Isaia 41 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Israel să se încreadă în Domnul

1„Mă ascultați, ostroavelor!

Vă-nviorați popoarelor,

Prindeți putere, să veniți

În fața Mea și să vorbiți!

Haideți, v-apropiați dar, voi,

Ca să ne judecăm apoi.

2Cine-i Cel cari S-a îndreptat

Spre răsărit și l-a săltat

Pe cel pe care l-a găsit

Precum că este potrivit

Să calce-n urma Domnului

Și în neprihănirea Lui?

Cine-i supune împărați,

Peste popoare așezați,

Și neamurile care sânt

Pe fața-ntregului pământ?

Cine le sfarmă sabia,

Iar arcu-l face-asemenea

Cu pleava care-i spulberată,

Atunci când e de vânt luată?

3Dar el îi urmărește-acum,

Mergând în pace, pe un drum

Pe care nu l-au mai călcat

Picioarele sale, vreodat’.

4Și cine, oare, a-mplinit

Aceste lucruri, negreșit?

Cine e cel ce le-a făcut?

Acela cari, de la-nceput,

La Sine, neamuri, a chemat,

E Domnul Cel adevărat,

Eu, Cel dintâi, necontenit,

Și-Același, până la sfârșit.

5Ostroavele toate-au văzut

Lucrul acest și s-au temut,

Iar capetele de pământ,

De-un tremurat, cuprinse sânt:

Ele se-apropie și vin.

6Iată că ei, firea, își țin

Și se ajută fiecare,

Zicându-i fratelui ce-l are:

„Să fii cu inimă, mereu!

Nu te lăsa, în ceasul greu!”

7Acela care e lemnar

Îl sprijină pe argintar.

Acela care lustruiește –

Cari, de ciocan, se folosește –

Îl sprijină, fără-ndoială,

Pe cel ce bate-n nicovală,

Zicându-i despre îmbinare:

„E bună! Țintuiește tare,

În cuie, idolul lucrat,

Să nu se clatine vreodat’.”

8Dar Tu Israel, rob al Meu,

Tu Iacove, pe care, Eu

Alesu-te-am, ca să te am,

Căci ești sămânța lui Avram –

Cel care, după cum se știe,

Prieten bun, Îmi este Mie –

9Tu, cel pe care te-am chemat

Din depărtări și te-am luat

De la un capăt de pământ

Și ți-am vorbit: „Stăpân îți sânt,

Căci te-am luat drept rob al Meu

Și nu am să te lepăd Eu!”,

10Să nu te temi, căci va fi bine,

Pentru că Eu voi fi cu tine.

Să nu te-ngrijorezi, căci Eu

Sunt al tău Domn și Dumnezeu.

Eu întăresc al Meu popor

Și-i vin, mereu, în ajutor.

Sprijin îi dau, fără-ncetare,

Cu dreapta Mea biruitoare.

11Plini de rușine și-nfruntați

Vor fi cei cari sunt mâniați

Pe tine. Fi-vor nimiciți,

Cei ce-mpotrivă-ți sunt porniți.

12Pe-aceia care se certau

Cu tine și te dușmăneau,

Degeaba-i vei mai căuta,

Căci nu se vor mai arăta.

Pe cei care se războiesc

Cu tine, am să-i nimicesc.

13Căci al tău Domn și Dumnezeu,

Eu sunt și Eu voi fi mereu.

Eu sun Acel care îți zic:

„Să nu ai teamă de nimic,

Căci Eu îți vin în ajutor!

14N-ai teamă, fii încrezător

Tu, cel care te dovedești

Că al lui Iacov vierme ești

Și rămășița cea pe care

Neamul lui Israel o are,

Căci Eu îți sunt sprijinitor

Și Eu îți vin în ajutor.

Mântuitorul tău e Cel

Cari Sfânt îi e, lui Israel.

15Te fac o sanie-ascuțită,

Cu dinți, anume pregătită

Să sfarme munți și să lovească

Dealuri ca să le nimicească,

Făcându-le precum era

16Pleava. Tu le vei vântura,

Iar ele, risipite, sânt,

Luate de-un vârtej de vânt,

Furios, ce le va spulbera.

Tu, însă, te vei bucura,

Te vei făli, mereu, cu Cel

Cari Sfânt îi e, lui Israel.

17Cei care sunt nenorociți,

Precum și cei ce sunt lipsiți,

Caută apă ca să bea,

Însă nu au parte de ea.

Chiar și-a lor limbă s-a uscat,

De setea ce i-a încercat.

Eu, Domnul, îi voi asculta

Și ne-ncetat cu ei voi sta,

Căci Eu, Domnul lui Israel,

Nu îi voi părăsi, defel.

18Voi face, râuri să țâșnească

Pe dealuri și să izvorască

Ape în văi, iar în pustie,

Voi face iazuri ca să fie.

Peste pământ uscat apoi,

Va trece-al apelor șuvoi.

19Salcâmi, mirți, cedri au să fie

Sădiți de Mine, în pustie.

Sădesc măslini și chiparoși,

Precum și ulmii cei umbroși;

Și merișori turcești apoi,

Pe lângă ei, mai pune-voi.

Grădină fac dar, din pustie,

20Ca toți să vadă și să știe

Că Domnu-i Cel ce a făcut

Tot ce-n pustie s-a văzut,

Iar ziditorul lor e cel

Cari Sfânt îi e, lui Israel.”

21„Apără-ți pricina, de-ndată!

Adă dovezi și le arată!” –

Domnul a zis, cari Împărat

E, peste Iacov, așezat.

22„Să le arete și să vie

Să spună, ce are să fie.

Ce prorocii aveți apoi,

Pe cari să le fi făcut voi?

Vorbiți-ne dar, despre ele,

Căci prorociile acele,

Vrem să ne fie-mpărtășite,

Să știm când fi-vor împlinite.

Veniți și spuneți tuturor,

Ce o să fie-n viitor.

23Ne spuneți dar, ca să se știe,

Ceea ce va urma să fie,

Să știm că dumnezei sunteți.

Faceți ceva, după cum vreți –

Ori bun ori rău – ca să putem

Și noi, ceva, ca să vedem.

24Un singur lucru, pot să zic:

Iată că nu sunteți nimic.

La fel, lucrarea voastră-apoi;

Iar toți acei care, pe voi

Vă vor alege, negreșit,

O scârbă se vor fi vădit.

25Din miazănoapte am sculat

Pe cineva și l-am chemat;

El vine de la răsărit.

Numele Meu, necontenit,

Îl cheamă el, călcând apoi

Pe voievozi, ca pe noroi.

Îi calcă în picioare dar,

Cum calcă lutul un olar.

26Dar cine, oare, a venit

Și acest lucru l-a vestit

De la-nceput ca, mai apoi,

S-ajungă să îl știm și noi

Și astfel să luăm aminte,

Să zicem – cu mult înainte –

„Are dreptate!”? N-a venit

Nimeni și nu a prorocit.

Nimeni n-a auzit apoi,

Cuvintele spuse de voi.

27Sionului, Eu i-am vorbit –

Eu, Cel dintâi – și am rostit:

„Iată-i!” Ierusalimului

I-am mai vorbit și i-am zis lui:

„Am să-ți trimit un vestitor,

De bune vești aducător!”

28Mă uit și nu e nimenea,

În rândul lor, cari ar putea

A proroci. Nu-i nimeni care

Să Îmi răspundă la-ntrebare.

29Iată că toți sunt un nimic.

Lucrările lor, pot să zic,

Zadarnice-s – fără-ndoială –

Iar idolii, suflare goală!”