Matei 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cuvântarea de pe munte – Fericirile

1În urma Lui, noroade multe

S-au strâns. Văzându-le, pe munte,

Iisus, în grabă S-a urcat,

Iar ucenicii L-au urmat.

Când toți au stat la locul lor,

2Să îl învețe, pe popor,

A început Iisus. El zice:

3„De cei săraci în duh, ferice,

Fiindcă a cerurilor

Împărăție, e a lor.

4Și fericiți vor fi acei

Care-acum plâng, pentru că ei

Fi-vor, cu toții, mângâiați.

5Cei blânzi dar – seamă să luați –

Ferice lor! Ei vor primi

Pământul și-l vor moșteni.

6Ferice celor însetați

Și celor ce-s înfometați

După neprihănire! Ei

Au s-o primească. Apoi cei

7Ce-s milostivi, de-asemenea,

Parte de milă vor avea

8Ferice zic acuma, iată,

Celor cu inima curată;

Pentru că numai ei, mereu,

Îl vor vedea pe Dumnezeu.

9Ferice fi-va de acei,

Ce-s împăciuitori, căci ei,

Ai Domnului fii, sunt chemați.

10Ferice dar – seama luați –

De-aceia care-s prigoniți

Pentru că sunt neprihăniți,

Căci dată are să le fie,

A cerului Împărăție.

11Dar fericiți vor fi apoi

Și toți aceia dintre voi

Când veți ajunge ca să fiți,

Din a Mea vină, prigoniți.

Astfel dar, voi, atuncea când

Veți auzi lumea spunând

Minciuni, și veți fi ponegriți,

12Veseli va trebui să fiți

Și bucuroși. Răsplata voastră

E mare-n cer. ‘Naintea noastră,

Prigoanele le-au suferit

Prorocii care au venit.”

Ucenicii sunt sarea pământului și lumina lumii

13„Sunteți sarea pământului;

Dar, prin pierderea gustului,

Sarea mai poate săra, oare?

Desigur nu! Atunci ea are

Să fie-afară aruncată

Și în picioare-apoi călcată.

14Lumina lumii sunteți voi.

De cumva, cineva, la noi,

Pe munte, pune o cetate,

Atunci, aceea, nu se poate –

Acolo stând – de-a fi ascunsă.

15Lumina care-a fost aprinsă,

Nu este pusă sub obroc,

Ci-n sfeșnic este al ei loc,

Pentru că numai de pe masă,

Lumină dă, celor din casă.

16Și tot așa vreau luminând

Lumina voastră ca, văzând –

Lumea – ce fapte-ați săvârșit,

Să fie, astfel, proslăvit

Numele Tatălui din cer –

Aceasta-i ceea ce vă cer!”

Împlinirea Legii și Prorocilor

17„Eu nu vreau ca să fac nimic,

Prin care Legea să o stric,

Și nici Prorocii; ci doresc –

Necontenit – să le-ntăresc!

18Căci Eu, adevărat vă zic,

Că nu se va știrbi nimic

Din Lege, cât se va vedea

Cer și pământ, pentru că ea,

Slovă cu slovă, se-mplinește.

19Acela care îndrăznește

Și numai o poruncă strică –

Doar una, chiar de-i cea mai mică –

Și-apoi greșit va da povețe

Celor ce-s dornici să învețe,

În ceruri, mic va fi chemat.

Dar Eu vă spun adevărat,

Că-n ceruri sunt chemați drept mari,

Acei ce le-au păzit și cari,

Pe alții, drept i-au învățat

Și la veghere-au îndemnat.

20Aminte să luați acum:

În cer, nu veți intra oricum!

Neprihănirea voastră, dacă

Nu are ca să o întreacă

Pe cea a cărturarilor

Și pe a Fariseilor,

Cu neputință o să fie

Să mergeți în Împărăție.”

Despre ucidere

21„În vremurile vechi, știți bine,

S-a zis: „Să nu ucizi! Oricine,

Dacă-i de-omor învinuit,

E judecat și pedepsit.”

22Dar Eu vă spun: când cineva,

Pe frate mâniase-va,

Pedeapsa judecății are

Să îl ajungă. Omul care

Îi spune „prost”, fratelui lui,

Pedepsele Soborului

Le va-ndura. Dacă-l numește

„Nebun”, atunci îl înghițește

Focul gheenei. Așadar,

23De-ți aduci darul la altar

Și-acolo-ți amintești, cumva,

Că ești certat cu cineva,

24Lasă-l acolo; iar apoi,

Aleargă iute, înapoi,

Și caută-l pe omu-acel;

Doar după ce te-mpaci cu el,

Te vei întoarce la altar

Pentru-ați aduce al tău dar.

25Așa e bine ca să faci:

Cu-al tău pârâș să te împaci

Cât, încă, ești pe drum, cu el.

