Leviticul 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Doi fii ai lui Aaron arși

1Dintre ai lui Aron copii,

În față, au ieșit doi fii:

Nadab era unul din ei,

Iar celălalt, Abihu. Ei

Cădelnițele și-au luat,

Tămâie-n ele au turnat,

Iar după-aceea, foc au pus.

Un foc străin ei au adus

Astfel, ‘naintea Domnului

Și-au încălcat porunca Lui,

Căci El, așa ceva, n-a zis.

2Un foc, atunci, Domnu-a trimis,

Cari, pe cei doi, i-a mistuit

Și-n fața Lui, ei au murit.

3Către Aron – fratele lui –

Moise a zis: „Al Domnului

Cuvânt, acum, s-a împlinit,

Căci El a spus: „Voi fi sfințit

De către-acela care vine

Să se apropie de Mine

Și proslăvit am să fiu Eu,

În fața la poporul Meu.”

Aron, când aste le-a văzut,

N-a zis nimic, doar a tăcut.

4Moise-a chemat, atunci, la el,

Pe Elțafan și Mișael.

Aceștia au venit îndată;

Pe Uziel îl aveau tată,

Cari, lui Aron, precum se știe,

Unchi se vădise să îi fie.

Moise le-a zis: „V-apropiați!

Pe frații voștri, să-i luați,

Căci au pierit și nu mai sânt!

Luați-i din locașul sfânt

Și scoateți-i, pe amândoi,

Afar’ din tabără apoi.”

5Atunci, ei s-au apropiat,

Pe cei doi morți i-au ridicat

Și-au mers, afară, de i-au dus,

Spre a-mplini ce li s-a spus.

Pe ei, tunici, ei au avut,

Așa cum Moise le-a cerut.

6Cu fii săi – cu Eleazar,

Și-asemeni și cu Itamar –

Era Aron, când a venit

Moise, la el, și le-a vorbit:

„Acum, să nu vă dezveliți

Voi, capetele! Vă păziți,

Să nu rupeți haine, cumva,

Ca să nu piară cineva,

Căci nu vreau – din cauza voastră –

Pe toată adunarea noastră,

Să se mânie Dumnezeu.

Deci ascultați de sfatul meu:

Voi trebuie, pe-ai voștri frați,

Deoparte, ca să îi lăsați

Și-n al lui Israel popor,

Să plângă toți, arderea lor,

Cari, de la Domnul, a venit.

7Căci nu vă este-ngăduit,

Cortul, ca să îl părăsiți,

Ca nu cumva, voi să pieriți.

Uleiul, pentru ungeri sfinte,

E peste voi! Luați aminte,

Că-i untdelemnul Domnului!”

Ei s-au ținut de vorba lui

Și-ntocmai, au îndeplinit,

Ceea ce Moise a dorit.

Părțile cuvenite lui Aaron și fiilor lui

8Către Aron, Domnul a zis:

9„Să știi că nu vă e permis –

Nici ție și de-asemenea,

Nici fiilor tăi – de a bea

Vinuri, defel; sau vreo licoare

Sau băuturi amețitoare

Atuncea când o să intrați,

În cort. Deci seama să luați

Și, tot mereu, atenți să fiți,

Dacă nu vreți ca să pieriți!

Această lege – pentru voi,

Și pentru cei care, apoi,

Pe urma voastră au să vie –

Veșnică trebuie să fie!

10Numai așa, voi o să fiți,

În stare, să deosebiți

Un lucru care este sfânt,

De celelalte ce nu sânt,

Și ceea ce este curat,

De ceea ce e întinat.

11Numai așa – în acest fel –

Puteți, pe ai lui Israel

Copii, să-i învățați apoi,

Aceste legi, pe care voi,

Chiar de la Domnul le-ați primit

Și cari, prin Moise, v-au venit.”

