Luca 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Despre fățărnicie, frica de oameni, hula împotriva Duhului Sfânt

1În vremea ‘ceea, mulți s-au dus,

Ca să Îl vadă, pe Iisus.

Atât de mulți se îmbulzeau

În juru-I, încât se călcau,

Unii pe alții, în picioare.

Văzând acea mulțime mare,

El zise ucenicilor:

„Întâi, de-a Fariseilor

Plămadă – de-al lor aluat –

Să vă feriți, neîncetat.

Fățărnicia e acea

Plămadă – vă feriți de ea!

2Nimic nu e acoperit,

Ce nu va fi descoperit.

Și nu este nimic ascuns,

Ce va rămâne nepătruns.

3Ceea ce-n beznă ați rostit,

Fi-va-n lumină, auzit.

Ce la ureche veți șopti –

În odăițe – se va ști,

Și se va spune tuturor,

De la-nălțimea caselor.

4Vă spun dar, prieteni ai Mei:

Să nu vă temeți de acei

Ce ucid trupul, iar apoi,

Nimic nu mai pot face. Voi,

5Teamă, s-aveți de-Acel care,

Când a ucis, putere are,

Trupu-n gheenă, să îl piardă

Și-n al ei foc, totul, să ardă.

Așadar, grijă să aveți:

De El, mereu, să vă temeți!

6Cinci vrăbii, nu-s, cu doi bani, date?

Totuși, ele nu sunt uitate,

De Domnul. Fiți încredințați:

7Perii din cap, vi-s numărați!

Deci, nu vă temeți, căci, să știți,

Că mult mai mult, voi prețuiți

Decât acele vrăbii. Eu,

8La îngerii lui Dumnezeu,

Mărturisi-voi, despre cel

Care, la rândul său, și el

Mărturisește despre Mine,

În fața lumii. Însă, cine

9Ascunde, mărturia Mea,

O cruntă soartă, va avea,

Căci Mă voi lepăda și Eu,

De el, față de Tatăl Meu.

10Cel ce-mpotriva Fiului

Vorbește, e iertat. Dar nu-i

Iertat acel care hulește

Și-n contra Duhului vorbește.

11În sinagogi, când veți fi duși

Și-n fața stăpânirii puși,

Nu vă gândiți la ce puteți,

În apărare, să spuneți,

12Căci, de la Duhul Sfânt, primiți,

În acel ceas, ce să vorbiți.

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

13Un om, din gloată, lui Iisus,

„Învățătorule!” – i-a spus –

„Iată că al meu frate vine

Și vrea, a împărți, cu mine,

Azi, toată moștenirea noastră.”

14„Ce-am Eu, cu moștenirea voastră?

Oare, sunt Eu împărțitor?

Sunt, peste voi, judecător?” –

L-a întrebat, pe om, Iisus.

15Apoi, celor prezenți, le-a spus:

„Feriți-vă de lăcomie!

Voiesc, acum, ca toți să știe,

Că nu stă viața omului,

În plinul avuției lui.”

16Iisus, o pildă, le mai zise:

„Ogorul, unui om, rodise.

Omul acel – foarte bogat –

17De gânduri, fost-a măcinat.

El spuse: „După ce-mi adun

Recolta, unde-o să mi-o pun?

18Grânarul vechi, am să îl stric

Și-altele, mari, am să ridic.

Putea-voi, astfel, strânge-n ele,

Roada, din țarinile mele.

19După ce toate-am să le-adun,

Eu, sufletului meu, îi spun:

Ai bunătăți, câte voiești,

Pentru mulți ani. Să te-odihnești,

Mănâncă și te veselește!

Iată, nimica nu-ți lipsește!”

20Dar, Dumnezeu a cuvântat:

„Nebunule!” – El i-a strigat –

„La noapte, îți va fi cerut,

‘Napoi, sufletul. Ce-ai făcut?

Tot ceea ce-ai agonisit,

De cine fi-va folosit?”

