1 Samuel 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

DOMNIA LUI SAULRăzboiul cu Filistenii

1Treizeci și doi de ani făcea

Saul, atuncea când avea

Să fie pus ca împărat,

În Israel. În frunte-a stat,

Numai doi ani și a domnit.

2Trei mii de inși și-a pregătit –

Pe care-i alesese el –

Din oamenii lui Israel.

Cu două mii, el a plecat

La muntele Betel chemat

Și la Micmaș, iar altă mie,

Cu Ionatan a vrut să fie,

La Ghibea. Ceilalți, din popor,

Trimiși au fost, la cortul lor.

3Oastea de Filisteni, aflată

La Ghibea, fost-a spulberată,

De către Ionatan. Apoi,

Veștile despre-acest război,

În țară, s-au întins, de-ndat’,

Încât, de luptă, a aflat

Tot neamul Filistenilor.

Saul a pus ca, în popor,

Să sune trâmbița, zicând:

„Sunați din trâmbiți, până când,

Evreii toți vor fi aflat,

Tot ceea ce s-a întâmplat”

4În Israel, s-au auzit

Zvonuri, cari astfel au vorbit:

„Iată că Saul i-a bătut

Pe Filisteni, și-i de știut

Cum că poporul Israel,

Urât ajunse-n acest fel,

A fi, de către neamul lor.”

Întreg neamul Evreilor,

Către Ghilgal a apucat –

Unde era Saul aflat –

5Iar Filistenii s-au unit,

Pentru că ei au plănuit

Să se întoarcă înapoi

Și să înceapă un război,

Cu Israel. Ale lor care

Erau în număr foarte mare.

De toate, carele acele

O mie ajuns-au a fi ele,

Iar călăreții ce-i aveau,

La șase mii, se ridicau.

Oastea cari fost-a adunată

Nici nu putea fi numărată.

Ea se-ntindea, în largul zării,

La fel ca și nisipul mării.

Oastea aceea a venit

Și, la Micmaș, a poposit,

La est de locu-acela care,

Drept Bet-Aven, nume, își are.

6Israeliții au văzut

Că la strânsoare au căzut,

Și-atunci cătat-a fiecare

Ca să-și găsească o scăpare.

Unii în peșteri au fugit,

Iar alții s-au adăpostit

Prin trunchiuri, tufe sau prin stânci

Ori s-au ascuns în gropi adânci

Cari pentru apă s-au făcut.

7Alții, Iordanul, l-au trecut,

Ca să se poată-ascunde-n Gad

Și-asemenea în Galaad.

Saul tot la Ghilgal era,

Și tot poporul tremura

Șezând alăturea de el.

8Cum hotărâse Samuel,

O săptămână-a așteptat

Saul, cu cei ce l-au urmat.

Timpul, necontenit, trecea

Iar Samuel întârzia.

Poporu-atuncea și-a pierdut

Răbdarea și a început

Să-l părăsească pe-mpărat.

9În urmă, Saul a strigat:

„E timpul – după cum socot –

S-aducem arderea de tot

Și jertfele ce au menire

De jertfe pentru mulțumire!”

Abia a apucat să dea

O jertfă care trebuia

A fi o jertfă rânduită

Ca ardere de tot menită,

10Când Samuel a apărut.

Saul îndată l-a văzut

Și a plecat, în graba mare,

Să-i iasă în întâmpinare,

Căci a voit, calea, a-i ține,

Ca să-i ureze-apoi, de bine.

11Dar Samuel, cum l-a văzut,

L-a întrebat: „Ce ai făcut?”

Saul a zis: „Te-am așteptat.

Tu, însă, ai întârziat.

În clipa-n care am văzut

Cum că poporul a-nceput

Să plece – căci tu n-ai venit

Exact la timpul stabilit –

Iar Filistenii tot veneau

Și la Micmaș se adunau,

12Mi-am spus așa: „Oștirea lor –

Deci cea a Filistenilor –

Către Ghilgal, iată că vine,

Ca să pogoare peste mine.