12Moise a mai vorbit apoi,

Cu-Aron, precum și cu cei doi

Copii rămași – cu Eliazar

Și cu-al său frate, Itamar –

Și-a zis, privind la fiecare:

„Parte, din darul de mâncare –

Din jertfele ce sunt menite

A fi de flăcări mistuite –

Voi trebuie să vă luați,

Pe care-apoi să o mâncați

Făr-aluat, lângă altar.

Să știți că aste părți de dar,

Din jertfele Domnului sânt,

Iar darul e lucru prea sfânt.

13Când partea voastră o mâncați,

Într-un loc sfânt, voiesc să stați.

Ea este dreptul tău – să știi –

Precum și-al alor tăi copii,

Din darurile de mâncare

Pe cari le-aduce fiecare,

Lui Dumnezeu, și-n fața Lui

Arse-s de para focului.

Acum eu, iată, v-am vorbit

Și-am spus ce mi s-a poruncit.

14Darul care vă este dat,

Mâncați-l într-un loc curat.

Să îl mănânci cu-ai tăi copii –

Cu fii, cu fete – și să știi

Că vouă, pieptul, vă e dat,

Ca pe un dar ce-i legănat,

Precum și spata dreaptă care

Luată e, prin ridicare.

Toate acestea sunt luate

Și vouă, ca un dar, vi-s date.

Ăst drept, ție ți se cuvine

Și-apoi, fiilor tăi, prin tine.

El trebuie a fi luat,

Din jertfele pe cari le-a dat

Poporu-ntreg, lui Dumnezeu,

Spre mulțumire, tot mereu.

15Grăsimile ce-s rânduite

A fi de flăcări mistuite,

Să le-nsoțească fiecare

Cu jertfa lui pentru mâncare –

Cu spata deci – și ne-apărat,

Cu pieptul, ca dar legănat.

Acestea, a găsit cu cale,

Chiar Domnul, a fi ale tale

Și-a fiilor tăi, totodată;

Căci El vi le-a dat vouă, iată,

Ca ale voastre doar să fie,

De-acum și până-n veșnicie,

Prin lege, cum mi-a poruncit,

Pe munte, sus, când mi-a vorbit.”

16Moise, apoi, a căutat

Țapul care fusese dat

Ca jertfă pentru ispășit.

Zadarnic: nu l-a mai găsit,

Căci ars a fost țapul acel.

Văzând că nu-l găsește, el

S-a mâniat pe Eliazar

Și-asemeni și pe Itamar.

Plin de furie, i-a-ntrebat:

17„Oare de ce nu ați mâncat

Voi, jertfa pentru ispășit,

Într-un loc sfânt, cum am vorbit?

Lucrul acesta e prea sfânt

Și dat vă este, pe pământ,

De Dumnezeu, ca să luați,

Astfel, prin el, și să purtați

Nelegiuirile pe care

Le face-ntreaga adunare,

Căci voi doar faceți ispășire,

Pentru orice nelegiuire –

Sau vină a poporului –

Mereu, în fața Domnului.

18Iată dar, că nu ați luat

Sângele jertfei! N-ați intrat

Nici în locașul sfânt apoi,

Cu sângele acesta! Voi,

Cu toți, trebuia să intrați

Și în locașul sfânt să stați,

Până când carnea jertfei dată,

Ar fi putut a fi mâncată,

Așa precum v-am poruncit!”

19Aron, atuncea, a vorbit:

„Ei și-au adus – căci aveau știre –

Jertfele lor de ispășire,

Precum și arderea de tot,

În fața Domnului. Nu pot

Să știu, acum, dacă e bine –

După ce s-a-ntâmplat cu mine,

După tot ceea ce-am pățit –

Dacă mai este nimerit

Să fi mâncat, cu bună știre,

Azi, jertfa pentru ispășire.

De-aceea, te-ntreb frățioare:

Crezi tu că era bine oare,

Ca să mănânc, în fața Lui –

Adică-n fața Domnului?”

20Când aste vorbe-a auzit

Moise, pe loc, s-a mulțumit,

Pentru că a luat aminte

Plăcându-i ale lui cuvinte.