Exodul 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Lăcustele

1Domnul, pe Moise, l-a chemat

Și-apoi, astfel a cuvântat:

„La Faraon, te duci, grăbit,

Și-i spui că Eu am împietrit

Inima lor, a tuturor –

A lui și-a slujitorilor –

Ca să-Mi arăt semnele Mele,

Azi, între voi și, despre ele,

2Fiului tău, să îi vorbești

Și-asemeni, să-i mărturisești

Și fiului fiului tău –

Precum i-ai spus tatălui său –

Tot ceea ce s-a petrecut,

Cum M-am purtat și ce-am făcut

Eu, în Egipt. Astfel, mereu,

Veți ști cum că Domnul sunt Eu.”

3Îndată, Moise și Aron

Se duseră la Faraon,

Și înaintea lui au spus:

„Până când fi-vei nesupus?

Cât ai să Mi te-mpotrivești?

Când ai de gând să te smerești

În fața Mea? Pe-al Meu popor,

Din țara Egiptenilor,

Să-l lași să plece, să-Mi slujească!

4De nu-l lași, au să năvălească

Lăcustele-mpotriva ta.

Mâine, ele-n Egipt vor sta,

Pentru că Eu ți le trimit.

5Va fi, de ele-acoperi,

Egiptul tot. Când au să cadă,

Pământul n-o să se mai vadă.

Lăcustele vor fi mâncat

Tot ce-a lăsat nevătămat

Ploaia de piatră. Au să fie,

Roși și copacii din câmpie.

6De ele, ți se vor umplea

Și casa ta, și-asemenea

Și ale slujitorilor,

Și ale Egiptenilor.

Așa ceva, n-au mai văzut

Părinții tăi și n-au putut

Să vadă nici părinții lor –

În țara Egiptenilor –

De când ei s-au născut și sânt

Locuitori, pe-acest pământ.”

Moise, îndată, a ieșit

Și-n mare grabă a venit

În fața Faraonului.

7Văzându-l, toți slujbașii lui

I-au zis lui Faraon apoi:

„Dar cât timp, oare, pentru noi,

Omul acesta se vădește,

O pacoste? Îngăduiește,

Mai bine-acum, poporului

Să plece și Domnului lui

Să Îi slujească, precum cere.

Tu nu vezi că Egiptul piere?”

8Atunci, pe Moise și Aron,

Ei i-au întors la Faraon:

„Duceți-vă să Îi slujiți” –

Le spuse el – „precum doriți,

Lui Dumnezeu. Dar spune-mi cine

Sunt cei cari vor pleca cu tine?”

9„O să luăm, cu noi, copiii,

Bătrânii noști’, precum și fiii

Și fiicele pe cari le-avem.

Boii și oile mai vrem

Să le luăm, cu noi, la drum,

Pentru că trebuie acum,

Ca în a Domnului onoare,

Să prăznuim o sărbătoare” –

Răspuns-au Moise și Aron.

10Atunci, măritul Faraon,

Furios, vorbit-a celor doi:

„Numai așa fie cu voi

Al vostru Domn și Dumnezeu,

Precum o să vă-ngădui eu,

Din țara mea, ca să plecați,

Cu-ai voștri fii! Mă ascultați:

E foarte rău ceea ce vrei

Să faci acum! Seama să iei,

11Căci altfel, mă împotrivesc!

De vreți însă, vă învoiesc

Pe voi – bătrânii – să porniți

La drum, să mergeți să-I slujiți

Lui Dumnezeu, cum ați voit.”

În urmă, el i-a izgonit,

Din fața sa, pe amândoi.

12Domnul i-a zis lui Moise-apoi:

„Întindeți mâna peste țară

Și, de îndat’, au să apară

Lăcustele, peste pământ,

Iar ierburile, ce mai sânt –

Care de piatră-au fost scăpate –

De ele-acum vor fi mâncate.”

13Moise, toiagul, și-a întins

Peste-al Egiptului cuprins,

Iar Domnul a făcut să bată

Un vânt atunci, în țara toată.

O zi și-o noapte, a suflat

Vântul acel și-a adunat

Lăcustele din răsărit.

Când zorii zilei s-au ivit,

14De ele, țara s-a umplut,

Căci nicicând nu s-a mai văzut,

În lume, un astfel de roi.

Și nici în vremile de-apoi,

Așa ceva, n-o să mai fie

Și-astfel de roiuri n-au să vie.