Cu toate-acestea, încă, eu

Nu m-am rugat lui Dumnezeu.”

De-aceea, eu am socotit

Că este timpul potrivit,

În care trebuie, și pot,

Să aduc arderea de tot.”

13Când auzit-a Samuel,

Vorbirea lui, a zis, astfel:

„Un singur lucru pot să-ți spun:

Tu ai lucrat ca un nebun,

Pentru că iată, n-ai păzit

Poruncile ce le-ai primit,

Chiar de la Domnul Dumnezeu.

El ar fi întărit, mereu,

Domnia ta, în Israel.

14Tu ai făcut, însă, altfel.

Să știi dar, că a ta domnie

Mult timp nu va avea să ție,

Pentru că nu ai împlinit

Ceea ce Domnu-a poruncit.”

15După aceea, Samuel,

De la Ghilgal, plecă și-astfel,

Spre Ghibea care s-a aflat

În Beniamin, s-a îndreptat.

Saul, în urmă, a-nceput

O numărare de-a făcut,

A celor cari îl însoțeau.

În număr, oamenii erau,

Cam șase sute. Toți au stat

16La Gheba, care s-a aflat

În Beniamin. În fruntea lor,

Saul și cu al său fecior –

Cu Ionatan – mereu, erau.

Toți Filistenii se-adunau

Lângă Micmaș, căci au găsit

Acolo, locul potrivit,

Să-și pună tabăra și-apoi,

Să poată merge la război.

17Trei cete s-au îndepărtat

De tabără, căci au plecat

Cu gândul ca să pustiiască

Tot ce în cale-au să găsească.

Una spre Ofra a pornit,

Spre țara care s-a numit

18Șual. A doua a plecat

Spre Bet-Horon, după prădat,

Iar cea de-a treia a ieșit

Pe drumul care, șerpuit,

Spre valea Țeboim, în zare,

Pogoară lin către hotare,

Ca să ajungă-ntr-un târziu,

Spre a se pierde în pustiu.

19În toată țara ‘ceea mare –

Pe care Israel o are –

Nici un fierar nu s-a găsit.

Cât Filisteni-au stăpânit

Peste poporul Israel,

Nu au îngăduit, defel,

Fierari să fie, în popor,

Căci își ziceau în gândul lor:

„Dacă fierari, nu vor avea,

Evrei-atunci nu vor putea,

Săbii și suliți, să-și gătească

Și-n urmă, să se răzvrătească.”

20De-aceea, oamenii pe care

Neamul lui Israel îi are,

La Filisteni, se pogorau,

De câte ori siliți erau

S-ascută fierul plugului.

Atunci când coasa omului,

Sau când securea ce-o avea,

Ori sapa poate, se tocea,

Să le ascută, nevoit

Era, să meargă – negreșit –

La Filisteni, pentru-ajutor,

Căci ei aveau fierarii lor.

21Deci, dacă coasa se tocea,

Ori sapa, sau – de-asemenea –

Securea, ori furca cea mare –

Aceea cari trei coarne are –

Omul, la Filisteni, venea,

Căci doar la ei, fierar, găsea.

La fel, și-atunci când s-au tocit

Țepușele ce-au folosit

Doar ca să poată mâna boi:

Și ele trebuiau apoi,

La ei de a fi duse, dacă

Voiau ca, vârf, să li se facă.

22Și tot așa s-a nimerit,

Când ziua luptei a venit.

În felu-acesta, nimenea

O suliță, în mâini, n-avea,

Și nici un om din Israel,

O sabie, n-avea, la el.

Din cei ce-au fost în jurul lor,

Doar Saul și al său fecior –

Cari, Ionatan, era numit –

Săbii aveau. Restu-au venit,

Cu mâna goală, la război.

23Ceata de Filisteni, apoi,

La pasul în Micmaș aflat,

Venit-a de s-a așezat.