Filimon 1 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Pavel, întemnițat supus,

Al Domnului Hristos Iisus –

Având alăturea de el,

Pe Timotei – către acel

Cari este Filimon numit

Și e tovarășul iubit,

În lucrul ce îl facem noi,

2Spre sora Apfia apoi,

Și spre Arhip, cari ne-a-nsoțit,

În lupta noastră, negreșit,

Și spre Biserica aflată

În a ta casă adunată:

3Pace și har, s-aveți mereu,

De la al nostru Dumnezeu –

Tatăl, aflat în ceruri, sus –

Și-apoi, de la Hristos Iisus,

Al nostru Domn, din ceruri! Eu

4Îi mulțumesc lui Dumnezeu

Și-n rugăciuni, te pomenesc –

De câte ori îmi amintesc –

5Pentru credința arătată,

Cari, în Hristos, îți este dată,

Și pentru dragostea pe care,

Tu o areți, fără-ncetare,

Pentru cei sfinți. De-aceea, eu

6Îl rog pe bunul Dumnezeu,

Ca părtășia la credință,

Să ți-o areți, cu sârguință,

Prin fapte, ca – fără-ndoială –

Să iasă astfel, la iveală,

Tot binele-n Hristos apoi,

Care se face, printre noi.

7Într-adevăr, vreau să se știe,

Cum că, o mare bucurie

Și mângâiere, am avut,

În clipa-n care am văzut

Dragostea ta – iubite frate –

Prin care-au fost înviorate,

De-ndată, ale sfinților

Inimi, în văzul tuturor.

8De-aceea, nici nu îmi doresc,

În nici un fel, să-ți poruncesc –

Deși sunt slobod, ne-ndoios,

Să fac ăst lucru, în Hristos –

9Ci, mai degrabă, mi-e pe plac,

O rugăminte, să îți fac,

În numele dragostei. Eu,

Bătrânul Pavel, dragul meu –

Care, acum, este aflat,

Pentru Hristos, întemnițat –

10Vreau să te rog, pentru cel care,

În lanțuri și-n durerea-mi mare,

L-am zămislit atât de greu.

El, Onisim, e – fiul meu –

11De care nu te-ai folosit,

În alte vremi, dar, negreșit,

Folositor îți va fi ție,

La fel precum îmi e și mie.

12Pe el – inima mea – apoi,

Ți-l voi trimite înapoi.

13Aș fi dorit, acum, a-l ține

Aici – aproape – lângă mine,

Să mă slujească-n locul tău,

Când trec prin ceasu-acesta greu,

Căci sunt, în lanțuri, ferecat,

Aflându-mă întemnițat,

Din pricină că am vorbit

Și, Evanghelia, am vestit.

14Însă, nimic nu am făcut,

Atâta timp cât n-am avut

O învoire, de la tine,

Căci nu am vrut ca acest bine,

Care mi-l faci, a fi silit,

Ci dimpotrivă, am dorit,

Ca al tău sprijin, în nevoie,

Să mi-l poți da, de bunăvoie.

15Poate că el s-a pomenit,

Pentru o vreme, despărțit

De tine, ca apoi să-ți fie

Alături, pentru veșnicie,

16Dar nu ca rob, ci negreșit,

Ca și un frate mult iubit

Atât de mult de către mine,

Și-apoi, cu-atât mai mult, de tine,

Fie în chip duhovnicesc –

În Domnul – sau în chip firesc!

17Dacă prieten, mă găsești,

Ca și pe mine, să-l primești.

18De ți-a adus vreo vătămare,

Ori de vreo datorie are,

Să pui dar, tot ce va avea,

Apoi, în socoteala mea.

19Eu, Pavel, „voi plăti”– am scris,

Cu mâna mea dar – căci mi-am zis,

Că nu ai nici o datorie

Și nu-mi ești obligat – tu – mie.

20În Domnul, fă-mi, dacă se poate,

Atâta bine, iubit frate,

Să-nviorezi, te rog frumos,

Bătrâna-mi inimă-n Hristos.

21Ți-am scris acestea, bizuit

Pe ascultarea ce-ai vădit

Și știu că tu vei fi făcut,

Mai mult, decât eu ți-am cerut.

22Mai am o rugăminte, iată:

Tu pregătește-mi, totodată,

Un loc, în care, găzduire,

Să capăt, la a mea venire,

Pentru că eu nădăjduiesc,

Curând, ca să vă întâlnesc,

Din pricină că, ne-ncetat,

Voi, rugăciuni, ați înălțat.

23Epafra, cari e-al nostru frate,

Îți spune multă sănătate;

El mi-e tovarăș credincios,

De temniță, pentru Hristos.

24Marcu și Aristarh, drag frate,

Îți spun, de-asemeni, sănătate.

Luca și Dima, cari ai mei

Tovarăși sunt, îți spun și ei

Tot sănătate. Harul care,

25Domnul Iisus Hristos îl are,

Să umple-al vostru duh, din plin,

În vecii vecilor! Amin.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help