Ioan 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vindecarea slăbănogului de 38 de ani

1Apoi, un praznic a urmat;

Iisus, cu ai Săi, a plecat

Pân’ la Ierusalim. Avea

2Ierusalimul, atuncea,

O renumită scăldătoare.

Erau, acolo, cinci pridvoare,

Drept adăpost bolnavilor.

Chiar lângă Poarta Oilor,

Se afla ea, și s-a numit

Betesda. Ea a găzduit

3Pe mulți nenorociți. Erau

Orbi, șchiopi, uscați, care-așteptau,

Plini de speranță, în pridvoare,

Să miște apa-n scăldătoare.

4Căci îngerul – din când, în când –

Din înălțimi, venea. Zburând,

În scăldătoare, el intra

Și apa ei o tulbura.

Primul bolnav cari reușise

Să intre-n apă, se vădise

A fi, pe dată, lecuit,

De orice ar fi suferit.

5Printre bolnavi, atuncea, fuse,

Un biet olog care zăcuse

Treizeci și opt de ani, săracul,

Fără ca să își afle leacul.

6Pe acest om nenorocit,

Într-un ungher, când l-a zărit,

L-a întrebat Iisus Hristos:

„Ai vrea să fii tu, sănătos?”

7„Cum să nu vreau, sărman de mine”

Răspunse el, „dar nu e cine,

Ca să mă vâre-n scăldătoare,

După a apei tulburare;

Căci până când iau eu aminte,

Sar alții și mi-o iau ‘nainte.”

8„Te scoală-ndată! Patu-ți ia,

Și umblă!” – Domnul zisu-i-a.

9Ologu-ndată, sănătos

S-a și făcut și-apoi, de jos,

El, patul, și l-a ridicat,

Mergând, deși era Sabat.

10Mulți din Iudeii ce-l vedeau

Purtându-și patul, îi ziceau:

„N-ai voie, să ridici ăst pat,

Căci este ziua de Sabat.”

11Dar el răspunse: „Negreșit,

Cel care m-a tămăduit,

Mi-a zis așa: „Patu-ți ridică

Și umblă, fără nici o frică!”

12Atunci, Iudeii au voit

Să știe: „Cine-a poruncit,

Să-ți ridici patul, iar apoi,

Să umbli? Vrem să știm și noi!”

13El n-a răspuns – căci n-a știut –

Pentru că Domnul, nevăzut,

Făcutu-S-a, din locu-acel,

După ce-l vindecă, pe el.

14Mult mai târziu, Domnul Iisus,

La Templu, l-a aflat și-a spus:

„Iată că sănătos tu ești.

De-acum, să nu păcătuiești,

Să nu te-atingă vreo urgie

Și mult mai rău, apoi, să-ți fie!”

15Omul acel, iute, s-a dus,

Spunând, la toți, cum că Iisus

E Cel care l-a vindecat.

16Iudeii, de cum au aflat,

L-au urmărit, fără-ncetare,

Cătând prilej, să Îl omoare,

Căci își făcea, lucrarea Lui,

În zilele Sabatului.

Lucrarea Fiului

17Iisus le spuse: „Tatăl Meu

Lucrează, pân-acum; iar Eu,

Tatălui Meu, M-alăturez

Și-asemeni Lui, și Eu lucrez.”

18Iudeii, când L-au auzit,

Și mai mult, moartea, I-au dorit,

Pentru că El a dezlegat,

Ziua lor, sfântă, de Sabat,

Și pentru că zicea, mereu,

Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu,

Făcându-Se – prin vorba Lui –

Deopotrivă, Domnului.

19Iisus, cuvântul, a luat,

Zicând: „Vă spun, adevărat,

Că Fiul – să-nțelegeți bine! –

Nimic nu face, de la Sine.

Ci tot ce face, a văzut,

Cum al Său Tată a făcut.

Ceea ce Tatăl săvârșește,

Și Fiu-apoi înfăptuiește.

20Fiul, iubit, este, de Tată;

De-aceea, El, mereu, I-arată

Ceea ce face. În curând,

Are să vină vremea când,

Lucrări mai mari, o să-I arate,

Ca voi – văzând, atuncea, toate

Acelea – să vă minunați.

21De-asemenea, vreau să aflați,

Că tot așa, cum Tatăl știe –

Dând viață – morții, să învie,

Și Fiul Său face la fel,

Dând viață numai cui vrea El.

22Nimeni nu este judecat,

De Tatăl, căci El a lăsat

Aceasta-n măna Fiului,

Când i-a încredințat-o Lui,

23Pentru ca toți să Îl cinstească,

Pe Fiu, și să Îl prețuiască,

Precum, pe Tatăl, Îl cinstesc.