21La fel este și cu acel

Care-și adună, pentru el,

Comori, fără să se gândească

Cum poate să se-mbogățească,

Dacă-și va aduna, mereu,

Averi, față de Dumnezeu.”

Îngrijorările

22Apoi, la ucenici, Iisus,

Aceste vorbe, le-a mai spus:

„De viață, nu vă-ngrijorați,

Gândindu-vă ce-o să mâncați,

Sau ce-o să beți. De trup, la fel:

Să nu vă-ngrijorați de el,

Gândindu-vă ce-o să purtați

Și ce anume-o să-mbrăcați.

23Căci, decât hrana, viața are

Un preț, care-i, cu mult, mai mare.

Mai mare-i prețul trupului,

Decât îmbrăcămintea lui.

24Priviți la corbi: nu seamănă,

Nici, în grânar, nu adună;

Și totuși, Domnul îi hrănește;

Iar dacă astfel se-ngrijește,

De păsări, Dumnezeu, apoi,

Cu cât sunteți, mai de preț, voi!

25Dar cine și-a adăugat,

Un cot – fiind îngrijorat –

La viața lui? Când nu puteți,

26Un lucru mic ca să faceți,

Atunci, de ce vă-ngrijorați,

De altele? Să vă uitați,

27La crinii de pe câmp, cum cresc:

Nu torc, nu țes, nu împletesc,

Și totuși, nici un domnitor –

Nici Solomon – asemeni lor,

N-a fost vreodată-mpodobit.

28Deci, dacă Domnul a gătit,

Astfel, iarba câmpurilor –

Ce astăzi e, dar, în cuptor

E aruncată, mâine chiar –

Cum nu vă va-mbrăca El dar,

Pe voi, care, de preț, sunteți?

29Ce-o să mâncați sau ce-o să beți,

Nicicând, voi să nu căutați,

Iar mintea, nu vă frământați!

30Toate acestea-s căutate,

De neamuri. Ele vă sunt date,

De Tatăl vostru, care știe,

De ce anume, va să fie

Nevoie. Acum, ascultați:

31Voi, mai întâi, să căutați

Împărăția Domnului

Și cu neprihănirea Lui,

Și-apoi, aceste lucruri – toate –

În plus, au să vă fie date.

32De-aceea, zic Eu: turmă mică,

Tu, niciodată, să n-ai frică,

Fiindcă ești a Tatălui

Și-ți dă Împărăția Lui.

33Vă vindeți tot! Pomană dați!

Apoi, pungi noi, să căutați,

Care, nicicând, nu se-nvechesc

Și, pe vecie, dăinuiesc.

Aceasta-i ceea ce vă cer;

Comoara voastră e, în cer:

De hoți, nu poate fi furată

Și nici de molie mâncată.

34Unde aveți comoara, voi

Aveți și inima, apoi.”

Îndemn la veghere

35„Încins, mijlocul să vă fie,

Și-aprinsă, a voastră, făclie!

36Să fiți ca niște oameni care

Stau și-și așteaptă, cu răbdare,

Stăpânul ce s-a dus la nuntă.

Ei, cu atenție, ascultă,

Spre a-i putea deschide-n dată,

Stăpânului, când o să bată.

37Ferice de-acei robi, pe care,

De veghe stând, în așteptare,

Stăpânul are să-i găsească!

Vă spun că o să-i răsplătească:

Pe-aceia-i va pofti în casă

Și-i va sluji, chiar el, la masă.

38Dacă la straja-a doua apare –

Sau chiar la straja următoare –

Pe cel pe care-o să-l găsească

Veghind, are să-l răsplătească.

39Dacă stăpânul casei știe,

Ceasul, la care va să vie

Hoțul, el este pregătit

Și nu se lasă jefuit.

40Și voi, mereu, gata să fiți,

Că-n ceasu-n care nu gândiți,

Veni-va Fiul omului!

Vegheați, în așteptarea Lui!”

