Iov 37 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Aceste lucruri, când le-ascult,

Inima mea tremură mult

Și sare de la locul ei.

2Să ascultăm toți, dragii mei,

Smeriți, glasul tunetului

Și bubuitul gurii Lui!

3Al Său glas ceru-l dominează

Iar al Lui fulger luminează

Până la margini de pământ;

4Apoi, tună cu glasu-I sfânt,

Iar fulgerul nu se oprește

Atâta timp cât El vorbește.

5Cu al Său glas tună măreț

Și face lucruri fără preț,

Neînțelese pentru noi,

În măreția lor. Apoi,

6Zice zăpezilor ce sânt

În ceruri, „Mergeți pe pământ!”

La fel și ploii îi va spune,

7Iar mâinii omului îi pune

Zăgaz și o pecetluiește

Pentru că Dumnezeu dorește

Ca omul, în mândria lui,

Că e făptura Domnului,

Să fie astfel obligat

8A spune. Când s-a înserat,

Știu fiarele că va să vină

Noaptea și-atunci, spre vizuină,

Se duc degrabă, la culcare.

9Noi știm că vijelia mare,

Din miazăzi, mereu pornește;

Din miazănoapte, ne lovește

Frigul și vânturile, fața.

10Cu-a Lui suflare, face gheața

Și micșorează locul care

Îl avusese apa mare.

11Norii, cu aburi, i-a-ncărcat

12Și-apoi pe toți i-a îndreptat –

Așa precum a plănuit –

Către pământul locuit

De oameni, ca să se-mplinească,

Mereu, porunca Sa cerească.

13El îi preface-ntr-o nuia,

Lovind pământu-apoi, cu ea,

Sau dimpotrivă, într-un semn

Al dragostei Lui. Te îndemn

14Dar Iov, acum, să iei aminte,

La toate care, prin cuvinte,

‘Naintea ta le-am zugrăvit.

Te rog, privește liniștit,

Minunile lui Dumnezeu!

15Știi cum adună El, mereu,

Norii pe cer și-i cârmuiește?

Și cum face de strălucește

Fulgerul Său, în rândul lor?

16Pricepi plutirea norilor,

Minunile Acelui care

Toată știința-n mâini o are?

17Știi de ce haina-ți se-ncălzește?

Știi când pământul se-odihnește

De vântul sudului? Cuprinzi

18Tu cerul, ca să îl întinzi

Cum El l-a așternut, odată,

Precum oglinda cea turnată?

19Arată-ne dar, ce putem,

Ce trebuie noi să-I spunem;

Căci suntem prea neștiutori

Să Îi vorbim – bieți muritori.

20Dar pot eu, oare, să-L vestesc

Cum că aș vrea să Îi vorbesc?

Cine e cel care dorește

Să fie păgubit? Firește,

21Acuma nu o să putem,

Geana luminii, s-o vedem,

Când soarele ce-o zămislește,

În dosul norilor lucește;

Un vânt are să îi lovească

Și-atunci au să se risipească,

Lăsând soarele să lumine.

22Din sud, știm, aurora vine;

E-nfricoșată și-nfioară

Slava care Îl înconjoară

23Pe Dumnezeu. Pe Cel Puternic

Nu-L va ajunge – căci nu-i vrednic

De-așa ceva – nimeni. Se știe

Că este mare în tărie!

El – dacă nu găsește vină,

Dacă dreptatea e deplină –

Nu frânge! Nu va căuta,

Vinovății, de-a inventa!

24De-aceea, omul să ia seamă:

Mereu, de Domnul, să se teamă!

El nu-Și îndreaptă-a Lui privire

Spre cei cari cred că sunt, din fire –

Față de alții – mai deștepți,

Mai pricepuți, mai înțelepți.”