Proverbe 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Strigarea înțelepciunii

1Nu strigă, oare, la tot pasul

Înțelepciunea? Oare glasul,

Priceperea nu și-a-nălțat?

2Ea, pe-nălțimi, s-a așezat,

Pe drum, afară, la răscruci

Și orice cale-o să apuci,

Strigătul ei se-aude-n toate

3Părțile țării: în cetate,

La porți, când este cald sau frig:

4„Hei, oameni! Către voi, eu strig!

Spre voi se-ndreaptă glasul meu –

Ai oamenilor fii – mereu!

5Învățați minte, proștilor!

Vă deșteptați, nebunilor!

6Veniți cu toți de m-ascultați

Și lucruri mari o să aflați!

Buzele-mi gata-s să vă-nvețe

Ce este drept, să dea povețe,

7Căci gura-mi adevăr rostește

Și-adânc, minciuna, o urăște.

8Doar adevăr, în ale mele

Cuvinte, afli. N-au în ele

Nimic nedrept, strâmb sau sucit.

9Toate sunt spuse lămurit,

Pentru cel care-i priceput;

Iar pentru cine a știut,

Știința mea să-și însușească,

Sunt drepte și-au să-i folosească.

10Învățătura-mi învățați

Și mai degrabă o luați

Decât luați argint. Vă jur,

Că decât aurul cel pur,

Mai mult face știința mea,

Căci preț mai mare, are ea.

11Înțelepciunea prețuiește

Mai mult decât se dovedește

Mărgăritaru-a prețui;

Și nu se va asemui

Cu ea – oricât e de măreț –

Vreun lucru ce-i la mare preț.

12Eu, eu Înțelepciunea, stau

În mintea omului; de vreau,

Planuri măiestre născocesc,

Pe care-adânc le chibzuiesc.

13Iată ce-i frica Domnului:

Este urârea răului.

Aflați că eu urăsc prostia,

Purtările rele, trufia

Și gura mincinoasă. Eu

14Pot să vă dăruiesc, mereu –

Căci toate de la mine vin,

Unde găsite sunt, din plin –

Pricepere, izbândă, sfat.

Eu, pentru voi, le am de dat.

Puterea, mie-mi aparține,

15Iar împărații, doar prin mine,

Domnesc. Și de la mine au

Drepte porunci – căci eu le dau –

Toți voievozii. Tot prin mine,

16În a lui mână cârma ține

Cel care-i mare dregător

Sau cel care-i judecător.

17Iubirea mea o dăruiesc

Acelor care mă iubesc.

Acel care se străduiește

Cu dinadinsul, mă găsește.

18Cu mine este bogăția,

Slava, dreptatea, avuția.

19Mai bun e rodul ce l-am dat,

Decât e aurul curat.

Venitu-n urma mea cules –

Decât argintul cel ales –

20E mult mai bun. Pe drumul meu,

Spre nevinovăție, eu

Calc ne-ncetat. Cărarea mea,

Una și-aceeași e cu cea

Ce duce spre neprihănire,

21Să pot da dreaptă moștenire

La toți acei ce mă iubesc

Și-averile să le sporesc.

Obârșia înțelepciunii

22Din tot ce-a făcut Dumnezeu,

Prima lucrare am fost eu,

‘Nainte ca orice să fie.

23M-a așezat din veșnicie,

‘Nainte de orice-mpărat,

Când nu era întemeiat

Pământul. Deci eu m-am născut,

24Când încă nu era făcut

Adâncul și când în izvoare

Nu era apă curgătoare.

25Când m-am născut, munți nu erau

Și nici dealuri nu se zăreau;

26N-a fost pământ și nici câmpie,

N-a fost nici o ființă vie.

Din pulberea pământului

Ce-nvăluiește lumea lui,

Nici un crâmpei n-a fost făcut

Pe vremea-n care m-am născut.

27Când Domnul ceru-a întocmit,

Am fost acolo și-am privit;

Atunci când zare a trasat

Peste adânc și-a atârnat,

28Sus, norii și când au țâșnit

Ape din hău și-au izbucnit

Izvoarele către lumină,

29Când mării – cea de sine plină –

Hotar apelor ei i-a pus –

Și să nu-l calce El i-a spus –

Pământul când l-a-ntemeiat,

30Eram acolo. Am lucrat

Alăturea de Dumnezeu.

Meșterul Lui fusesem eu.

Plăcerea Domnului eram

Și-n fața Lui mereu jucam.

31Dădeam pământului ocol,

Dansând pe al său rotocol,

Găsindu-mi, pe cuprinsul lui,

Plăcere-n fiii omului.

32Acum fiilor, ascultați

Și de la mine învățați!

Pe-aceia, eu îi fericesc,

Care cărările-mi păzesc.

33Învățătura mi-ascultați

Și sfatul nu mi-l lepădați,

Ca să vă faceți mai deștepți,

Să fiți, mereu, mai înțelepți.

34Ferice e de omul care

Ascultă al meu glas și are

Ca să vegheze poarta mea

Și al meu prag, de-asemenea.

35Cel ce pe mine m-a găsit,

Poate să fie fericit,

Căci viața el o dobândește

Și de la Dumnezeu, primește

Bunăvoință. Dar greșesc

36Acei care păcătuiesc

În contra mea: vor vătăma,

Fără a ști, chiar inima

Și trupul lor. De mă urăsc,

E semn că moartea o iubesc.