Filipeni 3 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Încolo, vreau, dragii mei frați,

În Domnul, să vă bucurați.

Mie – ca să vă scriu, mereu,

Aceleași lucruri – nu mi-e greu,

În timp ce vouă, ne-ndoios,

Vă sunt acestea, de folos.

2Păziți-vă, necontenit,

De câini-aceia! Negreșit,

De lucrătorii răi, să știți,

De-asemenea, să vă feriți!

De scrijeliți-acei, apoi,

Fugiți, întotdeauna, voi!

3Căci cei ce-s împrejur tăiați,

Suntem chiar noi, dragii mei frați:

Noi – care Îl slujim, mereu,

Prin Duhul Sfânt, pe Dumnezeu –

Noi – cei care am încercat,

Atuncea când ne-am lăudat,

S-aducem laude-n Iisus –

Noi – cari, nădejdea, nu ne-am pus

În lucrurile pământești,

Ci doar în cele ce-s cerești.

4Măcar că eu chiar aș putea,

Pricini de-ncredere-a avea,

În multe lucruri care sânt

Aflate, pe acest pământ.

Dacă, încredere, cumva,

Poate să aibă cineva,

În lucruri pământești, mereu,

Mai multă, pot ca să am eu.

5Eu – printre toți ceilalți, din jur –

Tăiat mă aflu, împrejur;

De neam, mă trag, din Israel,

Și sunt Evreu, de al meu fel;

Ca seminție, negreșit,

Din Beniamin, eu am ieșit,

Iar după Lege, Fariseu

Am fost, întotdeauna, eu.

6În ce privește râvna mea,

Mărturisesc dar, despre ea,

Că fost-am un prigonitor,

Pentru Biserici, fraților.

Despre a mea neprihănire,

Dată de Lege, s-aveți știre,

Că nu am nici o meteahană,

Pentru că sunt, fără prihană.

7Dar lucruri care, pentru mine,

Erau câștig, acum, mai bine,

Le-am socotit făr’ de folos,

Fiind doar pierderi, în Hristos.

8Ba și acum, când le privesc,

Tot pierdere, le socotesc,

Față de-un preț nespus de mare,

Pe cari cunoașterea îl are,

A Domnului meu Cel de Sus,

Cari este chiar Hristos Iisus.

Doar pentru El, pierdut-am toate

Și am ajuns a le socoate,

Drept un nimic, drept un gunoi,

Să pot a-L câștiga apoi,

Chiar pe Hristos și, negreșit,

9Să fiu și eu, în El, găsit –

Nu cu neprihănirea mea,

Pe care Legea mi-o dădea –

Ci cu acea neprihănire

Ce vine peste omenire

Și cari, de Dumnezeu, e dată,

Doar în credința arătată,

În Domnul nost’, Hristos Iisus.

10Cu o dorință de nespus,

Cătam să Îl cunosc, pe El,

Și să-nțeleg apoi, astfel,

Puterea învierii Lui;

Cu suferința Domnului,

Voiam să fiu, în părtășie,

Și-asemeni Lui, moartea să-mi fie.

11Astfel, cu orice chip, am vrut,

S-ajung – dacă s-ar fi putut –

La învierea morților.

12Nu spun, acuma – fraților –

Că premiul l-am și dobândit,

Ori c-am ajuns desăvârșit;

De-aceea, să luați aminte,

Căci eu alerg tot înainte

Și caut să-l apuc, mereu,

Cum am fost apucat și eu –

La rându-mi – de Hristos Iisus.

13Nu cred că, mâinile, mi-am pus,

Pe El și că L-am apucat,

Dar fac un lucru, ne-ncetat,

Uitând de tot ce-ar rămânea,

Pe al meu drum, în urma mea:

Caut, mereu, să iau aminte,

La ce se află, înainte.

14Caut, neîncetat, să merg

Tot înainte și alerg,

Spre ținta mea, spre premiul care

E a lui Dumnezeu chemare,

Făcută prin Iisus Hristos.

15Vă-ndemn, pentru al vost’ folos,

Pe voi – pe cei care doriți

S-ajungeți dar, desăvârșiți –

Ca ăst gând să vă-nsuflețească

Și, tot mereu, să vă-nsoțească;

Iar dacă are-a fi, cumva,

De-altă părere, cineva,

În vreo privință, Dumnezeu

Are-a vă lumina, mereu,

Și-o să vă dea, după dorință,

Lumină, în orice privință.

16În lucrurile despre care,

Sunt de-o părere fiecare,

E bine ca să încercăm,

Cu toți, la fel, ca să umblăm.

17Urmați-mă, mereu, pe mine,

Privind, întotdeauna, bine,

La cei ce, seamă, iau, apoi,

La pilda ce-o aveți în noi

Și cari se poartă, după ea,

Voind a fi, asemenea.

18De multe ori, v-am repetat

Și vă mai spun, încă odat’,

Plângând: sunt mulți – neîndoios –

Vrăjmașii crucii lui Hristos.

19Pierzarea e al lor sfârșit,

Iar pântecele – negreșit –

Le este singur dumnezeu;

Rușinea-i slava lor, mereu,

Iar gândurile lor le sânt,

La lucruri doar, de pe pământ.

20Însă, cetățenia noastră –

Și totodată și a voastră –

Aflată e, în ceruri, sus,

De unde, pe Hristos Iisus,

Îl așteptăm noi, fraților,

Ca Domn și ca Mântuitor.

21El va schimba, trupul pe care

Smerita noastră stare-l are,

Și îl va face, pe-astă cale,

La fel ca trupul slavei Sale,

Printr-o lucrare de putere

Care, doar după a Sa vrere,

Poate orișice lucru-a pune,

În slujba Sa, și a-l supune.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help