Eclesiastul 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Decât ulei mirositor,

Cu mult e mai folositor

Un nume bun; iar ziua morții

Mai bună e, în jocul sorții

Predestinată omului,

Decât ziua nașterii lui.

2Iată, eu am găsit cu cale

Că mersu-n casa cea de jale

Mai cu folos are să fie,

Decât în cea de bucurie,

3Pentru că doar prin întristare,

Inima ta putere are

De-a deveni, mereu, mai bună.

4Toți înțelepții își adună,

Acolo, inimile lor;

Însă ale netoților,

În casa veseliei sânt.

5Decât s-asculți dulcele cânt

Al celui care e nebun,

Este un lucru mult mai bun

Să îl asculți pe înțelept,

Mustrarea celui mai deștept.

Înseamnă-ți ale lui cuvinte!

6Căci râsul celor fără minte

Asemeni e spinului care,

În foc, pârâie sub căldare.

Încă odată pot a spune

Că și-asta-i o deșertăciune.

7Averea ce s-a dobândit

Prin silă doar, a rătăcit

Gândirea celui înțelept,

Iar inima celui deștept –

Mită primind – a fost stricată.

8Este, de fiecare dată,

Mai bun sfârșitul lucrului,

Decât e începutul lui.

Mai bine cel la suflet bun,

Decât un îngâmfat nebun.

9Degrabă nu te mânia

Căci locuiește furia

Doar în sânul nebunilor.

10Nu zice deci, dojenitor:

„Zilele ce s-au încheiat

‘Nainte, cum s-au arătat –

Decât cele de azi – mai bune?”

Îți spun: nu din înțelepciune

Întrebi; vorbești doar, în neștire.

11La fel ca și o moștenire

Înțelepciunea prețuiește,

Pentru cel care viețuiește

Sub cerul de peste pământ.

12Argint și-nțelepciune sânt

Asemenea – ocrotitoare –

Dar un folos cu mult mai mare,

Doar din înțelepciune-i vine

Științei, căci prin ea se ține

Omul acela care-o are –

În timpul vieții – în picioare.

13Atent privește, dragul meu,

Lucrările lui Dumnezeu:

Putință e de-a fi-ndreptat

Ceea ce strâmb a așezat?

14Vesel, în ziua fericirii,

Să fii, iar a nenorocirii

Ziuă când te năpăstuiește,

Cu-nțelepciune te gândește

Că Dumnezeu, pe amândouă,

Le face și ni le dă nouă,

Ca nimic omul să nu știe,

Despre ce-n urmă-i va să vie.

15Multe-am văzut – bune și rele –

În ceasurile vieții mele.

Câte un om neprihănit

În curăție a murit,

În timp ce-n răutatea lui,

Viața nelegiuitului

Mai lungă e. Deci mă gândesc

Ca acest sfat să-ți dăruiesc:

16„Să nu fii prea neprihănit!

Nici prea-nțelept nu-i potrivit

Să te arțăi celor din jur.

De ce vrei să te pierzi singur?

17Însă te rog să iei aminte:

Să nu fii rău și făr’ de minte,

Peste măsură! Ci te teme,

Ca să nu mori mult prea devreme.”

18Ambele sfaturi să le ții,

Căci bune-s ele! Dar să știi:

Dacă te temi de Dumnezeu,

Din toate vei scăpa, mereu!

19Înțelepciunea-l întărește

Pe înțelept și cântărește

Mai mult decât zece soldați

Într-o cetate adunați.

20Pe tot acest întins pământ,

Oameni neprihăniți nu sânt,

Cari binele să-l făptuiască

Fără ca să păcătuiască.

21Nu lua-n seamă toate cele

Câte se spun, ca printre ele

Să nu-l auzi pe robul tău,

Vorbindu-te, cumva, de rău;

22Doar inima ta are știre

Căci și tu, în a ta vorbire,

Rău despre alți-ai povestit.

23La toate-acestea m-am gândit

Cu-nțelepciune, ne-ncetat.

Să le-nțeleg, am încercat

Și-am zis: „Voi fi mai înțelept!”,

Dar nu am fost mult mai deștept,

Căci de-al înțelepciunii pas,

Eu tot departe am rămas.

24Mult mai departe e acum

Fugită ea, din al meu drum;

Pe cât fusese de adâncă,

Cu-atât mai mult acum e încă.

Dar cine poate s-o găsească?

E vreo ființă omenească?

25Grăbit apoi, m-am apucat

Și lucrurile-am cercetat,

Cu gândul să le înțeleg

Și-nțelepciune să culeg

Din rostul lor. Cu osebire,

Chiar a prostiei rătăcire

Și-a nebuniei răutate,

Vrut-am să le pricep. Din toate

26Câte să știu m-am străduit,

Că mai amară-i – am găsit –

Chiar de cum moartea se vădește,

Femeia care-adăpostește,

În inimă, curse și lațuri

Și ale cărei mâini sunt lanțuri.

Omul, plăcut lui Dumnezeu,

Poate scăpa de ea, mereu;

Dar păcătosul este prins

De lațul care ea l-a-ntins.

27Eclesiastu-a cercetat

Lucruri și iată ce-a aflat

Voind să știe al lor rost:

28Mult încercat de trudă-am fost,

Dar n-am dat peste ce-am dorit;

Căci dintr-o mie, am găsit

Un singur om care să-mi steie

În față, dar nici o femeie.

29Atunci doar, înțeles-am eu,

Că e făcut de Dumnezeu

Omul, spre-a fi neprihănit,

Numai că fost-a dovedit

Că el nu-i dornic să asculte,

Umblând cu șiretenii multe.