Luca 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Tatăl nostru

1Iisus, odată, S-a rugat,

Lui Dumnezeu. L-a ascultat

Un ucenic. Când a sfârșit,

La El, acela a venit

Și-I spuse: „Vrem să învățăm,

Doamne, și noi, să ne rugăm.

Învață-i Doamne, pe ai Tăi,

Cum i-a-nvățat Ioan, pe ai săi.”

2„Când vă rugați” – a zis Iisus –

„În acest fel, trebuie spus:

„Tată din cer, sfințit să fie

Măritu-Ți Nume, pe vecie!

Să vină-mpărăția Ta,

Și să se facă voia Ta,

Precum în cerul Tău cel sfânt,

La fel și-aici, jos, pe pământ.

3Pâinea, de toate zilele,

Să ne-o dai azi. Greșelile,

4De noi făcute, Te rugăm,

Să ni le ierți, precum iertăm

Și noi, pe cei ce ni-s greșiți.

Nu ne lăsa, ca ispitiți,

Să fim; ci Tu ne izbăvește,

De cel rău, și ne mântuiește.”

Stăruința în rugăciune

5Iisus adaugă, apoi:

„Dacă, cumva, unul din voi –

În noapte, de nevoie pus –

La un amic al său s-a dus

Și-l va ruga: „Ajută-mă!

Cu trei pâini, împrumută-mă,

6Căci, chiar acum, m-am pomenit

Cu-n vechi prieten ce-a venit,

Din depărtări, și n-am nimic,

Să-i pun, acestui bun amic –

Ce vine de pe drum – pe masă”;

7Și de-i va zice cel din casă

„Mă lasă! Ușa-am încuiat!

Copii-mi sunt cu mine-n pat!

Nu pot, acum, să îți dau pâine –

Așteaptă și tu, până mâine!” –

8Adevărat vă spun, chiar dacă

Hatârul nu o să i-l facă

Fiind prieteni, o să-i dea

Pâine și tot ce va mai vrea,

Să scape de vizitator,

Căci stăruie, supărător.

9Cerând doar, o să căpătați;

Găsi-veți, de-o să căutați;

Vi se deschide, de bateți,

10Pentru că – după cum vedeți –

Când cineva cere, primește;

Oricine caută, găsește

Și se deschide, cui va bate.

11Cine e tatăl care poate,

Atunci, când fiul l-a rugat

Să-i dea o pâine, să-i fi dat

O piatră? Sau, de a voit

Un pește, să-i fi dăruit

Un șarpe? Ori, dacă va vrea

12Un ou, o scorpie să-i dea?

13Deci, dacă voi, cari răi sunteți,

Știți, daruri bune, să faceți –

Simțind la fel, cu-ai voștri prunci –

Cu cât mai mult, Domnul, atunci,

Va da celor care-I vor cere,

Din al Său Duh Sfânt, cu plăcere!”

Vindecarea unui îndrăcit mut

14Iisus a mai tămăduit

Un mut, ce fost-a îndrăcit.

Dracul a fost îndepărtat,

Iar mutul, grai, a căpătat.

Toți, de uimire, s-au umplut,

Când astă faptă, au văzut.

15Uni-au cârtit, în gândul lor,

Zicând că „scosul dracilor,

Îl face doar cu Belzebut.”

16Alții, să-L ispitească-au vrut,

Cerând un semn, din cer, să vadă,

Să poată-n acest fel, să-L creadă.

17Iisus, însă, cum i-a văzut,

Gândul ascuns, le-a cunoscut

Și zise: „O împărăție,

Cari, dezbinată, o să fie

În contră-i, fi-va pustiită.

De-asemeni, este nimicită

Casa care e dezbinată

Și împotrivă-și ridicată –

Ea nu poate să dăinuiască,

Ci are să se prăbușească.

18Dacă Satan e dezbinat –

Căci el, pe el, afar’ s-a dat –

Cum poate-a lui împărăție

În acest fel, să se menție,

Pentru că ziceți că Eu pot,

Cu Belzebul, draci, ca să scot?!