Să nu te dea, cumva, altfel,

În mâini, judecătorului,

Care, apoi, la rândul lui,

Străjii să te încredințeze,

Și-aceasta să te-ntemnițeze;

26Fiindcă-ți spun adevărat,

Că nu vei fi eliberat,

Decât de-ai să înapoiezi

Tot ceea ce îi datorezi.”

Despre preacurvie și despărțire

27„S-a spus și s-a mai repetat:

„Să nu curvești, că e păcat.”

28Dar Eu vă spun: a preacurvit

Acela care a poftit

Femeile, privind numa’ –

A preacurvit, cu inima.

29Dacă-ți aduce-un ochi necaz,

Făcândute-n păcat să caz’,

Să știi că este mult mai bine

Să-l scoți, să-l lepezi de la tine.

Mai de folos este să-ți piară

Un mădular, decât să-ți moară

Trupul, în al gheenei foc.

30Ca să n-ajungi în acel loc –

Când dreapta, cumva, ți-a scăpat,

Făcându-te ca, în păcat,

Să intri – tai-o! Astfel dar,

31Trupul ți-l scapi. S-a mai zis iar,

Că „Oricine, de va lăsa

Să plece, pe nevasta sa,

O să îi dea – spre-a lumii știre –

O carte pentru despărțire.”

32Dar ascultați-Mă pe Mine,

Căci Eu vă spun că, orișicine,

Soția, o să-și părăsească,

Îi dă prilej să preacurvească.

Încă ceva, vreau să se știe:

Din pricină de preacurvie,

Poți să îți lași a ta femeie.

Însă, cel care o s-o ieie

Pe cea lăsată de bărbat,

A preacurvit – deci e păcat.”

Despre jurământ

33„Și s-a mai spus – ați auzit –

„Să nu juri strâmb, ci împlinit

Să fie-al tău cuvânt, mereu,

Rostit față de Dumnezeu.”

34Aminte să luați acum:

Nu mai jurați dar, nicidecum,

Pe cer și-asemeni, pe pământ;

Căci ceru-i al Domnului Sfânt

Jilț de domnie, și-ați văzut,

35Pământu-I este așternut

Picioarelor. Mă ascultați:

Nu este bine să jurați

Nici măcar pe Ierusalim,

Căci e cetatea-n care știm

Că este marele-mpărat.

36Pe capul tău, este păcat

Să juri, că tu nu vei putea,

Un fir de păr – oricât ai vrea –

Negru sau alb să-l faci. Deci tu,

37Jurând, vei spune „da” sau „nu”.

Ceea ce trece peste-aceste

Cuvinte, de la cel rău este.”

Suferirea răului și iubirea vrăjmașilor

38„S-a spus, și cred că țineți minte,

„Ochi pentru ochi, dinte la dinte.”

39Eu zic: nu vă împotriviți

Celui ce face rău, ci fiți

Supuși, mereu; de te-a lovit

Obrazul drept, e nimerit

40Să-i întorci stângul. Orișicine

Vrea să se judece cu tine

Să îți ia haina, lasă-l dar,

Să îți ia și cămașa. Iar,

41De te silește cineva,

O milă, să-l petreci cumva,

Tu, două mile-l însoțește.

42Aceluia care dorește

Să împrumute de la tine,

Să-i dai! Fiindcă nu e bine

Să-ntorci spatele celuia

Ce-ți cere. De asemenea,

43Știți că s-a zis: „Să îți iubești

Aproapele, și să-ți urăști

44Dușmanul”. Acum, ascultați:

Iubiți și binecuvântați

Pe cei care vă dușmănesc,

Iar celor care vă urăsc,

Bine le faceți! Vă rugați –

Dacă sunteți persecutați –

Pentru cei cari vă asupresc,

Pentru cei cari vă prigonesc.

45Să arătați, în acest fel,

Ai cui fii sunteți voi. Căci El –

Tatăl din cer – soarele Său –

Peste cel bun, peste cel rău –

Îl face ca să răsărească,

Și deopotrivă să-i stropească

Ploaia – atâta pe cei drepți,

Cât și pe cei care-s nedrepți.

46Deci ascultați ce-am să vă zic:

Să știți că n-ați făcut nimic,

De veți iubi doar pe acei

Care la rândul lor și ei

Vă îndrăgesc. Nu așteptați

Răsplată, căci v-asemănați

Cu vameșii. Și-atuncea, voi

47Ce răsplătire vreți apoi,

Când știți să îi îmbrățișați,

Cu drag, doar pe ai voștri frați?

Ce lucru neobișnuit

Crezut-ați că ați săvârșit?

Păgânii nu fac tot la fel?

48Voi fiți însă precum e El,

Al vostru Tată. Deci să fiți

Asemeni Lui: neprihăniți!”