Psalmii 38 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Psalmul acesta, negreșit,Chiar David l-a alcătuit,Ca ale lui învățăminteSă fie-aducere aminte

1Nu mă mustra, fără-ncetare,

Doamne-n mânia Ta cea mare

Și nu îngădui să vie,

Asupra mea, a Ta urgie.

2A Ta săgeată m-a-nțepat,

Iar mâna Ta m-a apăsat.

3În carnea mea, neîndoios,

Nimic nu este sănătos,

Din pricina mâniei Tale

Cari a ieșit în a mea cale.

Vlaga, din oase, mi-a pierit,

Pentru că am păcătuit.

4Fărădelegea mea, mereu,

De-asupra-i, peste capul meu

Și precum o povară grea,

Neîncetat m-apasă ea.

5Au greu miros rănile mele

Și pline de copturi sunt ele,

Căci nebunii am săvârșit.

6Sunt gârbov și m-am istovit,

Căci toată ziua am umblat

Doar de-ntristare apăsat.

7O flacără nimicitoare

Și o durere arzătoare

Simt cum, adânc în mine, taie

Și-mi mistuie din măruntaie,

Încât în carne-mi – ne-ndoios –

Nimic nu este sănătos.

8Puterile-mi sunt spre pieire,

Zdrobit sunt cu desăvârșire.

9Doamne, dorința ce-o am eu,

În fața Ta este mereu.

Suspinul meu s-a ridicat

Și înaintea Ta a stat,

Căci pân’ la Tine a pătruns

Și-astfel, nimic nu-Ți e ascuns.

10Inima-mi bate cu tărie,

Puterile mi se subție,

Iar ale ochilor lumine

Nu se mai află-acum, cu mine.

11Prietenii și toți acei

Cari fost-au cunoscuții mei,

De rana mea s-au depărtat

Iar neamurile mi-au plecat.

12Cei care vor să mă omoare

Îmi întind curse la picioare;

Cei ce-mi voiesc nenorocirea,

Cu răutăți doar, umplu firea

Și toată ziua se vădesc

Cum că înșelăciuni urzesc.

13Asemeni surdului – mereu –

Și-asemeni mutului sunt eu,

Pentru că nu aud nimic

Și nici o vorbă nu le zic.

14Asemeni omului lipsit

De-auz, și eu m-am dovedit,

Pentru că iată, gura mea

Nici un răspuns nu are-n ea.

15Doamne, spre Tine eu privesc

Și-n Tine doar nădăjduiesc.

Tu ești Acela cari, mereu,

Ai să-mi răspunzi, o, Domnul meu!

16Eu zic: „Tu nu îi lași pe cei

Care îmi sunt vrăjmași ai mei,

Ca să se bucure de mine.

De-asemenea, eu știu prea bine

Că nu-i lași să se fudulească

Și împotrivă-mi să vorbească,

Atuncea când al meu picior

Se clatină șovăitor!”

17Mă aflu-aproape de cădere

Și-n față-mi, e a mea durere.

18Mărturisesc fără-ncetare,

Fărădelegea mea cea mare

Și simt durerile, mereu,

Pe cari le dă păcatul meu.

19De viață-s plini vrăjmașii mei

Și au multă putere-n ei.

Aceia care s-au vădit

Că m-au urât necontenit

Fără temei, mulți se arată.

20Rău, pentru bine-mi întorc, iată.

Îmi sunt potrivnici, căci mereu,

Doar binele îl caut eu.

21Doamne, să nu Te depărtezi

De mine, ci să mă veghezi,

Pe calea mea, necontenit.

Nu vreau, cumva, ca părăsit

Să fiu de Tine, ci mereu,

22Vino în ajutorul meu

Și-astfel izbândă voi avea,

O, Doamne, Mântuirea mea!