19De cu Satan, Eu scot vreun drac,

Atunci, ai voștri fii, cum fac?

De-aceea, ai voștri feciori

Fi-vor ai voști’ judecători.

20Dar dacă dracii, îi scot Eu,

Cu degetul lui Dumnezeu,

E semn că-mpărăția Lui –

Împărăția Domnului –

La voi, sosit-a. Când cel tare

21E înarmat și grijă are

De casa lui, averea-i toată

Îi este bine apărată;

22Dar dacă, peste omu-acel,

Unul, mai tare decât el,

Are să vină, o să-i ia

Armele-n care se-ncredea,

Iar după ce-o să-l biruiască,

Averea, o să-i împărțească.

23Acel care nu e cu Mine,

E împotriva Mea; iar cine,

La strâns, cu Mine nu pornește,

Acela numai risipește.”

Duhul necurat ieșit din om

24„Când necuratul a ieșit,

Din omul cari l-a găzduit,

Către pustiu, o să pornească,

Voind, odihnă, să găsească.

Însă, pentru că n-o găsește,

„Am să mă-ntorc” – se hotărăște –

„În casa din care-am ieșit”.

25Dar, când s-a-ntors, ce a găsit?

Găsit-a casa, măturată,

Împodobită și curată.

26Atuncea, grijă va avea,

Ca șapte duhuri să mai ia –

Precum e el, sau chiar mai rele.

Va reveni-nsoțit de ele

Și-n casă au să locuiască.

Are să se-nrăutățească,

A gazdei stare: de-astă dată,

Va fi mai rea ca prima dată.”

Ferice de cei ce ascultă Cuvântul

27Pe când vorbea, astfel, Iisus,

Din gloată, o femeie-a spus:

„Ferice, pântecului care,

Purtatu-Te-a! Ferice mare,

Sânilor cari Te-au alăptat!”

28Iisus, atunci, a cuvântat:

„Mult mai ferice sunt – zic Eu –

Cei care, al lui Dumnezeu

Cuvânt, ascultă, Îl păzesc

Și-ntocmai, Îl îndeplinesc.”

Minunea cu Iona

29Pe când noroadele veneau,

Și-n jur, grămadă, se strângeau,

Iisus a zis: „Un semn vrea iar,

Neamul acesta viclean, dar,

Semnul ce-o să-l primească nu-i,

Decât cel al prorocului

30Iona. Așa cum fost-a el,

Semn, Ninivenilor, la fel,

Va fi acum semn, neamului

Acesta, Fiul omului.

31Regina, de la miazăzi,

Va fi-n a judecății zi,

Lângă ăst neam. O să vorbească

Și are să îl osândească;

Ea, dint-un capăt de pământ,

Pentru-al lui Solomon cuvânt –

Când auzit-a ce se spune,

Despre a lui înțelepciune –

În mare grabă, a venit.

Nepăsători, voi ați privit,

Deși, aici, e Unul care,

E – decât Solomon – mai mare.

32Bărbații, din Ninive, vor

Ședea lângă acest popor,

Pe care au să-l osândească,

Căci n-a vrut să se pocăiască,

Deși, ei toți s-au pocăit,

Când Iona-a propovăduit,

Și-acum, aici, e Unul care,

E – decât Iona – mult mai mare.”

Lumina

33„Nimeni n-aprinde o lumină

Și-apoi, ascunsă, să o țină,

Ci-o pune-n sfeșnice, pe masă,

Spre-a-i lumina pe cei din casă.

34Ochiul e-a trupului lumină;

De-i sănătos, îți va fi plină,

De ea, ființa ta, întreagă.

Dacă „lumina” ți-e beteagă,

Întregul trup ți-e-ntunecat.

35Ia seama dar, neîncetat:

Lumina-n tine adunată,

Să nu fie întunecată.

36Dacă ființa-ți este plină,

Întotdeauna, de lumină,

Fără a fi întunecată

În plinătatea-i, de vreo pată,

Trupul tău fi-va luminat,

De parcă el ar fi aflat

Sub raza unui sfeșnic, care

Îl umple, cu lumina-i mare.”

