici și bogați.

28Se-ngrașă, fără încetare,

Și pun grăsimi strălucitoare

Pe ei. Mai au o trăsătură:

În rău, întrec orice măsură.

Nu țin la pricina pe care

Orfanul, de la ei, o are,

Ca astfel să le meargă bine.

Nu fac – așa cum se cuvine –

Dreptate celor ce-s lipsiți,

Pentru că sunt nelegiuiți.”

29„Și-atunci, să nu îi pedepsesc,

Când aste rele făptuiesc?” –

A-ntrebat Domnul. „Pot să spun

Că n-am, pe ei, să Mă răzbun?

30Grozave lucruri se fac iară,

Acum, la ăst popor în țară.

Sun niște lucruri urâcioase,

Ce se vădesc nesănătoase.

31Minciuni, prorocii prorocesc,

Iar preoții le folosesc

Pentru a stăpânii în pace.

Poporului Meu mult îi place

Lucrul acesta. Dar apoi –

În urmă – ce veți face voi?”