Marcu 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vindecarea unui îndrăcit

1Iisus, apoi, a debarcat

În Gadareni. L-a-ntâmpinat

2Un îndrăcit, care ieșea

3Dintr-un mormânt – căci locuia

În cimitir. Nestăpânit

Fusese acel îndrăcit:

4De multe ori, a fost legat –

Prins în obezi și-ncătușat –

Dar el, pe toate, le-a zdrobit

Și n-a putut fi domolit.

5Ziua și noaptea, alerga

Prin cimitir; prin munți striga,

Făcându-și tăieturi adânci

În colții ascuțiți, de stânci.

6Când, pe Iisus, L-a observat,

Degrabă, I s-a închinat,

7Țipând: „De ce-ai venit, la mine,

Iisuse?! Ce am eu cu Tine?!

Știu cine ești! Te cunosc eu!

Tu ești Fiul lui Dumnezeu!

Jură-mi, pe Domnul, că nu ești

Aici, ca să mă chinuiești!”

8Iisus i-a zis: „Duh necurat,

Să ieși afară, imediat,

9Din acest om! Cum te numești?”

„Legiune-s eu, iar de voiești,

10Din acest om ca să plecăm,

Ne lasă-n ăst ținut să stăm.”

11În depărtare, se zăreau

Turme de porci, care pășteau.

12Dracii au zis: „Dacă plecăm,

Lasă-ne-n porci ca să intrăm.”

13„Bine. Plecați!” – le-a zis Iisus.

Dracii, degrabă, s-au supus

Și-n acea turmă au intrat.

Deodată, porci-au alergat,

Spre stânci, și-apoi s-au azvârlit

În mare, unde au pierit;

Cam două mii de animale

Muriră-n valurile sale.

14Atunci, porcarii au fugit,

Înspăimântați, și-au povestit,

Celor din satele vecine

Și din cetăți, încât, oricine

Aflat-a ce s-a petrecut.

15Toți au venit de l-au văzut,

Pe cel ce fost-a îndrăcit,

În straie noi, înzdrăvenit

La minte și ascultător,

Stând jos, lângă Învățător.

16Cei ce văzură întâmplarea,

Tuturor spuseră cum marea,

Turma de porci, a înghițit

Și cum sărmanul îndrăcit,

De duhuri, s-a eliberat.

17Atunci, cu toții L-au rugat,

Înspăimântați, pe-nvățător,

Să plece din ținutul lor.

18Când în corabie-au suit,

Cel ce fusese îndrăcit,

Veni la El, să stăruiască

Să-l lase să Îl însoțească.

19Iisus, însă, nu S-a-nvoit,

Ci omului, i-a poruncit:

„Du-te acasă! Te grăbește,

Și alor tăi, le povestește

Ce ți-a făcut Domnul, prin Mine,

Cum a avut milă, de tine.”

20El, spre Decapole-a pornit

Și tuturor le-a povestit,

Precum Iisus l-a vindecat.

Cei ce-l știau, s-au minunat

Văzându-l însănătoșit

Și ascultând ce-a povestit.

Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani

21Iisus, iar, marea a trecut;

Noroadele, când L-au văzut,

La El, în grabă-au alergat.

22În fața Lui, s-a-nfățișat

Iair – fruntaș care slujea

În sinagogă. El avea,

O fată, cari zăcea bolnavă,

Boala fiindu-i tot mai gravă.

Iair, în fața lui Iisus,

S-a închinat și-apoi, a spus:

23„Trage să moară fiica mea.

Tu, să o vindeci, ai putea.

Te rog, acum, stăruitor,

Măritule Învățător,

Să vii și, mâna, să-Ți așezi,

Pe ea, ca să o-nviorezi,

Iar boala să o părăsească,

Din nou să poată să trăiască!”

24Iisus, spre casă, l-a-nsoțit.

O gloată mare a pornit,

25Pe urma lor. Cu ei, mergea

Și o femeie, ce avea

O scurgere de sânge, care

26Nu își găsise vindecare,

La oricâți doctori a umblat.

27Când, de Iisus, ea a aflat,

În urmă-I a venit și-a-ntins

Mâna și haina I-a atins,

28Gândind: „Doar haina, de-I ating,

Îndată, boala, am să-mi sting.”

29Cum a crezut, s-a și-ntâmplat:

Pe loc, sângele a secat

Și, în tot corpul, a simțit,

Cum că s-a însănătoșit.

30Iisus, simțind ce s-a-ntâmplat,

Privi în urmă-I, și-a-ntrebat:

„Cine-i acel care-a întins

Mâna, și haina, mi-a atins?”

31Discipolii I-au spus: „Vezi bine,

Că toți Te-mping, iar Tu-ntrebi: „Cine

Atinsu-s-a, de haina Mea?”

32Iisus, în jurul Său, privea,

Cătând femeia vinovată.

33Aceasta, foarte-nfricoșată,

Venit-a-n fața lui Iisus,

I s-a-nchinat și-apoi a spus,

În ce fel, s-a tămăduit.

34„Credința ta te-a mântuit!

Te du, în pace, fiica Mea!” –

35Zise Iisus. El mai vorbea,

Încă, femeii, când sosiră

Doi slujitori, care-și vestiră

Stăpânul: „Fiica ți-a murit.

Deci, nu mai este nimerit,

Să-L necăjești pe-nvățător.”

36„Nu asculta, de vorba lor” –

A zis, către Iair, Iisus –

„Tu crede doar!” Apoi, S-a dus –

Așa cum a avut în plan –

37Cu Petru, Iacov și Ioan,

38La casa lui Iair. Aici,

Mulțime multă – mari și mici,

Se tânguiau, plini de durere.

39Iisus le-a zis: „Faceți tăcere!

De ce, deja, vă tânguiți,

Căci fata n-a pierit? Priviți:

Ea doarme doar.” Dar ei râdeau

Și în batjocură-L luau.

40Iisus, pe toți, i-a alungat

Și-apoi, la Sine, a chemat

Părinții fetei, cu cei trei

Discipoli. Însoțit de ei,

În casa moartei, a intrat.

41El, mâna fetei, a luat

În mâna Lui, și a rostit:

„Talita cumi” – tălmăcit,

E „Fiică, scoală-te, îți zic!”

42Îndată-n trupu-acela mic,

Viața s-a-ntors, la vorba Lui,

Și-astfel, fiica fruntașului,

Dintre cei morți, a înviat.

Ușor, din pat, s-a ridicat,

Căci doisprezece ani avea.

Toți cei prezenți priveau la ea,

Uimiți de ce s-a săvârșit.

43Iisus, atunci, le-a poruncit,

Cu strășnicie, să vegheze,

Taina-nvierii să păstreze,

Să nu mai afle nimenea,

Iar fetei, hrană, să îi dea.