Mustrarea cărturarilor și Fariseilor

37De Domnul, s-a apropiat

Un Fariseu și, L-a rugat,

Acasă, să îl însoțească

Și, împreună, să prânzească.

Iisus a mers la el, acasă,

Și-apoi, s-au așezat, la masă.

38Când L-a văzut că nu se spală

Și-așteaptă prânzul, cu sfială,

Omul privit-a la Iisus;

39Însă, de-ndată, El i-a spus:

„Vai, vă zic vouă, Farisei!

Vai vouă, că sunteți acei

Care-n afară curățați

Blidul, însă, plin, îl lăsați,

Cu jefuiri și răutate.

40Dar Cel ce le-a făcut pe toate,

Doar în afară a clădit?

În interior, n-a mai zidit?

41Dați milostenii, și-apoi toate

Au să vă fie-atunci, curate.

42Dar vai, de voi, zic, Farisei!

Pentru că voi sunteți acei

Cari, zeciuială, știți să dați –

Din izmă, rută – dar uitați,

De dragostea de Dumnezeu

Și de dreptate, tot mereu.

Acestea trebuiesc făcute,

Iar celelalte, nefăcute

Nu le lăsați! Vai, Farisei!

43Pentru că voi sunteți acei

Ce-n sinagogi, când sunteți duși,

Pe scaunele dintâi, puși,

Voiți a fi! Vă credeți buni

Și așteptați, ca rugăciuni,

Să vi se facă, prin piețe!

44Fățarnici, cu mai multe fețe!

Vai vouă, Fariseilor!

Asemenea mormintelor

Ascunse, sunteți, peste care,

Toți calcă, plini de nepăsare,

Pentru că nici nu bănuiesc

Că ele-acolo, se găsesc!”

45Auzind vorba lui Iisus,

Un învățat al Legi-a spus:

„Învățătorule, gândesc –

Și sunt convins că nu greșesc –

Că și pe noi ne-nvinuiești,

Prin vorbele ce le rostești.”

46„Vai – zic – ai Legii învățați!” –

Spuse Iisus – „Voi așezați,

Pe bieții oameni, sarcini grele!

Anevoios, de dus, sunt ele,

Dar nici cu-n deget, mai apoi,

Nu vreți, să le atingeți, voi!

47Vai vouă, pentru că zidiți,

Prorocilor neprihăniți,

Uciși de-ai voști’ părinți, ‘nainte –

În vremurile vechi – morminte!

48Prin asta, mărturie dați,

Că fapta lor, o-ncuviințați.

Ei, pe proroci, i-au nimicit,

Iar voi, morminte, le-ați zidit!

49De-aceea, a lui Dumnezeu

Înțelepciune-a zis, mereu:

„Proroci și-apostoli le-am trimis;

Pe unii din ei i-au ucis;

I-au prigonit pe alți-apoi,

50Ca să se ceară, înapoi,

De la ăst neam ne-ascultător,

Tot sângele prorocilor,

Care a fost, de el, vărsat,

De când lumea s-a-ntemeiat:

51De la sângele lui Abel,

Până la Zaharia – cel,

Care-ntre Templu și altar,

A fost ucis! Eu vă zic dar,

Că tot acest sânge curat,

De la ăst neam, va fi luat!

52O, vai de voi, învățători

Ai Legii, căci stăpânitori

Sunteți, pe-a cunoștinței cheie! –

Nimeni nu poate să vi-o ieie! –

Pe-alții, să intre, nu-i lăsați,

Dar nici voi nu vreți să intrați!”

53De-acolo, după ce-au plecat,

Toți cărturari-au căutat –

Cu Fariseii, împreună –

Un bun prilej, ca să Îl pună

În strâmtorare, să-L silească,

De multe lucruri, să vorbească.

54Astfel, ei, lațuri, I-au întins,

Sperând că va putea fi prins,

Zicând ceva, din ce să poată,

Apoi, ca vinovat, să-l scoată.