Ispravnicul credincios

41Petru a zis, către Iisus:

„Doamne, Tu, pentru noi, ai spus

Această pildă, sau voiești,

Prin ea, la toți, să Te gândești?”

42Domnul răspunse: „Cine-i, oare,

Ispravnicu-nțelept, pe care,

Stăpânul are să-l așeze,

Peste-ai săi robi, ca să-i vegheze,

Să le dea hrana rânduită,

Mereu, la vremea potrivită?

43Ferice de robul acel,

Care-i găsit făcând la fel,

La-ntoarcerea stăpânului!

44Adevărat vă spun, că lui,

Cinste, să-i dea, stăpânul are,

Și îl va pune, cel mai mare,

Peste întreaga-i avuție.

45Dar vai și-amar are să fie,

De robul care se gândește:

„Stăpânul meu mai zăbovește;

Încă nu vine”, și pe toate

Slugile sale, le va bate,

Mâncând apoi și bând, cu sete,

Până când are să se-mbete.

46Stăpânul robului acel

Veni-va, când nu știe el

Și, în bucăți, îl va tăia.

Soarta, pe care-o va avea,

Va fi asemenea celor

Necredincioși, în lucrul lor.

47Robul, cari voia i-a știut

Stăpânului, dar n-a făcut

Așa precum el a dorit,

Are să fie pedepsit,

Cu multe lovituri. Cel care

48N-a cunoscut ce voie are

Stăpânul, iar, în ce-a făcut,

E vrednic de a fi bătut,

Puține lovituri, primește,

Neștiutor căci se vădește.

Celui ce mult îi este dat,

De multe fi-va întrebat;

Cui i se-ncredințează mult,

I se va cere și mai mult.”

Foc pe pământ

49„Foc, pe pământ, Eu am venit,

Ca să arunc. Ce am dorit,

Este ca el să fie-aprins,

Pe al pământului cuprins.

50Am un botez și, ne-apărat,

Cu el, voi fi Eu, botezat.

Și mult doresc să se-mplinească.

51Poate că mulți au să gândească,

Cum că de-aceea, aici, sânt,

Să aduc pacea, pe pământ.

Dar Eu vă spun: greșesc cei care

Gândesc așa, căci dezbinare

Adus-am. Deci, să țineți minte

52Că, de acuma, înainte,

Dacă-ntr-o casă-s cinci aflați,

Trei au să fie dezbinați

În contra celor doi, iar ei

Vor fi-mpotriva celor trei.

53Tatăl, în contra fiului,

Iar fiu-n contra tatălui,

Au să se afle dezbinați.

Cât despre mame, să aflați,

Că-n contra fiicelor fi-vor,

Iar ele-n contra mamelor.

Soacra-mpotrivă o să-i fie

Nurorii, care o să vie

Și împotrivă – veți vedea –

Că, soacrei sale, o să-i stea.”

Semnele vremurilor

54El a mai zis, noroadelor:

„De câte ori vedeți un nor,

Că se ridică la apus,

Voi, de îndată, ați și spus:

„Ploaia veni-va imediat”,

Și chiar așa s-a întâmplat.

55Când suflă, de la miazăzi,

Vântul, gândiți: „În astă zi,

Mare zăduf are să vie”,

Și chiar așa are să fie.

56Fățarnicilor ce sunteți!

Voi, fața cerului, puteți,

În orice clipă, s-o citiți,

Dar vremea, n-o deosebiți?

57Oare de ce, nu încercați,

Ca singuri, drept, să judecați?

58Iată ce-i bine ca să faci:

Cu-al tău pârâș, să te împaci,

Cât încă, ești, pe drum, cu el;

Să nu te dea omul acel,

Cumva, pe mâna judelui,

Și-acesta, temnicerului,

Apoi, să te încredințeze,

Și-n urmă, să te-ntemnițeze,

59Pentru că-ți spun, adevărat,

Că nu vei fi eliberat,

Decât când ai să-napoiezi

Tot ceea ce îi datorezi.”