Cei cari, pe Fiu, nu-L prețuiesc,

Îl necinstesc – v-o spun deschis –

Pe Tatăl, care L-a trimis.

24Adevărat spun – Domnul vede –

Celui ce-ascultă și-apoi crede,

Cuvintele care le-am zis,

Crezând în Cel ce M-a trimis,

Veșnica viață-i va fi dată

Și nu vine, la judecată.

25Adevărat zic: în curând,

Veni-va ceasul acel, când –

A și venit, azi e-acea zi –

Pe Fiu, morți-l vor auzi,

Iar cei care-L vor asculta,

Dintre cei morți, s-or deștepta.

26Cum Tatăl are viață-n Sine,

A hotărât, că este bine,

Ca să Îi dea și Fiului,

Să aibă-n Sine, viața Lui.

27Astfel, puteri, I-a dăruit,

Să judece tot, negreșit,

Căci El e Fiul omului.

28Au să audă, glasul Lui,

Toți cei care-s înmormântați.

De-aceea zic: nu vă mirați,

Când – auzind a Lui cuvinte –

29Ieși-vor morții, din morminte.

Cel care binele-a lucrat,

La viață, fi-va înviat;

Iar cel, cari rău să facă, știe,

La judecată, va să-nvie.

30Așadar, să-nțelegeți bine:

Nimic nu fac Eu, de la Mine,

Ci judec cum am auzit.

Și iată, dreaptă, s-a vădit

Că este a Mea judecată,

Fiindcă nu cat, niciodată,

Să Îmi fac voia – cum am zis –

Ci-a Tatălui, cari M-a trimis.”

Mărturia Tatălui și a lui Ioan

31„Dacă, doar Eu mărturisesc,

De Mine, și adeveresc,

Atuncea, a Mea mărturie,

Adevărată, n-o să fie.

32Dar e un Altul care vine,

Mărturisindu-vă, de Mine,

Și-această mărturie, dată

De El, este adevărată.

33Soli, la Ioan, ați repezit

Și-atunci, el a mărturisit

Pentru-adevăr, neîncetat.

34Nu vreau să spun că Mi s-a dat,

Acuma, a Mea mărturie,

De la un om. Vreau să se știe,

Căci v-am vorbit, ca voi să fiți –

Cunoscând totul – mântuiți.

35Ioan era lumina trează,

Care, puternic, luminează,

Iar voi, cu toți, ați vrut să fiți,

De-a lui lumină-nveseliți.

36Acum, voiesc să se mai știe,

Că o mai mare mărturie –

Decât a lui Ioan – am Eu,

Căci Tot ce-Mi dete Tatăl Meu –

Lucrări pe cari le săvârșesc –

De Mine, vă mărturisesc.

Pentru-a pricepe orișicine,

Că Tatăl M-a trimis, pe Mine,

37Chiar Tatăl Meu mărturisește

Și despre Mine-adeverește.

Voi, glasul, nu I-ați auzit

Și nici fața, nu I-ați zărit.

38Cuvântul Lui, nu a putut

Rămâne-n voi, căci n-ați crezut –

Și nici nu credeți – în Acel

Care va fost trimis, de El.

39Scripturile, le cercetați,

Căci – viață veșnică – sperați,

În ele, a găsi. Ei bine,

Ele mărturisesc, de Mine!

40Totuși, la Mine, nu veniți,

Ca astfel, viață, să primiți!

41Nu vreau a strânge, pentru Mine,

Slava, ce de la oameni, vine.

42Voi nu aveți, precum văd Eu,

Iubire, pentru Dumnezeu.

43Eu, În al Tatălui Meu Nume,

Venit-am, în această lume,

Și totuși, nu-s – de voi – primit.

Un altul, când va fi venit –

În propriu-i nume – imediat,

De voi, el fi-va acceptat.

44Cum credeți voi, care umblați

Doar după slava ce vi-o dați

Unii la alții, tot mereu?

De ce, slava lui Dumnezeu,

Nu încercați să o găsiți?

45Să nu credeți că-nvinuiți

Veți fi de Mine-n fața Lui –

Adică-n fața Tatălui –

Pentru că o să se găsească

Cine să vă-nvinovățească:

Moise vă-nvinuie, în care,

V-ați pus nădejdea, fiecare.

46Dacă, pe Moise, chiar l-ați crede,

Voi, și pe Mine-atunci, M-ați crede,

Căci el, în cele ce va scris,

De Mine, tot mereu, va zis.

47Dar dacă voi nu ați crezut,

Ce a scris el, cum ați putut –

Sau mai degrabă, cum puteți? –

Al Meu cuvânt, să îl credeți?”