Psalmii 37 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Psalmul acesta, negreșit,Chiar David l-a alcătuit

1Să nu te mânii niciodată,

Pe cei răi – eu te sfătuiesc –

Nici nu privi cu jind, vreodată,

La cei cari rău-l făptuiesc.

2Eu sunt cosiți ca iarba – iute –

Și repede s-au veștejit,

Precum verdeața. Dar tu du-te:

3Fă bine doar, necontenit,

Și umblă în credincioșie.

Nădăjduiește-n Dumnezeu

Și stai în țară, pe vecie,

Iar desfătarea ta, mereu,

4Să-ți fie Domnul. Ai să vezi

Atuncea, că vei căpăta,

5Când soarta Lui ți-o-ncredințezi,

Tot ce-a poftit inima ta.

Tu crede doar, căci El lucrează:

6Dreptatea-ți o să lumineze

Și precum soarele-n amiază,

Al tău drept o să scânteieze.

7Taci, înaintea Domnului,

Și să îți pui nădejdea-n El.

Pe-acela care-n calea lui

A izbutit, în nici un fel

Să nu te mânii. Ai văzut

Că planul rău se împlinește,

Așa precum și l-a făcut.

8Mânia, tu o părăsește;

Iuțimea zvârle-o înapoi

Și uită dar, de supărare,

Căci întristarea, mai apoi,

Doar rău să îți aducă, are.

9Cei răi – cu toții – au să piară,

Căci doar cei care-n Dumnezeu

Și-au pus nădejdile, în țară

Au să trăiască tot mereu.

10Puțină vreme, iar cel rău,

Curând, nu are să mai fie.

Pustiu rămâne locul său –

De el, nimenea nu mai știe

11Cei blânzi, țara, o moștenesc

Și pace au, necontenit.

12Cei răi doar planuri născocesc,

Față de cel neprihănit

Și împotriva lui scrâșnesc,

13Dar Dumnezeu râde de ei

Văzând ceea ce plănuiesc.

14Sabia își vor trage cei

Cari răi sunt – arcu-și încordează –

Căci pe sărac, necontenit,

Întotdeauna îl vânează

Voind să-l vadă nimicit.

Cei răi să-njunghie doar vor,

Pe cei cari sunt neprihăniți,

15Dar chiar în inimile lor,

De-ale lor săbii sunt loviți,

Iar arcurile sunt sfărmate.

16Cu mult mai mult e prețuit

Decât averile-adunate

De cei răi, cel neprihănit

Cu tot puținul său avut.

17Zdrobit e brațul celor care

Doar lucruri rele au făcut.

Neprihănitul, sprijin, are

18La Dumnezeu. Căci Domnul știe

Zilele omului cinstit,

Iar moștenirea-i pe vecie

Are să țină. Părăsit

19Sau de rușine-apoi lăsat –

Când va veni nenorocirea –

El nu va fi, ci-ndestulat

Când foametea bântuie firea.

20Cei răi cu toți-au să dispară –

Dușmanii Domnului Ceresc,

Precum pășunile-au să piară –

Și ca un fum se risipesc.

21Cel rău, de s-a împrumutat,

Nu-nnapoiază; dar frumos,

Neprihănitul s-a purtat,

Căci dă mereu, fiind milos.

22Cei care-s binecuvântați

De Domnul, țara stăpânesc;

Dar cei care sunt blestemați,

Prin a fi nimiciți sfârșesc.

23Întotdeauna întărește

Dumnezeu, pașii omului,

Dacă plăcere El găsește

În lucrul și în calea lui.

24De se întâmplă ca să cadă,

De tot nu va avea să pice,

Căci Dumnezeu are să-l vadă

Și-ndată are să-l ridice.

25Tânăr am fost, de mult, odată,

Și-acuma am îmbătrânit,

Dar n-am văzut eu, niciodată,

Pe cel ce-a fost neprihănit

Că-n voia sorți-a fost lăsat,

Fiind de Domnul părăsit,

Și nici pe cei ce i-au urmat,

Că pâinea, ei și-ar fi cerșit.

26Căci cel neprihănit a dat –

Milos fiind – iar Dumnezeu,

Pe toți cei care i-au urmat,

I-a binecuvântat mereu.

27De rău, mereu, să te ferești.

Al tău țel binele să fie.

Așa doar ai să dăinuiești

În pace-n țară, pe vecie;

28Fiindcă Dumnezeu iubește

Dreptatea, iar pe toți ai Lui,

Nicicând El nu îi părăsește:

Ei sunt în paza Domnului.

Cel rău zdrobit are să fie –

Sămânța lui, de-asemenea;

29Cei buni – în țară – pe vecie,

Vor fi stăpâni, șezând în ea.

30Gura celui neprihănit

Va răspândi înțelepciune,

Iar limba sa, necontenit,

Dreptate numai are-a spune.

31Având Legea lui Dumnezeu,

În inimă neîncetat,

El va putea a sta mereu,

Pe locul său, neclătinat.

32Cel rău necontenit pândește

Pe cel ce e neprihănit,

Căci să-l omoare, el gândește,

33Dar Domnul nu l-a părăsit

În mâna lui; nu-l osândește

Când va veni la judecată.

34În Dumnezeu nădăjduiește,

Păzește calea Lui, căci iată,

Ai să fii iarăși înălțat,

Să stăpânești din nou în țară,

Iar cel rău fi-va spulberat

Și azvârlit, apoi, afară.

35Pe cel rău, tare l-am văzut:

Copac puternic, înverzit.

36A doua oară am trecut,

Dar dispăruse – a pierit.

L-am căutat, dar în zadar,

Pentru că nu l-am mai aflat.

37Acum privește-l așadar,

Pe cel care s-a arătat

A fi un om neprihănit,

În care nu e viclenie:

Moștenitori a dobândit

Și pace are, pe vecie.

38Cât despre cei ce-s răzvrătiți,

Ei n-au putință de scăpare,

Pentru că fi-vor nimiciți.

Și tot aceeași soartă are

Sămânța lor. Dar cei curați –

39Cei care sunt neprihăniți –

De Dumnezeu vor fi scăpați.

De Domnul fi-vor ocrotiți,

În vremile de strâmtorare.

40Sunt izbăviți de Dumnezeu –

Dintre cei răi – căci fiecare

Și-a pus nădejdea-n El, mereu.