Iona 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nemulțămirea lui Iona și mustrările Domnului

1Lucrul acesta n-a plăcut,

Deloc, atunci când l-a văzut,

Lui Iona. El s-a mâniat

2Și-apoi, pe Domnul L-a rugat:

„Ah, Doamne Dumnezeul meu!

Nu e așa cum am spus eu

Pe când în țara mea eram?

Tocmai acest lucru-ncercam

Să-l ocolesc, când am fugit

La Tars. Află că m-am gândit

La toate, căci Te-am cunoscut:

Că ești milos, eu am știut,

Și că ești plin de îndurare;

Că îndelunga Ta răbdare

Durează până peste poate,

Că ești bogat în bunătate

Și Te căiești de rău, mereu.

3Acuma Doamne, Te rog eu,

Ia-mi viața, căci mai mult doresc

Să mor, decât să mai trăiesc!”

4Domnul, pe Iona, l-a-ntrebat:

„Faci bine că te-ai mâniat?”

5Iona orașu-a părăsit;

S-a așezat la răsărit

Și un umbrar și-a înjghebat.

Apoi, la umbra lui a stat

Fiindcă a voit să știe

Ce soartă are să îi fie,

Cetății, de la Domnul, dată.

6Văzându-i fața mâniată,

Domnul îndată a făcut

Un mic arbust de a crescut

Care, pe Iona, l-a umbrit

Cu frunza, și l-a-nveselit.

7În zori, când s-a făcut lumină,

Domnul i-a pus la rădăcină,

Un vierme ce l-a înțepat

Și-astfel arbustul s-a uscat.

8Când soarele a răsărit,

Un vânt fierbinte s-a pornit,

Lovindu-l cu suflarea lui,

Pe Iona. Raza soarelui,

În creștet, tare, l-a bătut

Încât sărmanul a căzut

De pe picioare, leșinat,

Și-ncet, abia a îngăimat:

„Să mor, mai bine îmi doresc,

Decât așa să mai trăiesc!”

9Dar Dumnezeu l-a auzit

Și cu blândețe i-a vorbit:

„Faci bine că te-ai mâniat

Pentru acest arbust uscat?”

Iona a zis mânios foarte:

„Fac bine! Da, până la moarte,

Că mă înfurii! Așa-s eu!”

10Atunci, răspunse Dumnezeu:

„Ți-e milă și te-ai întristat

Când copăcelul s-a uscat!

Te doare de-acel pom pitic

Care nu te-a costat nimic.

Să crească, nu tu l-ai făcut,

Ci într-o noapte-a apărut

Și-apoi în alta, s-a uscat.

11Să nu fiu Eu îngrijorat

Atunci, de-acea cetate mare –

Deci de Ninive – căci ea are

Osută douăzeci de mii

De oameni? Dacă vrei să știi,

Nu pot deosebi ușor

Brațul cel drept, de stânga lor,

Aste ființe rătăcite!

Mai sunt de-asemeni multe vite

Pe lângă oameni, în cetate.

Să-Mi vărs mânia peste toate?

Ți-e milă de arbust, dar Eu,

Milă să n-am, de „lucrul” Meu!”