Filimon 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Pavel, întemnițat supus,

Al Domnului Hristos Iisus –

Având alăturea de el,

Pe Timotei – către acel

Cari este Filimon numit

Și e tovarășul iubit,

În lucrul ce îl facem noi,

2Spre sora Apfia apoi,

Și spre Arhip, cari ne-a-nsoțit,

În lupta noastră, negreșit,

Și spre Biserica aflată

În a ta casă adunată:

3Pace și har, s-aveți mereu,

De la al nostru Dumnezeu –

Tatăl, aflat în ceruri, sus –

Și-apoi, de la Hristos Iisus,

Al nostru Domn, din ceruri! Eu

4Îi mulțumesc lui Dumnezeu

Și-n rugăciuni, te pomenesc –

De câte ori îmi amintesc –

5Pentru credința arătată,

Cari, în Hristos, îți este dată,

Și pentru dragostea pe care,

Tu o areți, fără-ncetare,

Pentru cei sfinți. De-aceea, eu

6Îl rog pe bunul Dumnezeu,

Ca părtășia la credință,

Să ți-o areți, cu sârguință,

Prin fapte, ca – fără-ndoială –

Să iasă astfel, la iveală,

Tot binele-n Hristos apoi,

Care se face, printre noi.

7Într-adevăr, vreau să se știe,

Cum că, o mare bucurie

Și mângâiere, am avut,

În clipa-n care am văzut

Dragostea ta – iubite frate –

Prin care-au fost înviorate,

De-ndată, ale sfinților

Inimi, în văzul tuturor.

8De-aceea, nici nu îmi doresc,

În nici un fel, să-ți poruncesc –

Deși sunt slobod, ne-ndoios,

Să fac ăst lucru, în Hristos –

9Ci, mai degrabă, mi-e pe plac,

O rugăminte, să îți fac,

În numele dragostei. Eu,

Bătrânul Pavel, dragul meu –

Care, acum, este aflat,

Pentru Hristos, întemnițat –

10Vreau să te rog, pentru cel care,

În lanțuri și-n durerea-mi mare,

L-am zămislit atât de greu.

El, Onisim, e – fiul meu –

11De care nu te-ai folosit,

În alte vremi, dar, negreșit,

Folositor îți va fi ție,

La fel precum îmi e și mie.

12Pe el – inima mea – apoi,

Ți-l voi trimite înapoi.

13Aș fi dorit, acum, a-l ține

Aici – aproape – lângă mine,

Să mă slujească-n locul tău,

Când trec prin ceasu-acesta greu,

Căci sunt, în lanțuri, ferecat,

Aflându-mă întemnițat,

Din pricină că am vorbit

Și, Evanghelia, am vestit.

14Însă, nimic nu am făcut,

Atâta timp cât n-am avut

O învoire, de la tine,

Căci nu am vrut ca acest bine,

Care mi-l faci, a fi silit,

Ci dimpotrivă, am dorit,

Ca al tău sprijin, în nevoie,

Să mi-l poți da, de bunăvoie.

15Poate că el s-a pomenit,

Pentru o vreme, despărțit

De tine, ca apoi să-ți fie

Alături, pentru veșnicie,

16Dar nu ca rob, ci negreșit,

Ca și un frate mult iubit

Atât de mult de către mine,

Și-apoi, cu-atât mai mult, de tine,

Fie în chip duhovnicesc –

În Domnul – sau în chip firesc!

17Dacă prieten, mă găsești,

Ca și pe mine, să-l primești.

18De ți-a adus vreo vătămare,

Ori de vreo datorie are,

Să pui dar, tot ce va avea,

Apoi, în socoteala mea.

19Eu, Pavel, „voi plăti”– am scris,

Cu mâna mea dar – căci mi-am zis,

Că nu ai nici o datorie

Și nu-mi ești obligat – tu – mie.

20În Domnul, fă-mi, dacă se poate,

Atâta bine, iubit frate,

Să-nviorezi, te rog frumos,

Bătrâna-mi inimă-n Hristos.

21Ți-am scris acestea, bizuit

Pe ascultarea ce-ai vădit

Și știu că tu vei fi făcut,

Mai mult, decât eu ți-am cerut.

22Mai am o rugăminte, iată:

Tu pregătește-mi, totodată,

Un loc, în care, găzduire,

Să capăt, la a mea venire,

Pentru că eu nădăjduiesc,

Curând, ca să vă întâlnesc,

Din pricină că, ne-ncetat,

Voi, rugăciuni, ați înălțat.

23Epafra, cari e-al nostru frate,

Îți spune multă sănătate;

El mi-e tovarăș credincios,

De temniță, pentru Hristos.

24Marcu și Aristarh, drag frate,

Îți spun, de-asemeni, sănătate.

Luca și Dima, cari ai mei

Tovarăși sunt, îți spun și ei

Tot sănătate. Harul care,

25Domnul Iisus Hristos îl are,

Să umple-al vostru duh, din plin,

În vecii vecilor! Amin.”