15Lăcustele-au acoperit

Totul, de nu s-a mai zărit

Pământul. Ele au mâncat

Iarba care s-a mai aflat,

În țara Egiptenilor

Și au ros rodul pomilor.

Tot ce fusese ocolit

De piatră, fost-a nimicit

De furia lăcustelor.

În țara Egiptenilor,

Verde, n-a mai rămas nimic:

Frunza-n copaci și-al ierbii spic

Au dispărut – tot s-a distrus.

16Atunci, îndat-a fost adus

Moise cu frate’ său, Aron,

Și-nfățișați lui Faraon.

Acesta zise: „Negreșit,

Iată că am păcătuit

Față de Domnul Dumnezeu

Și-apoi față de voi toți. Eu

17Vreau să vă rog acuma, iată,

Să îmi iertați, încă o dată,

Păcatul și să încercați

Pe Domnul să-L înduplecați,

Să se îndure de-a mea soarte

Și-astă urgie, care, moarte,

În jurul ei, a semănat,

S-o-ndepărteze de îndat’.”

18Moise și frate’ său, Aron,

Plecară, de la Faraon.

Când au ieșit din fața lui,

S-au dus ‘naintea Domnului

Și rugăciuni I-au înălțat.

19Atuncea, El a-ndepărtat

Toate lăcustele din țară.

Un vânt puternic, a pus iară,

Să bată-acum, dinspre apus.

Acesta a luat pe sus

Și-a azvârlit întregul roi,

În Marea Roșie apoi,

Unde lăcustele pieriră,

Căci apele le înghițiră.

20Dar Faraon și-a împietrit

Inima iar – cum a voit

Domnul, din nou – și astfel, el

Nu l-a lăsat pe Israel,

Să părăsească țara lui,

Ca să slujească Domnului.

Întuneric de trei zile

21Domnul, pe Moise, l-a chemat

Și-n acest fel a cuvântat:

„Iată, acum ce am să-ți cer:

Să îți ridici mâna, spre cer,

Căci bezna grea se va întinde

Și-ntreg Egiptul va cuprinde.

Această beznă ce-o să vie,

Atât de deasă o să fie,

Că va putea fi pipăită.”

22Porunca dată, împlinită

A fost de Moise, imediat.

Spre cer, brațul și-a ridicat

Și-o mare beznă s-a întins

Peste-al Egiptului cuprins.

Trei zile bezna a ținut.

23Nimeni, nimic, n-a mai văzut

Și nimeni nu s-a-ncumetat

Atunci, să se fi ridicat

Din locul lui. Unde-a șezut

Israel – în al său ținut –

A fost, în acel timp, lumină.

24Moise a fost chemat să vină

La Faraon, care i-a zis:

„Vă las, așa cum v-am promis,

Să mergeți și să Îi slujiți

Lui Dumnezeu. Însă, să știți,

Că trebuie ca să lăsați

Aici, și oi și boi. Luați

Pe-ai voștri fii numai, cu voi.”

25Astfel răspunse Moise-apoi:

„Chiar dacă tu – căci știm că ai –

Voiești ca nouă să ne dai

Ceea ce trebuie jertfit,

Precum și ce e rânduit

Să fie ardere de tot

Adusă Domnului, nu pot

26A lăsa turmele la voi.

Ci ele vor pleca cu noi,

Căci nici o unghie nu poate

Rămâne-aici. Vor pleca toate.

Din ele doar, lua-vom noi,

Jertfe care vor fi apoi,

Aduse Domnului, căci știm

Cum trebuie să Îi slujim.

Și doar la locul potrivit

Afla-vom ce e nimerit,

Din rândul turmei, să luăm,

Și Domnului să-I închinăm.”

27Dar după voia Domnului,

Inima Faraonului –

Din nou acum – s-a împietrit

Și astfel, nu s-a învoit

Să-i lase – precum a promis –

Să plece și de-aceea-a zis

28El, către Moise, mâniat:

„Ieși de la mine, imediat!

Să nu-ndrăznești ca să mai vii,

În față-mi, pentru că, să știi,

Că de mai dau ochii cu tine,

Nu are să îți fie bine!

Deci, să nu spui că nu ți-am zis:

Voi pune ca să fii ucis!”

29„Da!”– zise Moise – „Nu voi sta,

De-acuma, înaintea ta!”