Judecătorii 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cearta cu bărbații lui Efraim

1Bărbați-acei care erau

Din Efraim și cari mergeau

Cu Ghedeon, l-au întrebat:

„Spune-ne oare, ce-a-nsemnat

Purtarea ta, față de noi?

De ce nu ne-ai chemat, cu voi,

Atunci când ai avut în plan

Ca să te lupți cu Madian?”

În felu-acesta, negreșit,

O mare ceartă s-a stârnit,

2Iar Ghedeon a zis apoi:

„Ce-am făcut eu, pe lângă voi?

Dar nu va face mai mult, oare,

Culesul strugurilor care

Rămași, acum, în vie, sânt,

Pe al lui Efraim pământ,

Decât toți strugurii pe care

Abiezer în vie-i are?

3Așa precum văzut-am eu,

În mâna voastră, Dumnezeu

Lăsat-a – după al Său plan –

Pe cei doi capi, din Madian.

I-ați prins atuncea, pe Oreb

Și de asemeni, pe Zeeb.

De-aceea, vă întreb apoi:

Ce-am făcut eu, pe lângă voi?”

După ce astfel le-a vorbit,

Mânia li s-a potolit.

Urmărirea vrăjmașului dincolo

4Îndată, Ghedeon – urmat

De cei trei sute – a intrat

În apele Iordanului

Și a trecut prin vadul lui.

Deși toți, obosiți, erau,

Pe-ai lor vrăjmași îi urmăreau,

Necontenit, cu-nverșunare,

Tăindu-le orice scăpare.

5Când Ghedeon a poposit

Lângă Sucot, a îndrăznit

Să ceară oamenilor care

Erau acolo, de mâncare:

„Vă rog, câteva pâini să dați,

Oștenilor cu mine-aflați,

Căci sunt flămânzi și obosiți.

Iată că noi suntem porniți

În urmărirea lui Țalmuna

Și-a lui Zebah. Cei doi sunt una,

Căci împreună-s așezați,

În Madian, ca împărați.”

6Cei din Sucot, când auziră,

În felu-acesta glăsuiră:

„Țalmuna și Zebah – cei cari

În Madian sunt cei mai mari –

Se află-n stăpânirea ta?

Atunci, de ce te-am asculta,

Ca să dăm pâine, oștii tale?

Du-te și vezi-ți de-a ta cale!”

7Atuncea, Ghedeon a spus:

„Ei bine, Domnul Cel de Sus,

Și pe Zebah – și-asemenea

Și pe Țalmuna – o să-i dea

În mâna noastră; iar apoi,

Mă voi întoarce înapoi

Și-am să vă scarpin eu, cu spini,

Cu ai pustiei mărăcini!”

8De-acolo – cu oștirea – el

S-a îndreptat spre Penuel.

La fel, și-aicea, a vorbit,

Însă răspunsul l-a primit

Exact precum au cuvântat

Cei din Sucot. S-a-nfuriat,

9Atuncea, Ghedeon și-a spus:

„Dacă va da Domnul de Sus,

În pace, să mă-ntorc la voi,

Dărâm turnul acest, apoi!”

10Țalmuna și Zebah – cei cari,

În Madian erau mai mari –

Înconjurați de oastea lor,

Popas făcut-au la Carcor.

Cam cincisprezece mii erau

Oștenii care-i însoțeau.

O sută douăzeci de mii

De-ai Răsăritului copii,

Căzuseră, fiind loviți

De sabie, și prăpădiți.

11Când Ghedeon i-a urmărit,

Pe-un drum anume a venit –

Al celor care locuiesc

În corturi și cari se găsesc

La răsărit de-acel ținut

Ce, drept Nobah, e cunoscut,

Și drept Iogbeha. Negreșit,

Când Ghedeon a năvălit,

Oastea dușmană se credea

La adăpost și se-odihnea.

Pe ne-așteptate-a fost lovită,

Fiind îndată nimicită.

12Țalmuna și Zebah apoi,

Cu fuga numai – amândoi –

Pentru puțin timp, au scăpat.

Dar Ghedeon i-a căutat,

I-a urmărit până i-a prins

Și-oștirile lor le-a învins.

13Prin pasul Hersa, din război,

Se-ntoarse Ghedeon apoi.

14A prins un tânăr din Sucot,

Și l-a silit a-i spune tot.

Tânăru-acela-n scris i-a dat

Numele care le-au purtat

Bătrânii și aceia cari,

Peste Sucot, erau mai mari.

Au fost, atuncea, numărați

La șapte’șișapte de bărbați –

Bătrâni, cu căpitani, cu tot –

Cari se aflară în Sucot.

15Apoi, spre cei ce s-au aflat

Acolo, el a cuvântat:

„Priviți-l pe Zebah și-apoi

Și pe Țalmuna, pe cei doi

Pentru cari fost-am umilit

Atuncea când voi mi-ați vorbit

Și-ați întrebat „Unde-s cei cari,

În Madian sunt cei mai mari?

Sunt oare în puterea ta?

Atunci de ce te-am asculta

Ca să dăm pâine oștii tale?

Vezi-ți mai bine de-a ta cale!”

16Pe toți bătrânii i-a luat –

Cari în cetate s-au aflat –

Pe toți bărbații din Sucot

I-a strâns apoi, de peste tot,

Spini din pustie a adus

Și mărăcini – precum a spus

Când pe la ei a mai trecut

Cu oastea sa – și i-a bătut.

