Proverbe 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Îndemn la căutarea înțelepciunii

1Deci fiule, să iei aminte:

De vei lua aste cuvinte,

Dacă a mea învățătură

Ai s-o întâmpini cu căldură

Și-apoi la inimă-o vei pune,

2Aminte la înțelepciune

De vei lua și-ai să te pleci

Înspre pricepere și deci

3Dacă vei cere-n rugăciune

Cunoaștere și-nțelepciune

4Și dacă o vei căuta

Ca pe argint – comoara ta

Doar ea fiind – atuncea poți

5Să înțelegi și să socoți

Ce este frica Domnului,

Și vei găsi știința Lui.

6Căci Domnul dă înțelepciune,

Și-n al tău suflet o va pune.

Din gura Lui iese știință,

Pricepere și cunoștință.

7El izbăvește și păziți

Sunt toți acei neprihăniți.

El scut îi este, pe vecie,

Celui ce-n nevinovăție

Umblă mereu. El ocrotește

8Neprihănirea și păzește

Cărarea celor ce-s ai Lui –

Deci credincioși ai Domnului.

9Atuncea, tu vei înțelege

Care-i adevărata lege,

Ce e dreptate, judecată,

Ce-i dat neprihănirii plată,

Care sunt căile spre bine

Și ce folos au pentru tine.

Înțelepciunea ne ferește de cei amăgitori

10Înțelepciunea îți va sta

De-a pururi, în inima ta.

Pentru-al tău suflet, cunoștința

11Va fi plăcere; chibzuința

Te va veghea și, zi de zi,

Priceperea te va păzi

12Ca să te scape tot mereu,

De calea rea, de drumul greu,

De omul păcătos cu toate

Cuvintele sale stricate;

13La fel, de cei cari rătăcesc

Pe negre căi, căci părăsesc

Cărarea adevărului

14Și în facerea răului –

În răutate – și-au găsit

15Plăceri, fiindcă au pășit

Pe drumuri strâmbe și sucite.

16Te va scăpa – pe negândite –

Și de nevasta altuia,

Și de străina care vrea,

Cu vorbe de ademenire,

Să pună a ei stăpânire,

Pe tine – după ce-a lăsat

17Pe cel care i-a fost bărbat,

Din tinerețe și voit,

Cu știre, a nesocotit

Chiar legământul Domnului.

18Astfel dar, prin călcarea lui,

Casa-i pogoară la cei morți,

Iar drumul spre-ale morții porți.

19Acei care se duc la ea,

Să plece nu vor mai putea –

Nicicând – ‘napoi, pentru că bieții,

Nu mai găsesc cărarea vieții.

20Dar tu ascultă-mă pe mine:

Pe calea omului de bine

Doar să pășești necontenit,

Cu omul cel neprihănit!

21Căci numai cei neîntinați –

Făr’ de prihană – sunt lăsați,

În țară, ca locuitori.

22Cât despre cei răufăcători,

Sunt nimiciți și-afară scoși.

La fel și cei necredincioși,

Din țară vor fi smulși și ei

Și-asemeni lor, toți cei mișei.