Tit 3 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„La toți, să le-amintești, să știe,

Precum că trebuie să fie

Supuși, mereu, stăpânilor

Și-asemeni, dregătorilor,

Gata fiind, mâna a pune,

Pentru a face lucruri bune.

2Să nu vorbească-n veci de rău –

Nimeni – pe un aproape-al său;

Să nu se certe, ci să știe

Ca, blânzi și cumpătați, să fie,

Cu toată lumea, mai apoi.

3Adu-ți aminte, că și noi,

În vremile de dinainte,

Ne-am arătat lipsiți de minte,

Ne-ascultători și rătăciți,

De pofte și plăceri robiți,

Trăind numai în răutate

Și-n pizmă, cu al nostru frate;

Unii, pe alții, ne uram

Și-n acest fel, ne dovedeam

Vrednici de-a fi urâți chiar noi.

4Însă, s-a arătat apoi –

Pentru întreaga omenire –

O bunătate și-o iubire,

Ce vine de la Dumnezeu –

Mântuitorul nost’ – mereu.

5Atuncea, El ne-a mântuit,

Nu pentru ce am făptuit

Lucrând întru neprihănire,

Ci pentru marea Lui iubire

Și pentru marea-I îndurare,

Vădită prin acea spălare

A nașterii din nou și-apoi,

Prin înnoirile din noi,

Făcute de al Său Duh Sfânt,

6Pe cari, din ceruri, pe pământ,

El, din belșug, le-a revărsat

Și, din plin, nouă, ni L-a dat,

Prin Domnul nost’ Hristos Iisus,

Mântuitorul Cel de Sus.

7Astfel, odată socotiți,

Prin harul Său, neprihăniți,

Plini de nădejde suntem noi,

Că moștenim viața de-apoi,

Iar viața cea vremelnică

Se-mbracă-n viață veșnică.

8Cuvântu-acest e-adevărat,

Iar lucru-acesta, apăsat,

Spune-l, pentru a fi știut

De toți cei care au crezut

În Dumnezeu, ca ei să știe,

Necontenit, primii să fie,

În facerea de fapte bune.

Plin de încredere, pot spune,

Că doar acestea, ne-ndoios,

Sunt, pentru oameni, de folos!

9Doresc de-asemeni, a-ți mai spune

Că de-ntrebările nebune,

De-a neamurilor înșirare,

De toate certurile care

Sunt doar la Lege privitoare –

Și care-s nefolositoare

Și-s în zadar – să te păzești

Și, ne-ncetat, să te ferești.

10Dacă vei face o mustrare –

Și-apoi a doua – de cel care

Aduce dezbinări la voi,

Tu depărtează-te apoi,

11Căci omu-acela-i un stricat,

Păcătuind neîncetat,

Și-i, de la sine, osândit.

12Atuncea când vor fi sosit

Artema – sau Tihic – la tine,

Grăbește-te să vii, la mine.

Eu, la Nicopoli, m-așez,

Căci vreau, acolo, să iernez.

13De Zena, care e acolo –

Legiuitorul – și de-Apolo,

Grijește, să nu le lipsească

Nimic, când au ca să pornească

La drum; deci, totul să le fie

Gătit, pentru călătorie.

14Doresc dar, ca ai noștri frați,

Să se arate învățați,

Primii a fi, în fapte bune.

De-aceea, vreau a li se spune,

Să nu mai stea neroditori;

Să fie dar, folositori,

Atunci când grabnice nevoi

Se vor abate peste voi.

15Toți cei care mă însoțesc,

Doar sănătate, îți doresc.

Te rog a spune „sănătate”,

Și tu, la fiecare frate,

La toți acei cari se vădesc

Căci în credință ne iubesc.

Harul, să îl aveți, din plin,

În vecii vecilor! Amin.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help