17S-a dus și a făcut la fel –

Cum a promis – în Penuel:

Turnul cetății, l-a surpat,

Iar pe cei care i-a aflat

Atunci, acolo, i-a ucis.

18Apoi, el s-a întors și-a zis

Către Zebah și, totodată,

Către Țalmuna: „Cum arată

Oameni-aceia, domnilor,

Ce i-ați ucis voi, la Tabor?”

Ei au răspuns: „Erau ca tine,

La-nfățișare, știm prea bine!

Puteau a fi asemănați

Cu niște fii de împărați.”

19El zise: „Erau frații mei.

Ai mamei mele fii, sunt ei.

Cu viață, de-ar fi fost lăsați

Aceia care-mi erau frați,

Viu este Domnul, că și voi,

Cu viață-ați fi scăpat apoi!”

20S-a-ntors către Ieter – cel care,

Între-ai săi fii, era mai mare –

Și cu glas tare, răspicat,

Îi zise: „Scoală-te îndat’,

Și trage-ți sabia apoi,

Ca să-i ucizi pe ăștia doi!”

Dar fiul său n-a îndrăznit

Să facă ce i-a poruncit.

Tânăr fiind – de bună seamă –

A fost, atunci, cuprins de teamă.

21Țalmuna și Zebah apoi,

Într-un glas, ziseră-amândoi:

„Tu însuți scoală-te, de-ndată,

Să ne ucizi, pentru că iată,

Cum este felul omului,

Așa e și puterea lui!”

Atuncea Ghedeon – de jos –

S-a ridicat iute și-a scos

Sabia de la cingătoare

Și i-a ucis pe fiecare.

După aceea, le-a luat

Și lunișoarele de-ndat’,

Care pe al cămilelor

Gâturi, ședeau la locul lor.

Moartea lui Ghedeon

22Israeliții au venit,

La Ghedeon, și i-au vorbit:

„Vrem să domnești tu, peste noi –

Precum și-ai tăi urmași apoi –

Căci tu ești cel ce ne-a scăpat

De Madian, cu-adevărat.”

23Dar Ghedeon s-a-mpotrivit

Și-n felu-acesta, le-a vorbit:

„N-am să domnesc eu, peste voi –

Și nici urmașii mei apoi –

Ci Cel ce va domni, mereu,

Are să fie Dumnezeu.”

24Apoi le-a zis: „Luați aminte!

Am să vă fac o rugăminte:

Vreau ca să-mi deie fiecare

Verigile de nas, pe care,

Drept pradă, voi le-ați dobândit.”

– Acei pe cari i-au biruit,

Verigi de aur – mari – aveau,

Căci ei, Ismaeliți, erau. –

25Oameni-au zis: „Dacă le vrei,

Pe toate poți ca să le iei.”

În grabă, o manta au scos

Și au întins-o-apoi, pe jos.

Astfel, pe ea, au adunat

Verigile ce le-au prădat.

26Multe, la număr, se vădeau

Și șapte sute sicli-aveau –

Fiind, în aur, cântărite –

Fără să fie socotite

Și celelalte lucrușoare:

Cercei de aur, lunișoare,

Haine din purpură lucrate

Care fuseseră purtate

De cei ce fost-au așezați,

În Madian, drept împărați,

Precum și lănțișoare care,

La gât, orice cămilă are.

27Pe toate, ei le-au adunat

Și-apoi, lui Ghedeon, le-au dat.

El, un efod, a întocmit,

Din acest aur, la sfârșit.

Efodu-apoi a fost adus,

La Ofra și-n cetate pus,

Unde ajuns-a ca să fie

O pricină pentru curvie,

Pentru întregul Israel.

Și pentru Ghedeon – la fel –

A fost o cursă, totodată,

Precum și pentru casa-i toată.

28Madianiții s-au smerit

Atunci, și n-au mai îndrăznit

Să își ridice, în vreun fel,

Capul, față de Israel.

Țara a dobândit odihnă,

Și patruzeci de ani în tihnă –

Cât Ghedeon a viețuit –

Pământul ei s-a liniștit.

29Iar Ierubal, al lui Ioas,

S-a-ntors la Ofra și-a rămas

La el acasă-apoi, să stea.

30El, șaptezeci de fii, avea,

Căci după luptele aceste,

A vrut să-și ia multe neveste.

31O țiitoare mai avea –

Aceasta, în Sihem, ședea.

Ea, un fecior, i-a zămislit

Și-Abimelec, el l-a numit.

32Când Ghedeon – acela care,

Drept tată, pe Ioas, îl are –

De bătrânețe a murit –

După un trai lung, fericit –

La Ofra fost-a îngropat,

Unde-i și tatăl său aflat.

Lângă Ioas, el a fost dus

Și în al său mormânt e pus.

Familia care o avea –

Cari din Abiezer venea –

Mereu, în Ofra, stăpânise,

Prin dreptul ce îl moștenise.

Israeliții se închină iarăși la idoli

33Când Ghedeon pieri și el

Din astă lume, Israel

A început iar, de-a curvit

Cu Balii, iar pe Bal-Berit

L-au pus drept dumnezeu al lor,

Cinstit de un întreg popor.

34Israeliții au uitat

De Domnul care i-a scăpat

Din mâinile vrăjmașilor

Ce se aflau în jurul lor.

35Astfel, ei nu au mai ținut

La Ghedeon – cari le-a făcut

Mult bine – nici la casa lui

Din mijlocul poporului.